agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1287 .



Din străbuni lăsatu-ni-s-a Graiul să-L sărbătorim
proză [ ]
Ziua Limbii române la... români !

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [culi ]

2009-01-18  |     | 



„Din străbuni lăsatu-ni-s-a
Graiul să-L sărbătorim!”




Televiziunea și radioul ne aduc vestea tristă a trecerii într-o altă viață, puțin după începutul acestei zile de 18 ianuarie 2009, a celui ce a fost scriitorul, academicianul Grigore Vieru, născut la 14 februarie 1935 într-un cătun de pe malul stâng al Prutului, fruntaș de seamă în lupta pentru unitatea poporului român, pentru supraviețuirea limbii române.
Poate că – la fel cu mine acum 20 de ani – veți înțelege mai bine lupta pe care românii de dincolo de Prut au trebuit s-o ducă spre a-și păstra limba strămoșească – dacă veți afla despre cele arătate într-o carte a lui Grigore Vieru că, în anul 1944, după ocuparea Basarabiei de trupele statului vecin, în acea parte a României mai rămăseseră doar 6 învățători de limbă română.
S-a arătat și încă se va arăta cum Grigore Vieru a avut de suferit pentru faptul de a fi luptat pentru a fi vrut să rămână român. Socot de datoria mea să dau publicității un text scris în luna august a acestui an, după primirea unei cărți de la scriitorul basarabean Loghin Martin-Alexeev, precum și primirea unei scrisori de la acelaș martor al istoriei noastre, născut - ca și Grigore Vieru - într-un sat prin care sârma ghimpată, de pe mijlocul șoselei, marca granița care-l lipsea până și de „dreptul de a se opri ori a privi spre România”.

“Să sărbătorim limba română !”

