prima scrisoare

Copile, pe aici lumea cosăște iarba și coliba ta din pom îi tăt acolo în grădină, neumblată de și-o făcut păsările cuiburi în ea.

Drumu îi tare rău, că l-o strâcat cu tractoarele și acuma plouă des, mai ales noaptea tună și fulgeră de să rup baierele cerului.

Da tu poți să vii, că ești tinăr și în putere și lucru este destul, și pe aici ai ce face și cu vopsălele tale, că tare s-o mai cojit păreții și bunu-tău săracu nu mai poate să îi văruiască.

Îi bătrân și el, și parcă să cam duce, vin oamenii să joace cărți și nu le mai cunoaște. Azi-mâne copile nu te mai cunoaște nici pe tine, că tare demult n-ai mai dat pe-acilea.

Ieri Nuțu a lu Știrbu o trecut pe la noi cu scrisorile și am cetit că ți-i dor. Așa chiteam și io, da vezi că io îs bătrână și nu mă pot pune pe tren să viu la oraș, ș-apoi cui să las pe bunu și toate orătăniile. O zî să lipsăsc și să duc toate de râpă pe-acilea.

Popa o zâs că te-așteaptă să îi aduci cartea ceea de care ați vorbit voi când ai fost ultima dată... apăi un an o trecut de-atuncea. Nu-i bine, copile, omu cât trăiește să-și țâie cuvântu dat, că altfel nu îi om întreg.

Te așteaptă și Pestrițu, șchiop de-un picior că nu l-am dus la potcovit când trăbuia. Apăi dacă vii să știi că ț-am curățât odaia și am întins scoarță noi și ț-am pus sub perini busuioc, ca să ai vise bune, copile.

Soră-ta iaca, stă acilea lângă mine și râde. Așa îi ea, mai vioaie. Și nu i-i lene să vie, chiar dacă știu că are destule pe cap, așa îi trăbă dacă n-o vrut să să facă învățătoare acilea în satu ăsta liniștit. Ar fi avut de tăte, și bărbat și-a fi găsât ea, că uite veterinaru ce mult o place.

Da așe sunteți voi, copii de oraș, copii ai nimărui. Măcar cât om trăi noi, mai aveți unde vini să vă spălați de păcate. Io acuma îi dau scrisoarea asta, să ț-o aducă. Domnu Dumnezău să te păzască, lumina Măicuței.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.