Ceața..un capitol atât de prezent în viața acestui oraș...O observ..Îi studiez fiecare mișcare greoaie... Se apropie fără vreun sunet ori foșnet de frunze uscate.. se strecoară, umbrită de lăsarea serii..după care... Cuprinde orașul și-l sufocă cu totul!
Ceața...Nu-i o prietenă prea apropiată de-a ta... N-o placi, nu-i așa? Și ce dacă... Răcoarea și înghețul ei te cuprind cu totul..Te înșfacă!Îți îngheață orice suflare! Te-nconjoară..te-mpresoară ș-apoi... Ai rămas doar TU și EA. .tu și acest perete greu și rece ce-ți dă târcoale. Te-a surprins și nu mai ai scăpare...Ai fugi dar oriunde ți-ai îndrepta privirea e doar EA. Te sperie singurătatea ce-o aduce? Un perete mat de sticlă ce-ți reflectă fiecare gând..Fiecare? Da.. Începand cu cele mai mici și mai superficiale observații, până la cele mai profunde reflecții. De mult n-ai mai stat să-ți asculți propriile gânduri...să le analizezi... Însă acum forfotul orașului a fost îngropat în liniște și agitația vieții tale a încremenit pentru câteva clipe..și apoi... O imagine..O amintire.. o mireasmă..Un sunet..O dorință.. o despărțire..Un gol interior..Plictiseală.. Un zâmbet..O privire..Un sărut.. Secvență după secvență, asemenea unui film, se derulează în mintea ta momente trăite dar uitate...Și parcul în care abia poți zări câte un felinar ce timid străpunge perdeaua groasă de ceață, te îmbie la o plimbare..O plimbare în trecut și-n viitor. O alee ce se naște din ceață și se sfârșește în ceață.Iar în mijlocul ei...TU. Accepți provocarea? Nu!... E mai ușor să fugi!... Încerci să te ascunzi... Pornești grăbit spre casă... La căldură...La lumină... "Am scăpat" te gândești privind triumfător ceața ce nu poate trece de fereastra ta...și totuși... a fost o clipă de neatenție... Și ceața se-așterne pe sufletul tău.
Ceața... Ușor se lasă peste orașul adormit, peste parc, peste râu, peste o lume uitată și peste un suflet pustiit de amintiri, îndoieli și nepăsare... Al tău să fie oare?