„ Mai zilele trecute sosea, către epigramiștii din România, îndemnul să trimită epigrame pentru concursul ce va avea loc cu prilejul ediției a IV-a a Festivalului Internațional de Epigramă „Donici, cuib de nțelepciune”.
Destinatară era indicată a fi „Uniunea Scriitorilor din Moldova, strada 31 August 1989, nr 98, Chișinău, Republica Moldova.”
V-ați întrebat, poate, de ce o stradă poartă un asemenea nume și ce anume semnificație are data de 31 August 1989 și, după ce ați aflat răspunsul, ați descoperit și de ce pe acea uliță se află sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Dacă nu, vă destăinuim că, la 31 August, anual, se sărbătorește, în Republica Moldova, Ziua Limbii Române, declarată, în anul susmenționat, drept limba oficială a țării, cucerire revoluționară realizată cu contribuția scriitorilor, drept pentru care strada pe care se află sediul acestora a primit denumirea „31 August 1989”.
Tot prin lupta intelectualității denumirea se păstrează în ciuda faptului că politicienii au reușit să impună limbii oficiale a țării denumirea de „Moldovenească” cât și ca limba rusă să aibă o pondere însemnată, mai ales în presa venită de peste hotarul din răsărit, la un preț de două ori mai mic decât cea autohtonă. Nu trebuie să vă surprindă nici faptul că, uneori, chiar și denumirile unor instituții sunt afișate la intrare numai în limba rusă, dacă – spre exemplu - după cum personal am constatat, Procuratura Raionului Călărași avea gravată placa de la intrare numai în litere cirilice.
Din fericire, etnicii majoritari în Republica Moldova, în frunte cu scriitorii, organizează anual festivități și demonstrații la 31 August - cu prilejul aniversării luptei pentru Limba Română și a victoriei obținute în anul 1989.
Recent am primit, de la scriitorul Loghin Martin – Alexeev, (medic endocrinolog, savant și pedagog, fost viceministru al sănătății în Guvernul Druc) cartea sa de epigrame intitulată „de toa(n)te pentru to(n)ți” a cărei prefață o constitue, de fapt, interviul luat scriitorului de prefațatorul Vlad Zbârciog, interviu publicat inițial în săptămânalul „Literatură și Artă” nr. 37 din 12 Septembrie 2002 – cu ocazia împlinirii, de către autor, a vârstei de 65 de ani - sub titlul „Noi suntem din ruși, dar eu cu rușii nu mă dau”. Voi reproduce, în cele ce urmează, doar întrebările și răspunsurile care ilustrează lupta crâncenă cu care autorul a reușit să devină… român.
„Întrebare: - Ați crezut vreo dată că o să deveniți medic?
L.A.: - Aceasta s-a produs involuntar. Prin anii 1949-1950 descoperisem, în podul casei noastre, o carte de citire și alta de povești, cu pagini rupte, autorul fiind, la sigur, Ion Creangă. Intuitiv, dar și cerșind câte o buchie de la cei mai mari, am însușit alfabetul latin. Tot pe atunci am găsit și o „carte” de dezlegare a bolii, scrisă de mână cu caractere latine, mai târziu am „tradus-o” în chiriliță pentru orice”eventualitate”. „Cartea” era citită la icoană la capul bolnavului trei seri la rând, mai apoi bolnavul era stropit cu agheasmă; făceam semnul crucii, după care „cartea” rămânea în casa omului. Devenisem, în scurt timp, „doctor al satului”, efectul fiind benefic de fiece dată: dacă bolnavul supraviețuia – era de ajutor, dacă pleca în lumea celor drepți – avea dezlegare de la Dumnezeu. Deși, îmi amintesc acum că, din fericire, nu am prea avut decesuri.”
„Întrebare: - Dar când ați decis totuși să deveniți medic?
L.A.: - Probabil că această intenție mi-a apărut în subconștient prin clasa a zecea. Mai întâi soră-mea Liuba, Dumnezeu s-o odihnească, a insistat să obțin „nobilul” titlu de comsomolist, fără de care era imposibil să intri la studii. Repulsia față de Comsomol o aveam de prin clasa a șaptea de la Fandolica, unde făceam zilnic naveta 7-8 km. Pe jos. Ne opreau după lecții flămânzi și înghețați, ne dădeau câte o coală de hârtie și ne țineau până nu scriam cerere. Nici nu știu cum am rezistat.
După obținerea atestatului de maturitate, am depus actele la Institutul de medicină și în ajunul examenelor de admitere mi-am așezat toată „garderoba”, câteva cepe, slănină, brânză de oi și un codru de pâine în cufărul tatei de pe timpul lui Nicolai II, mama mi-a dat și o sticlă cu ulei astupată cu un dop de ciocalău, care pe drum mi-a „aranjat garderoba”, și am pornit spre Chișinăul necunoscut.
Concursul oficial era de 5,5 – 6 pe un loc., pentru români „ceva mai mare”, reieșind din faptul că la anul întâi din 300-310 studenți ne-am pomenit cu 80 de evrei, 120-140 de alolingvi, „restul” – români. Probabil că m-am născut ”în cămașă”, având mare noroc de doi evrei și un rus cu studii românești pe care involuntar i-am cucerit sufletește (sticla cu ulei nu mai era) chiar în timpul examinării.”
„Întrebare: - Când v-ați trezit român?
L.A.: - Nu pot spune cu certitudine, discuția pe această temă reprezenta pe atunci un arhitabu.
Posibil, pe șoseaua Braniștei, în lungul căreia pe o bună parte de sat trecea sârma ghimpată, când mergeam fără dreptul de a mă opri ori a privi spre România, altfel te pomeneai cu grănicerul lângă tine.
Posibil, când o vedeam pe mama îmbrăcând pereții cu ziare, abonarea fiind obligatorie, îl atârna pe Stalin și ceilalți cornorați cu picioarele în sus, susținând că nu știe a citi, și dacă o sâcâiam că pozele se cunosc, ne spunea: „lasă-i, spurcații, măcar aici să stea spânzurați”.
Posibil, la începutul anilor 50, când mai să sar la bătaie la „prisidatili selsovietului” pentru impozitele exagerate de lapte, ouă, copaci roditori, etc.
Posibil, prin anul 1955, când româna era practic inadmisibil s-o vorbești, grupele de studenți fiind mixte. Dar cu adevărat Român în carne și oase am devenit în magazinul de carte „Drujba” din Moscova, când, grație Marelui Patriot- Sfântului Nicolae Testemițeanu, am fost admis la doctorantură la Institutul de Endocrinologie, având acces la izvorul cărții române.
Un alt factor benefic au fost discuțiile interminabile cu Mircea Druc, cu care am locuit împreună o bună parte din anii doctoranturii și care mi-a devenit cel mai bun prieten, pe care nu l-am părăsit niciodată, nici chiar după expatrierea forțată din 1973, vizitându-l practic în fiecare an, fie la Mâtișci (Moscova), fie la Cernăuți.”
„Întrebare: - Paralel cu medicina, faceți și literatură…
L.A.: - Am editat recent o carte de epigrame, catrene, parodii etc., nu știu însă cât de reușită…
Unii o găsesc bună, alții s-au supărat foc, mi-am făcut chiar și mulți dușmani, cărora le dau un răspuns comun, prezentând finalul unei epigrame:

Eu mă jur, declar deschis,
Zău, nu despre voi am scris
Și cu ce-s de vină, dacă
V-ați uitat ca boii-n apă.”

