agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1711 .



Nouăsprezece zile
proză [ ]
S.F. - I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorul ]

2006-05-01  |     | 



Obosita se ridica de la masa, lasand creionul sa ii pice din mana. Parea deja prea mult pentru ziua aceea. De fapt se plictisise. Nu reusise deca sa umple doua pagini cu randuri ce nu aveau nici un sens nici macar pentru ea. Se opri in fata ferestrei, privind catre biserica a carei turla se inalta in departare, insa privirea ii trecuse deja de acel ultim varf cleric. De-ar fi putut descarca din memorie, imaginile pe care le vedea, asa cum ii apareau, ar fi fost mai mult decat perfect, insa tehnologia nu ii permitea acest lucru. Legile morale nu ii permiteau acest lucru. Era scriitoare. Trebuia sa creeze in modul traditional, cu pixul in mana si teancul de foi in fata.

Afara ploua torential de cateva zile. Din nou. In tara se anuntau din ce in ce mai multe inundatii. Cotele crescusera alarmant de mult. Aproape toate raurile isi iesisera din matca si in aceasta zona. Totul parea fi o razbunare a naturii impotriva a tot ceea ce oamenii au facut, de-a lungul timpului, impotriva ei. Autoritatile erau la fel de speriate ca si intreg poporul. Complet neputincioase. Toate incercarile lor de a stapani inundatiile fusesera zadarnice. Cu toate acestea, oamenii isi continuau rutina de zi cu zi, nevoiti sa isi duca traiul mai departe. Nimic nu mai parea a uimi omenirea in zilele acelea.

&

Si Dumnezeu a spus:
- Noe, contruieste arca. E timpul ca toti cei ce nu asculta sa fie pedepsiti.

Era vechi planul acesta gandit de Dumnezeu la sfatul celui numit Noe. Credinciosul Noe s-a apucat sa construiasca o arca. Atat de mare incat puteau incapea in ea mii de oameni, alaturi de toate speciile pamantului. Toti cei din ea trebuiau sa supravietuiasca potopului ce avea sa vina. Dumnezeu nu a zis nimic. Probabil ca i-a placut, sau probabil ca uitase pana si sa urmareasca inceputul Potopului la cat de ocupat era in a crea partea sa din acest proiect distructiv.

&

Nu! Nu era bine. Era o mare prostie sa dezvolte acea poveste. Se ridica iar de la birou, nervoasa si aruncand creionul pana in coltul opus al camerei. Se opri insa doi pasi mai incolo. Da. Asta era... asa ceva ar fi scris si el. Trebuia sa o faca. Trebuia sa il socheze in vreun fel. Cu siguranta Nio nu s-ar fi asteptat la asa ceva din partea ei. Nici ea nu putea fi atat de imprevizibila cand venea vorba de ceva scris. Se aseza din nou in fata colii de hartie, luand un alt creion in mana, insa realiza ca e timpul ca el sa ajunga acasa. Lua foaia cea nou inceputa si o ascunse in sertar tocmai cand in broasca usii de la intrare se auzi cheia lui. Ajunsese acasa.

Se ridica si ii iesi in intampinare. Noe tocmai intra pe usa, cu servieta in mana stanga si luandu-si palaria de pe cap cu dreapta. “Bun venit, iubitule.” “Bine te-am gasit, Naama.” “Cum a fost?” “Greu. Dar cred ca l-am convins. Proiectul va fi aprobat in curand.” Il imbratisa dragastos ca intotdeauna, iar apoi il conduse in bucatarie. Masa era pregatita deja. Asezati in cate un capat al mesei, se priveau unul pe altul cu drag. “Ai reusit sa scrii ceva?” “Nu. Sunt foarte dezamagita de mine in ultima vreme.” “De ce?” “Nu pot scrie nimic cum trebuie. Azi, spre exemplu, m-am invartit intre cateva randuri mazgalite pe vreo doua pagini. Nu a iesit nimic bine.” Nio se ridica de la masa si apropiindu-se de Naama, se apleca incercand sa ii prinda caute privirea cu a sa. “Pot sa vad?” Naama ofta. “Of... De ce nu...”

”Frumoasa incercare, dar ma astept la mai mult din partea ta.” Naama zambi. Stia ce ascundea in sertarul biroului iar lucrul acesta o facea sa treaca peste dezamagirea lui. Aproape ca il vedea citind lucrul acela si, intr-un final, uimit de sfarsitul povestii, ridicand privirea si zambindu-i uimit de ideea femeii. Gandul acesta parea sa incline un pic balanta catre ungherul plind de caldura din sufletul femeii. Celelalte ganduri erau pline de durere. Plecarea fusese aprobata... Era inevitabil acum.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!