agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1464 .



Spiridusii (III)
proză [ ]
La drum

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [smol ]

2008-12-02  |     | 



Umbrele inserarii cuprinsesera valea Dubag-ului cand eroii nostrii au fost treziti de sotia lui Gorun. O masa frugala le readuse puterea in oase asa ca imediat erau gata de drum.
-Vom merge prin partea de rasarit a satului ca sa evitam a fi vazuti de oameni. Desi putem sa le stergem memoria astfel incat sa uite ca ne-au vazut, nu ne place sa facem asta, doar daca este absolut necesar, zise Gorun in timp ce indesa in traista fel de fel de ierburi al caror folos doar el il stia.
Zis si facut. Cei patru eroi iesira din colina si se pierdura in crepuscul, in directia satului.
Ceva mai incolo, la mica distanta de sat, un atelaj pe care noaptea il facea sa para ciudat, se misca in intuneric. Erau doi tarani care se intorceau de la camp cu un car incarcat cu fan, tras de doi boi. Din neatentie, una din rotile carului intrase intr-o groapa de pe marginea drumului de tara. Carul s-a rasturnat si cei doi se uitau scarpinandu-se in cap.
-Ce facem acum, Ioane? intreba cu naduf cel mai inalt dintre ei, framantandu-si mainile arse de soare si batatorite de munca campului.
-Nu putem decat sa mergem in sat dupa ajutor, raspunse celalalt. Du-te tu singur, sa nu lasam boii de izbeliste.
Taranul cel inalt porni spre sat bombanind despre ghinionul pe care l-au avut si in cateva clipe disparu in intuneric.
Cel ramas se mai uita catva timp la car, suparat, apoi se tolani pe iarba de pe marginea drumului, zicandu-si ca oricum nu putea sa faca nimic. Cerul impodobit de stele era de o frumusete neasemuita, astfel ca omul nostru atipi visand frumos.
-Trezeste-te! Va bateti joc de noi! se arata foarte suparat unul din cei patru-cinci barbati care venisera din sat sa-i ajute.
-Nu aveti altceva mai bun de facut? intreba altul.
Omul nostru, trezit brusc din somn, nu intelegea ce se petrece. Se ridica si se uita buimac in jur.Spre marea sa mirare carul cu fan era asezat frumos, pe roti, in mijlocul drumului. Pana si groapa in care intrase roata, disparuse, iar boii rumegau linistiti de parca nimic nu se intamplase.
-Dar cum....? Dar noi....! incerca el sa se dumireasca.
-De alta data poate chiar o sa aveti nevoie de ajutor si atunci sa va descurcati singuri! plecara spre sat suparati cei ce sarisera in ajutor.
-Cea Balane! Hais Roscatule! isi pornira boii cei doi tarani, uitandu-se pe furis in jur si facandu-si semnul crucii. Era foarte ciudat, ei stiind bine ce au patit dar neputand sa-si explice cum iesisera din incurcatura.
Ceva mai incolo, patru mici umbre se amuzau de nedumerirea taranilor pe care ii scosesera din necaz.
-E timpul sa folosim DISAP, zise Gorun ridicand toiagul sau noduros.
Simtira cum se dezintegreaza in milioane de farame care erau purtate de un vant rece. Cand isi revenira erau la liziera unei paduri marete. Spre mirarea lui Salcam era ziua pe la amiaza, judecand dupa inaltimea soarelui.
-Da, Salcam, am imbunatatit metoda DISAP. Acum poti calatorii si in timp nu doar in spatiu. Mai am totusi ceva de lucru la ea, il lamuri Gorun pe fiul sau.
Soarele lumina intreaga vale pe care o lasasera in urma si o facea sa arate ca si cum ar fi fost aurita. Totusi la marginea padurii ceva oprea aceasta revarsare de lumina, ceva nevazut dadea fiori reci oricui se apropia. Taranii din Dubag nu se prea apropiau de aceasta zona. Circulau povesti care le ingheta sangele din vene cand le spunea cineva seara, la gura sobei. Asa ca preferau sa ocoleasca de departe padurea din care se auzeau uneori urlete neomenesti. Copacii nu fusesera atinsi de secure niciodata, asa ca locul era de o salbaticie fara margini.
-Sa vedem daca sunt puse vraji de avertizare, zise Gorun. Baba Cloanta este foarte sireata. El cotrobai in desaga de unde scoase un pumn de pulbere din plante.
-Este praf de Iarba Zanelor, spuse el. Arunca praful in sus si cu toiagul starni un vanticel care il purta spre primii copaci. Cand atinse liziera, mii de mici scantei se aprinsera pentru o clipa.
-E asa cum m-am asteptat.
-O sa trecem destul de usor de acest obstacol, zise Stejar. Brad, da-mi desaga! ii ceru el tanarului ucenic.
Scoase din traista un mic recipient din argint in care era un lichid cu un miros greu, patrunzator. Stejar stropi pe fiecare cu cateva picaturi, zicand:
-Acum putem trece. Orice vraja care ne atinge o sa ne perceapa ca fiind lupi si dupa cum stim lupii sunt protejatii Babei.
-E o gaselnita grozava, desi miroase cam urat pentru gustul meu, spuse Salcam. Dar fie, daca ne ajuta sa ne atingem scopul. Sper doar ca efectul sa tina destul timp.
-Asta e intradevar singura problema, aproba Stejar.
-Ar mai fi o problema daca am atrage vreo lupoaica ce s-ar putea indragosti de mirosul nostru, se amuza Brad.
Si astfel intrara in padure fara sa mai intalneasca oprelisti. Mersera un timp in tacere. Din loc in loc padurea era mai rara, formand unele luminisuri. Era un loc straniu, unde nu se auzeau cantece de pasari. Singurele zburatoare pe care le vedeau din cand in cand erau bufnitele care ii priveau cu ochii mari din scorburile copacilor seculari. Era o raceala nesanatoasa in aceste locuri asa ca temerarii nostrii grabira pasul fara sa-si dea seama ca de dupa copaci erau urmariti de nenumarati ochi rai. Singurul care stia ca nu erau singuri, Stejar, nu le spuse nimic celorlalti pentru a nu-i speria.
Cand ajunsera intr-un luminis mai mare el le ceru tovarasilor sai de drum sa se opreasca. Ridica putin toiagul si bolborosi o incantatie scurta. Din capatul acestuia tasnira mai multe scantei mici care pareau a fi niste gaze ce plecara in zbor. Dupa putin timp in departare se auzi un mare vacarm.
Peste tot in jurul lor se produse o larma care insa se indeparta spre sursa zgomotelor din departare.
-Ce a fost asta, maestre? intreba Brad.
-Am trimis licuricii naluca sa ia forma unei cete de caprioare ratacite ca sa-i atraga pe lupi si varcolaci in cealalta parte a padurii. Sa ne grabim. Sper sa nu-si dea prea devreme seama de siretlic.
Tocmai urcau un damb. Dincolo de el au dat de o poiana. Desi in aceasta poiana nu erau copaci, soarele nu ajungea la sol. La inaltimea varfurilor arborilor care inconjurau luminisul plutea o ceata deasa. Aerul era incarcat cu mirosuri grele, abia respirabil. In mijlocul poienii se afla cel mai ciudat copac vazut vreodata de prietenii nostrii.

va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!