„Întrebare: - Aveți demult pasiunea scrisului, a vorbei cu haz, uneori piperată ?...
L.A.: - Spunea cineva că tot românul se naște poet, și e ceva natural, or, limba română are cel mai favorabil teren pentru „râmari”. Mai căutați o altă limbă unde ar fi atât de răspândite cuvintele cu terminația „at”, „ut”, „ești” etc., vorba lui Topârceanu: „de la democrat până la c…at”. Obiceiul de a face glume pe seama celor din jur, dar și a umilei mele persoane, îl am din copilărie, dar nici odată nu
l-am luat în serios. Cartea a apărut ca o explozie sufletească la adresa prostiei omenești adânc infiltrate în toate sferele sociale, în special în vârful piramidei „râs – publicuței” cui ne are, la adresa K.G.B.-oului sovietic, „perestroicii” gorbacioviste, și în special al „democrației” din 1990 încoace. Păcat că abia în ultimii ani am început să le înmănunchez, multe au fost duse de vânt.”
„Întrebare: -De unde ați moștenit numele Alexeev, în carte - și cel de Martin ?
L.A.: - Provine, probabil, de la un stră – străbunel Alexeev, rătăcit pe aceste meleaguri pe timpul campaniei lui Potemchin, sângele căruia s-a spălat atât de bine că a devenit un român mai catolic decât Papa de la Roma.
Drept dovadă servește mărturisirea tatei, care îi spunea fratelui, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi: „Măi Ioane, tu, bre, ești cel mai mare și de-o fi să mă călătoresc în lumea celor drepți, să le spui celor mai mici că noi suntem din ruși, dar eu cu rușii nu mă dau”. Cât privește pseudonimul Martin, provine pe linia mamei…”
Confirmarea vine din catrenul care, după mărturisirea prefațatorului, a stârnit, cândva, aplauzele tuturor participanților la un festival de epigrame dar care este, acum, deosebit de actual:
„Ruga Basarabenilor
Doamne, cum suntem țărani,
Nu dorim castele, vile,
Rugăm, dacă n-ai Ștefani,
Dă-ne doar… un Saakașvili.”

Dacă spațiul tipografic ne-ar permite, am putea reda mult mai multe creații ale patriotului scriitor - epigramist, doctor în științe medicale, culese din cele două volume deja publicate ca și din numeroase volume colective sau reviste specializate.
Încheiem cu regretul că, după câte credem că știm, românii din dreapta Prutului nu avem încă o zi a limbii române . Ce-ar fi dacă organele în măsură a o face ar stabili-o la 31 august, ziua în care basarabenii și-au proclamat, prin lege, apartenența la națiunea română ? Poate că, astfel, s-ar realiza atât de demult formulatul deziderat al tuturor românilor: „Hai să dăm mână cu mână…”

Gheorghe Culicovschi”

P.S.
Primesc, de la stimatul scriitor – epigramist Loghin – Martin Alexeev, scrisoarea din care redau mai jos câteva fragmente:

„Chișinău, 29.10.08

Multe stimate D-le Culicovschi

Vă mulțumesc pentru cărțile D-voastră, în posesia cărora am intrat abia în această seară…
Am rămas profund impresionat de ideea D-voastră pentru o sărbătoare comună a Limbii Române. Nu-mi vine să cred, dar de această idee eram pasionat în urmă cu mulți ani, până la 1989, fie că e vorba de o telepatie, ori creierele noastre sunt instalate pe aceeași undă, ori „Și una, și Malta”.
Îmi amintesc că am împărtășit cuiva această năstrușnicie, la care am fost numit romantic naiv, or, dacă mi-ar divulga secretul, în Mâ Sâ Sâ Râs m-ar paște pușcăria, iar Ceaușescu ar avea dureri în cot.
În momentul citirii scrisorii D-voastră, instantaneu mi-a venit inspirația, nu știu cât de reușită:

31 August – sărbătoarea comună a Limbii române

De la Nistru pân-la Tisa
Hai, români să ne unim,
Din străbuni lăsatu-ni-s-a
Graiul să-L sărbătorim!

Sunt totalmente solidar cu D-voastră și dacă e cazul sunt disponibil oricând să pun umărul întru promovarea acestei idei.
Vă urez multă sănătate, voie bună și inspirație
L. Alexeev”

. Gh. C.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!