Dialogul lui Vasile G. cu întreprinzătoarea lui nepoată rămase ca-n tren, la prima ediție. Nici că-că, nici că-să. Matilda, nepoțica, era convinsă, însă, că sămânța fusese aruncată pe un sol primitor. Și fertil. Nu-și exprima gândurile chiar în limbajul ăsta, prea puțin comun cu chatul, dar nouă ne este mai comod să-i traducem bâiguiala buruienoasă și sagace într-un limbaj narativ. Bătrânul nu rezistase degeaba tentantelor oferte băștinașe, una mai rozalie cu parfum de trandafiri, alta vopsită în tricolor murdar, decât ca să-și depună, la o adică, lădița lui de campanie, geamantanul de lemn cu lăcățel chinezesc, tapetat cu idealurile neîntinate ale partidului clasei muncitoare (despre care auzise el că ar merge în paradis) și plin cu experiență organizatorică, la picioarel unui adevărat partid muncitoresc, fie el și al căpșunarilor. Ãștia barim trădaseră într-un fel idealurile sfinte de partid și de stat, lăsându-se momiți de căștigurile de mizerie scăpate printre degete de capitaliștii putrezi, cineva trebuia odată și odată să le trezească conștiința revoluționară. Începu prin a se gândi să le ceară părerea vechilor tovarăși, organizația de bază pe secția sculărie a fabriciișiuzinei lui dragi, acum pe butuci. Dar cu un plan subțire, să nu se prindă tovarășii că el, autoritatea de temei, are nevoie de părerea lor. Cu taiunl zilnic pe care i-l strecura în buzunarel soiase trupeșa nepoțică, își cumpără o sticlă de vodcă ieftină, să-i lubrefieze gânditorul, regretând amarnic după un pachet cinstit de Mărășești de Sfântu Gheorghe. Scormoni, stupindu-și în sân (gest atavic, neinhibat de educația revoluționară primită în tinerețe), căută în poșetuța nepoțichii, străduindu-se să nu-i privească farmecele răscrăcărate, găsi două țigări mototolite, care miroseau ciudat. Or fi străineze, i-a spurcat pe toți capitalismul putred, mormăi Vasile g. în barba nerasă, cu fire albe, pe ici , pe colo. Străduindu-se să nu facă nici un zgomot, nepurcica trebuia să se odihnească, după ce toată noaptea își fâțâiese fundu' în fața micului ochi rotund ce spiona de deasupra televizorului ăstuia, de ce doamne iartă-mă i-o spune monitor, ăștia au smintit limba neamului. Privise el printr-o gaură făcută în ușă, scosese cu mare meserie un nod pe care peste zi îl băga la loc de nu se cunoștea. Nu de lata, dar trebuia să știe și el de unde veneau banii din care-și duc ea zilele, de când se terminase ajutorul de șomaj. Își făcuse cruci peste cruci, cerând iertare carnetului roșu păstrat cu sfințenie într-un sertar cu cifru, ciordit de la beobe, cu atâta se procopsise și el când întreaga organizație de bază, complet zmintită, se repezise, urlând, să-i demoleze sediul. L-ar fi demolat și pe el, dacă n-ar fi avut inspirația să se pună în fruntea lor, strigând mai tare ca toți jos comunismu' și jos dictatoru', ce vremuri, tovarăși, ce vremuri! Scoase din sertar o agendă terfelită, pe care încă o mai credea comoara lui.

Fu dezamăgit crunt. Două-trei telefoane, mai de încredere, așa, date de pe mobilul muncitoarei cu dezbrăcatul și fâțâitul, draga și prețioasa lui nepoată, îi schițară un tablou dezesperant: din organizația de bază a partidului comunist român pe secția sculărie a fabriciișiuzinei acum pe butuci, iată care era acum, la câteva luni după integrarea țării în uie, starea membrilor, cipii cuminți și sceptici ai clasei proletare:
- un parlamentar tricolor murdar, pe linie sindicalistă (mafiot cu neumărate sereleuri căpușă pe numele nevestei, soacrei și alte cântece noi);
- un trandafiriu infiltrat în asociația pensionarilor;
- doi angajabili cu ziua pe la zugravi particulari;
- șaișpe căpșunari, plasați în 5 locuri diferite (ăștia trebuie neapărat contactați!);
- șapte retrași la țară, dintre care doi fermieri, cici trăgători amarnici de coade de mâțe;
- trei deținuți de drept comun;
- trei colaboratori externi, auxiliar, la sereí;
- alți doi la fosta doi și-un sfert;
- un lider de mâna a șaptea, dintre cei mai utili, în uniunea sindicatelor minerești;
- patru șomeri, trei în plată, unul în alocație de sprijin;
și el, Vasile G, secretarul beobé, tat-al lor, al patrușunulea.

Vasile G. reflectă îndelung, asupra înțelepciunii leniniste, omul, cel mai prețios capital, preț de restul sticoanței de vodcă ieftină, până ce căzu într-un somn înviorător, cu freza-n foaia de caiet unde-și notase informațiile ramificate, trase din cele 2-3 telefoane bine țintite, liniștit la gândul pragmatic că e preferabil să aștepte până după prânz pentru a beneficia și de neuronii mușchilor fesieri ai isteței lui nepoate. Că pe fie-sa, cine știe ce podel o spăla ea prin cea Italie, unde stânga tocmai pierduse alegerile anticipate.

(va urma)

Citiți volumul