Ziua se întrevedea a fi una caniculară încă de dimineața. Mândră de el, Luminița și-a îmbrăcat costumul de baie pe sub uniformă, indecisă a merge sau nu la școală. Mai erau două săptămâni până la vacanța de vară și simțea cum lehamitea de învățătură punea stăpânire pe ea. Cu geanta în mână, și-a salutat mama ca de obicei și a plecat chipurile în spre școală. Dar, să ajungă ea la destinație, nici prin gând nu-i trecea. Pe o vreme atât de frumoasă... nu era mai bine să facă altceva? Să... lenevească pur și simplu cocoțată pe blocul care masca existența barăcii lor. Și ce plăcut era! Să vadă ea oamenii ce se perindau încoace și-ncolo, să vadă suflarea străzii fără a fi observată!
Deodată l-a observat pe Ghiță un vecin de o vârstă cu ea. Chiulise și el de la școală și în lipsă de altceva, s-a ascuns într-o magazie de lemne pentru a mai trage un fum. „Așa care va să zică. Deci nici tu n-ai fost la școală! Bine măcar că am de la cine să pufăi și eu o țigară!”
A coborât Luminița pe unde se urcase, adică pe scara metalică ce era lipită de bloc, s-a dus la el zicându-i:
-Salut, ce faci... îți faci temele?
-Salut! Uite... mă dau cu bițigla. Da’ tu?
-Io n-am chef de școală... Ai o țigară?
-Păi și pe asta am șterpelit-o din pachetu lu’ bătrânu. Da’ stai că cer de la Franți. Rămâi aici că îți aduc imediat. După vreun minut s-a reîntors însoțit de Franți, un alt vecin cu vreo doi ani mai mare. Nici el n-a fost la școală. Așa s-a nimerit în ziua aceea. Foarte galant acesta a scos pachetul și i l-a întins Luminiței să se servească. Hotărâtă, și fără a se gândi la eventuale consecințe, fata a luat țigara i-a dat foc, inhalând satisfăcută fumul, cu care se obișnuise deja. Tocmai începuse unul din băieți un banc, când la ușa magaziei apăru Lucica.
-Aici e școala ta? Cu țigara-n mână?! Ce-ți mai lipsește fata mea? Stai că-ți arăt eu ție... dacă n-ai să pomenești tu și țâța din care-ai supt, să-mi spui mie cuțu!
Văzând-o cât de nervoasă este, Luminița și-a dat seama că de data asta se îngroșase gluma. Așa că n-a mai stat pe gânduri! Ca o săgeată a țâșnit pe lângă maică-sa, a ocolit magazia, și a ținut-o tot într-o fugă, până în capătul străzii.De acolo, privea înspăimântată venirea mamei. După vreo oră de așteptare, văzând că acesta nu are intenția de a o urmări, s-a întors din nou la magazia cu pricina, unde cei doi amici o așteptau.
-Auzi tu nu vi la baie la Ceala?
-Da’ cu ce mergeți până acolo că-i destul de departe?
-Cu bițiglele ...
-Păi io n-am țoaglă!
-Dacă vrei să vi uite, poți să o iei a lu’ bătrână-mea. Că și așa până vine de la muncă noi ne întoarcem. N-o să afle.
Zis și făcut! Au plecat cu toții „la gropi” în locul de unde se escavase nisip, să se scalde, că prea tare își făcea de cap căldura. Acolo au fost uimiți să vadă cât de mulți asemeni lor, au chiulit de la școală.
Văzând Luminița puzderia de tineri ce se bălăceau în apa ce părea mică, a intrat fără să-și facă probleme.
Primul pas făcut, și a simțit cum nisipul moale îi gâdila plăcut tălpile. A mai făcut unul, bucurându-se de răcoarea apei ce-i ajungea până la brâu, când la al treilea pas, s-a scufundat. Căuta cu disperare nisipul care nu îi mai ajungea la picioare. Simțea cum ceva o trăgea în jos, tot mai jos. Ar fi vrut un punct de sprijin ceva de care să se gațe să iasă... dar totul în jur era doar apă, verzuie și tulbure. Atunci și-a amintit. Și-a amintit exact mișcările scafandrilor văzuți la televizor. A început să dea din mâini asemeni lor simțind cum încet, încet se ridică. Mai greu a fost când a ajuns aproape de suprafața apei căreia îi vedea luciul, dar, în zadar ridica mâinile că tot nu reușea să scoată capul afară.
Deodată s-a simțit prinsă de o mână. Era Ghiță, care văzând-o la anaghie, a înotat spre ea intuind ce se întâmplă. Cu un gest disperat Luminița s-a aruncat în direcția lui. Simțindu-i corpul aproape, inconștient s-a cățărat pur și simplu pe el, cu mâinile și picioarele până când acesta a ajuns cu capul între picioarele fetei într-o postură din care nu mai avea scăpare. Acum erau doi la apă. Un al treilea venit de nicăieri și-a făcut prezența lângă ei. Era Franți amicul lor comun. Cu ultimele puteri, și fără să slăbească menghina în care-l ținea pe Giță, Luminița s-a prins de acesta. S-a prins, ca de o creangă de gâtul lui, împiedicând-l și pe el să respire..
Alți tineri din apropiere , văzând scena au sărit în ajutor. Cu chiu cu vai au fost toți trei scoși la mal. Cât a trecut? Un minut-două probabil, timp care a durat o veșnicie.

- va urma -