................................................

Fulgii de nea cădeau fără a-i opri nici măcar gândurile noastre...
Zăpada căzută avea aproximativ um metru grosime și tot creștea!
Cerul se descătușase după mai mulți ani cu ierni secetoase. Ningea continuu de câteva zile!
Tot peisajul acesta feeric, văzut de la balconul etajului unu, părea desprins dintr-o poveste! O poveste la care mulți nu prea aveau acces. Nasul mi se lipea de sticla ferestrei, gândurile îmi plecau departe ori se disipau aiurea, în fața ochilor fereastra se încețoșa de la aburul respirației. Pe sub ușa termopan se insinuau până în cameră fulgi de nea ce se depozitau într-un strat destul de gros de zăpadă pufoasă. Dacă nu mergeam noi la zăpadă, venea zăpada la noi!


* * *

Și acum ninge abundent...
De câteva zile fără oprire...
A început deja să se contureze, în parcul sanatoriului, profilul de uriaș al unui om de zăpadă. Sunt câțiva tineri, și nu numai, care muncesc de zor să-l ,,aducă pe lume!''
Ninge cu fulgi mari, ninge lin și atmosfera e una prietenoasă. O vreme splendidă... pentru ieșit în natură!
Privesc din ușa balconului, lipit cu nasul de sticla aburită.
O șterg și din nou revine acea ,,ceață'' ieșită din suflarea mea. Chiar și de aici, de la distanță, uriașul om de zăpadă e un uriaș! Din clipă în clipă devine tot mai real... Albul imaculat prinde contur, naște forme, reflectă lumina soarelui și pare că a luat foc. Sclipiri metalice țâșnesc din crăticioara de aluminiu ce închipuie o căciulă de iarnă. Nasul e de un roșu iute precum ardeiul lung și gros din care e confecționat. Ochii nu-i sunt deloc sclipitori, din contră- sunt de un negru mat, precum două bucăți de cărbune ars. Seamănă cu ochii multora dintre pacienții grav bolnavi ori de multă vreme aici. Gura uriașului de nea e definitiv mută- nici măcar o singură silabă nu a glăsuit, deși, dacă ar putea ar povesti multe... din lumea lui de poveste ori din lumea de aici! Unul dintre constructori caută pietricele de culoare
închisă și de mărime rezonabilă pentru a-i putea încheia invizibila-i haină groasă. Le culege de pe lângă ,,clădirea veche'', cu mâinile tremurânde de frig ori din cauze medicale și le încastrează cu atenție în zăpada deja
înghețată. Sunt cinci oameni care dau viață acestui ,,personaj de poveste''.
La parter, în gura scării, Costică și sora sa Irina, Florin și Marian tremură trăgând dintr-o țigară aproape ajunsă la filtru. Au făcut-o ,,poștă'' iar acum se pregătesc să urce zgomotos, ca de obicei, pe palier. Unii aleargă țipând iar
alții merg domol și tăcuți- după cum îi țin oasele și cheful!


* * *