agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2113 .



Pădurea Ilenei
proză [ ]
basm

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gab Mari ]

2008-10-22  |     | 



A fost odată ca niciodată o pădure mare și deasă de nu-i puteai găsi sfârșitul;Te uitai în stânga, te uitai în dreapta și nu vedeai capătul...Te uitai în sus și nu vedeai ramurile cele mai tinere atât erau de înalți copacii...
Acolo în acea pădure, bătrânii spuneau, cui stătea să asculte, că trăia o tânără fecioară cu numele Ileana, frumoasă cum numai un înger poate fi. În părul ei roșcat, lung până la glezne se împleteau cele mai frumoase floricele. Pășea atât de ușor, că nici măcar o frunză uscată nu se zdrobea, la trecerea ei; Părea că plutește, zâmbind mereu, lăsând în urma ei liniște și pace.
Acolo în mijlocul pădurii, lângă un pârâu domol curgător și limpede ca lacrima, își petrecea ea ziua, înconjurată de animale și păsări.
Dacă o pasăre neatentă își lovea de o creangă aripioara, și-i curgea sânge, Ileana culegea imediat câteva frunzulițe verzi, le spălat în apă curată de izvor și cu mișcări blânde îi lega aripioara, apoi îi făcea un culcuș din crenguțe moi, până ce pasărea se vindeca și își putea lua zborul.
Sau dacă ursul lacom, încercând să-și ia mai multă miere decât avea voie, era atacat de albinele furioase, Ileana intervenea îndepărtându-le, curăța apoi năsucul pofticiosului de multele ace otrăvitoare, îl ungea cu o alifie calmantă din plante culese de ea, ursul vindecându-se încet. Dar, știa Ileana că acesta va merge iar la stup după ce va uita de durerea prin care a trecut. Nu avea ce să-i facă....
Dar într-o zi la marginea pădurii își făcu apariția un tânăr viteaz, care auzind tot felul de povești despre această minunată făptură hotărî să o cunoască. Își lăsă roibul priponit de un falnic arțar și luându-și inima în dinți, intră în pădure.
Vântul se înfioră, se răsuci de trei ori în jurul tânărului, îi ridică poalele până în cap, de nu mai vedea nimic în fața ochilor; trânti la pământ doi copaci mari, atât de mari că abia de vedea cerul deasupra lor; dar Viteazul nu se sperie, nu dădu înapoi, își legă în jurul palmelor două frunze groase, se cățără pe copac, sprjinindu-se de fiecare crestătură din coaja groasă, până ajunse în vârf, apoi își dădu haina jos de pe el, așezându-se pe ea, se lăsă să alunece pe haina până puse iar piciorul pe pământ. Dar nu trecu bine de această încercare că apăru alta pentru a-i încerca hotărârea, curajul și îndemânarea; din cer porni o ploaie atât de deasă, că până și crengile groase ale stejarilor se îndoiau sub puterea apei; pe pământ de formau șiroaie învolburate de apă, care-l loveau peste picioare, rupând până și rădăcinile cele mai groase.
Dar Viteazul nu se sperie. Puse mâna pe o coajă de copac, o întoarse cu partea scobită în sus, se urcă în ea, din două crengi mai late își încropi vâsle, folosindu-se de această barcă improvizată, reuși să învingă râul de apă ce-i stătea în cale.
Ploaia se opri la fel de brusc cum apăruse. Dar prin crengile copacilor razele soarelui încinseră pământul atât de tare, că abia mai putea Viteazul să meargă. Încălțămintea lui făcută din cele mai groase piei, se topi ca ceara sub această căldură sufocantă.
Viteazul nu se sperie, nu dădu înapoi. Își legă peste tălpi funii groase, împletite din rămurelele copacilor tineri și așa își continuă mersul.
Deodată în fața lui, pădurea dispăru și o pajiște verde plină cu flori de toate culorile îi încântă privirea. În mijlocul ei pe o piatră imensă se încălzea la soare Ileana
Viteazul o privi mirat de frumusețea ei... Ileana avea o frumusețe cum nu mai văzuse și nu mai auzise.
Ea zâmbea văzându-l:
- Ai ajuns în sfârșit Viteazule! Mă bucur că ai reușit. Mulți tineri au încercat dar Mama Natură a hotărât să ajungă la mine, numai cel care este cel mai curajos, cel mai harnic și cel mai priceput.
- Greu e drumul până aici, Frumoasa mea, dar nu regret nici o încercare prin care am trecut. Am venit de departe să te cunosc.
- Ești bine venit în pădurea mea. Atâta timp cât ai să o respecți ea îți va fi prietenă. Dacă ai venit cu gânduri rele ea te va distruge.
- Nu am venit cu gânduri rele. Pădurea a încercat să mă oprească pornind ploi și vânturi puternice, dar eram hotărât să înving orice piedică pentru a te cunoaște.
- De ce ai vrut atât de mult să mă cunoști, îl întrebă Ileana în timp ce mângâia o căprioară jucăușă.
- Pentru că vești despre frumusețea și bunătatea ta au străbătut pământul și au ajuns la mine. Mi-am spus că nu mai tu poți fi soția mea
- Te rog să mergi în căsuța mea și să te odihnești, apoi vom sta de vorbă despre dorința ta. Pentru că eu nu voi pleca niciodată din această pădure.
Viteazul o privi mirat, nu înțelegea de ce ar dori o tânără atât de frumoasă să rămână singură, ascunsă în pădure?
Deodată deasupra lor apărură multe păsări cu pene viu colorate, care zburau rotindu-se în jurul lor, din pădure își făcură apariția multe animale care mergeau cu capul plecat înspre Ileana, pârâiașul se învolburăm, peștii din el începură să salte, aproape zburând deasupra apei...
- Vezi Viteazule, ei sunt cu toții prietenii mei; crezi că i-aș putea părăsi? Ei au nevoie de mine. Trăim în armonie și înțelegere. Ai mai văzut undeva o găină pe spatele unei vulpi, un lup stând lângă o oaie, sau un leu lângă o căprioară? .....
Tânărul privi în jurul lui și înțelese că Ileana nu poate părăsi această pădure; în orice alt loc ea nu ar mai avea aceea strălucire minunată. Rămase un timp în acest binecuvântat loc, apoi porni în lume să povestească tuturor cum ajunsese că cunoască cea mai minunată făptură din lume, încercând să ducă cu el pacea și bucuria.
Am încălecat pe-o șa
Și v-am spus povestea așa
Am încălecat pe-o lingură scurtă
Să trăiască cin’ m-ascultă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!