agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1003 .



tricotaj de amintiri - 5 -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2009-04-27  |     | 



-L-au găsit îngropat până la gât. Când a fost adus la spital, avea ambele picioare fracturate. După o mai lungă perioadă de spitalizare, timp în care s-a supus mai multor intervenții chirurgicale, i s-a redat capacitatea motrică, în condiții de aparentă normalitate. A fost greu, dar a trecut. Așa ne-am cunoscut, și la scurt timp ne-am și luat.Mai bine nu s-ar fi întâmplat. Apoi ai venit tu pe lume, ne-am mutat, și...
-Și ?
Lucica s-a prefăcut a nu auzi întrebarea fetei, lăsându-și gândul nematerializat în cuvinte.
Parcurgerea acestei amintiri, așternuse pe fața Luminiței, un zâmbet amar. Cu trecerea timpului înțelesese bucățică cu bucățică crudul adevăr. La început ea, apoi frații ei fuseseră cei care îi ținuseră pe cei doi împreună, căci spiritul lui aventuros, si dragostea pentru băutură nu-i erau deloc pe placul Lucicăi.
Þârâitul strident al telefonului o scoase pe Luminița din visare. O dată, de două ori... până să ajungă femeia la aparatul cu pricina, acesta se opri. ”Iar a greșit cineva numărul... sau poate că s-a râzgândit,” își zise indecisă a se întoarece sau nu, la locul ei. ”Poate va reveni dacă e ceva important” concise, dând a lehamite din mână. ”Acum să se facă lumină ,” își dori ea și atise întrerupătorul unei veioze din imediata apropiere.
Așezată din nou în fotoliu constată că, deși se însera ora nu era târzie.
Mâinile ei marcate de vreme își exercitau rolul cu desăvârșire, tranferând firului de lână toate gândurile care nu-i dădeau pace.
Ceva din interiorul ei o indemna să-și continuie incursiunea in cele mai îndepărtate timpuri când se revedea copil.
Comuna Pecica leagănul primelor amintiri regăsite... într-o cameră mare. De fapt era un soi de baracă ce servise odinioară drept depozit al Centrului de colectare legume fructe, care era amplasată peste drum de gara comunei. Imaginile erau neclare. Vedea oamenii venind și plecând, vedea cei câțiva copii din apropiere, jucându-se gălăgioși în stradă, iar ea, cu nasul lipit de geam resimțea tristețea izolării. Nu înțelegea de ce trebuie să fie atât de mult singură... nu înțelegea de ce mama ei nu era aproape, când ființa ei se bucura atât de mult simțindu-i prezența.
Prima jucărie, o pană scoasă cu degețelul ei mic din gaura pernii și fluturată în aer căpăta un farmec aparte. O privea vibrând îi observa forma care deși părea la fel era totuși atât de diferită de oricare alta... apoi, apoi în cealantă pernă nu mai erau pene, ci un soi de vatelină colorată... care cu ușurință puteau fi asemănate cu orice jucărie existentă pe pământ.
Da! Aceste amănunte i-au rămas Luminiței întipărite în memorie. Așa cum i-a rămas și acel Crăciun cănd mama ei îi întinse o pungă cu saloane spunându-i supărată:
-Din păcate în acest an Moș Gerilă nu va venii la noi, pentru că e foarte sărac. A trecut deja prin Pecica, tocmai l-am întâlnit prin apropiere. Când l-am întrebat de ce nu vine și la noi, a zis că și-a golit întregul sac. Nu mai știa nici el ce să zică de supărare că nu-i ajusenseseră darurile pentru toți copii. Aceste bomboane le-a găsit răsfirate în adâncul sacului, le-a adunat și mi le-a dat să ți le aduc. Știe că tu ai fost fetiță cuminte, ba chiar te-a lăudat foarte tare. Mi-a promis în schimb, că anul viitor, prima dată când pune piciorul în Pecica la tine va veni. Și tot ce-i mai frumos tu vei fi prima care va primi... numai să nu fi supărată.
- Nu sunt supărată zise fetița cu lacrimile jucându-i în ochi, îl înțeleg. Este și el ca noi. Dar oare el nu se supără dacă merg eu în gară... că am văzut cum s-a descărcat un vagon de brazi... poate vre-o crengă mai mare o fi rămas uitată pe jos. Iar dacă mă lași cu colinda, o să primesc și bani din care vom putea cumpăra o grămadă de dulciuri.
„ Hmmm...da, așa a fost primul brăduț împodobit doar de mine. O creangă de brad cu câteva saloane. A trecut o veșnicie de atunci” se gândi femeia zâmbind în timp ce mâinile-i lucrau de zor, iar fularul se lungea încet, încet.
„Oare pe unde-o fi hălăduit tata în acele vremuri? Că... tare greu îmi apare-n minte ceva legat de el." Își continuă firul de gând contrariată. ”Cred că am mai multe amintiri legate de oameni fără nici o legătură cu familia decât cu el. Cum au fost cei care mi-au spus cândva că „am veleități de intelectual”
Luminița pufni în râs la captarea acestui vechi segment de viață. Se revăzu din nou fetița aceea spontană, limbută și nostimă. O luase Lucica cu ea la lucru pe un șantier de construcții. Și cum "birocrații" o adorau ea rămânea cu ei în birou ca o mascotă vie menită să-i binedispună.
Așa a fost și în acea zi când odată ajunsă la „servici”, bucuroasă că i se cumpărase de 1 leu bomboane, s-a dus glonț la unul care părea a fi cel mai scorțos și întinzând cornetul cu cele câteva bomboane, îi spuse aproape imperativ:
- Vă rog să serviți!
Omul, luat prin surprindere se fâstâci câteva clipe apoi îi răspunse scurt zâmbind.
-Nu, mulțumesc.
-Dar vă rog să serviți, cum puteți refuza bomboane? Ce? Dumneavoastră sunteți de neam prost? Că așa mi-a spus mama, numai cei de neam prost refuză ceva atunci când sunt serviți.
Contrariat , amuzat dar și oarecum iritat de atitudinea colegilor de birou, omul a luat o bomboană , a pus-o pe un șervețel în sertarul biroului îndemnând fetița să servească pe fiecare persoană in parte, cu bomboane și cu replici acide a căror înțeles era greu de perceput. Și pentru că s-a conformat întocmai , primise permisiunea de a „lucra” cu mare atenție la una din mașinile de scris.
-Oricum tu ai veleități de intelectual îi spuse scorțosul așa că fă bine și învață literele de pe tastele mașinii... dar cu atenție, să nu o blochezi.
Bucuroasă nevoie mare, în urma acestei întâmplări Luminița nu pierdea nici un prilej de a se lăuda oricui cum că ea are multe ...veleități de intelectual.



-va urma-





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!