Ma napadesc sentimentele alea vechi, de dinainte de tot ceea ce mi se intampla acum, pacea aia pe care o aveam inainte de tot.Si imi e din ce in ce mai dor...
Era copilaria mea, e ca si cum ar fi o parte din mine, si imi e indispensabila, nu pot sa traiesc fara ea, la fel cum nu pot trai fara inima sau frara creier sau...si in lumea asta in care fiecare se straduieste sa fie stapan pe sine, sa fie cat mai sobru, aici unde totul se ascunde in spatele unor masti impuse, va rog eu, haindeti sa simtim copilul din noi ca si cand ar fi vital sa facem acest lucru.
Stiu, e clar ca nu sunt cea mai indreptatita sa spun toate astea, pentru ca mi-e dor de o perioada mult prea apropiata de ceea ce inseamna viata mea de acum. Oricum, mi-e dor sa umblu desculta pe dalele din gradina, mi-e dor sa am fata arsa de soare si sa nu imi pese de asta, mi-e dor de cutia aia veche de televizor plina, plina cu jucarii, plina cu viata mea de copil.
Ce zi mi-am ales si eu sa fiu din nou copil...oricum, traiesc, parca ar fi acum, aici tot parfumul trandafirilor din gradina "din spate" m-ar invalui si parca totul, totul ar fi din nou invalui in lumina filtrata de frunzele de vie.
Haideti sa fim copii...ca si cand....