12) BOMBA FINALA

Erau ultimele zile cand mai eram impreuna. Acesti doi ani trecusera atat de repede, fara sa ne dam seama. Eram i febra pregatirilor pentru examenul cu Statul, si trebuiau predate lucrarile de diploma pana prin 3-4 iulie... Intr-o seara, m-a sunat o colega de clasa, Tasadan Adriana si m-a rugat sa o ajut sa-si editeze lucrarea de diploma pe computer. I-am spus ca ecranul meu este stricat, dar se poate rezolva cu putin noroc si cam 100.000 de lei. Am pornit cu Adriana spre Mouse House, un club de computere care a reusit sa se impuna i Oradea fara reclama la Tv sau prin ziare. Ajunsi la Mouse Hose, am reusit sa ne apucam de scris si, dupa toate cele petrecute, Adriana si-a ter minat lucrarea de diploma in 24 de ore cu scanari, texte editate si paginatie. Am avut un serios conflict cu mama pe aceasta tema, dar eu sustineam ca a fost un gest colegial si ca nu-mi pare rau ca am ajutat-o. Dupa nici o luna de zile, regret amarnic ceea ce am facut, nu pentru ca am ajutat un coleg de clasa, ci pentru ca poate am asteptat si eu macar un gest de reciprocitate din partea Adrianei. Cand am realizat ca Adriana s-a comportat cu mine ca si cu o prostituata, am stat si m-am gandit ca oare de ce lumea se folosste de tine doar cand are nevoie, iar apoi te abandoneaza, nici nu te saluta pe strada. Viata mi-a demonstrat inca o data ca nu merita sa faci nici un serviciu nimanui fara plata. Am fost coleg cu ea si am ajutat-o, dar cat de domn a fost patronul firmei, ca i-a scos lucrarea pe gratis si nici nu a mai trecut pe acolo de atunci. Dar daca asta inseamna sa fii om in ziua de astazi, sa pretinzi ca esti asistent radiolog si sa fii un personaj fara morala, atunci acel om reprezinta un pericol pentru ceilalti. Oare asa sa fie ? Stimate cititor, iata cum lumea aceasta care este formata din noi, este tot mai egoista si mai cruda. Nimeni altii decat noi vom fi cei care vom purta intreaga vina daca generatiile care vor urma dupa noi vor inainta spre cruzime si intoleranta. Ne vom lauda ca am lansat in aceasta lume un curent al monstruozitatii, un curent al autodistrugerii. Incepand din 1914, cand a avut loc prima conflagratie mondiala, si pana in 1998, cand Iugoslavia a ajuns dintr-un stat mare si puternic, o tarisoara care devine din ce in ce mai inexistenta. S-au format state si statulete, statuletul Cipru s-a divizat in cel grec si cel turc, vor urma si Andorra, si Luxemburgul, si Tadjikistanul, Turkmenistanul, nemaivorbind de SUA si Germania. Daca in Germania ar avea loc un asemena eveniment, ma intreb cate zeci de statulete vor lua fiinta, si cat ar mai ramane din actualul stat german? In aceste zile, cand noi suntem singurii responsabili pentru ceea ce se intampla, cred ca singura soltie este sa ne impacam cu propria persoana, pentru a putea intelege adevaratul sens al vietii; ca oamenii au fost facuti unii pentru altii, ca intre oameni ar trebui sa existe prietenie, dar in ziua de astazi nu mai suntem capabili sa intelegem, adevaratele valori ale vietii... Am inteles ca nu se poate trai doar din darnicie si colegialitate, ci trebuie sa fim individualisti . Multi fac asta inca de mici, iar altii nu pot fi la fel ca ceilalti. De aici adevaratele probleme si conflicte au loc in societate. Nu este exclus ca prin modul nostru de a vedea lucrurile sa degenereze totul intr-o adevarata problema sociala. Daca vrem ca aceasta pata neagra sa dispara cat mai repede, trebuie sa incepem cu noi insine. Multora le este rusine sa recunoasca, dar de aceea trebuie sa inteleaga ca nici un lucru creat de om nu poate depasi limita cunostintelor altor oameni.

13) SI CE DACA?

Chiar daca din cele mai multe puncte de vedere am pus in aceste randuri probleme care sunt absolut personale si nu au tangenta cu cititorul, am considerat ca este mult mai bine sa ajuti pe cineva cand are nevoie de ajutor. Asa se face ca aceste randuri se adreseaza in primul rand cititorului, care, lecturand aceste randuri, va observa ca nici un rand din cele scrise de mine nu reuseste sa scape de un contrast intre tristete si pesimism, si umorul ironic, privit acum, in prezent. Chiar daca oamenii din jur sunt in aparenta prieteni, toata prietenia unora se dovedeste a fi o goliciune plina de nimic. Oamenii care traiesc langa tine, colegii de clasa, prietenii din bloc sau rudele, isi arata adevarata identitate in situatiile critice. Ura, gelozia, invidia, goana dupa bani, acestea sunt caracteristicile omului care traieste in actuala societate. Ce rost mai are pamantul, ce sens mai are omenirea, daca am ajuns sa fim cuprinsi de un egoism individual? Oare nu ne gandim ca banii nu au nici o valoare daca nu-i investesti in ceva rentabil? Nu trebuie sa construim palate si sa ne cumparam telefoane mobile, ci tot ceea ce avem sa lasam celor care se vor putea folosi si cei care vor veni dupa noi. Chiar si asa, pot spune ca singura persoana in care am incredere totala, este Mihai Lazar, cel mai vechi prieten al meu, dar si cel mai fidel. Dupa 15 ani de prietenie, cred ca prietenia noastra a devenit una cat se poate de stransa, in ciuda obstacolelor care au facut ca pentru perioade mai scurte sau mai lungi sa ne unim fortele si sa actionam ca atare. Asa ca, dupa atatia ani, in care stim deja ce ne poate capul, suntem in relatii foarte bune, iar sambata ne intalnim in fata "la basist". Asta este cuvantul cheie care da de cap in continuare parintilor nostri.

14) UN NOU INCEPUT

TRECUTUL INCA SE MAI SCRIE... Pot afirma ca sunt o persoana care a trecut prin multe necazuri, dar plecarea lui Mihai din clasa in 1990 si cearta din noiembrie 1995 m-au afectat cel mai mult. Acum cred ca am ajuns sa fiu marcat profund de prezenta a trei personaje din viata mea: Mihai, Zsolt si... unchiul meu, bunul meu prieten. De fapt, eu m-am inteles destul de bine cu unchiul, existand rareori conflicte, iar cand au existat au fost de scurta durata. Intotdeauna l-am privit ca pe un tata ca pe un om simplu, care de fiecare data mi-a spus unde gresesc si unde nu. Din pacate, chiar si astazi mai exista un conflict stins, gata sa izbucneasca "la prima flacara": este vorba de relatiile mele cu fiica lui si verisoara mea, Claudia. Intemeiate sau nu, dar stiu ca de cativa ani incoace ea ma priveste ca pe un nimeni, iar eu nu-i pot tolera comportamentul. In schimb, cu varul meu Lucian, ma inteleg excelent. E un tip de treaba si de actiune. Lucian este ca un frate pentru mine.

15) O OBSESIE PERMANENTA: CSILLA

DISPERATUL Trebuie sa recunosc ca in intreaga mea existenta nu am reusit sa ma impun din punct de vedere sentimental. Nu eram acel "baiat rau" care agata fetele cand vrea el. Eu mai mult am privit cum procedeaza altii. Eram mai tot timpul luat in deradere de colegii de clasa ca eu nu am o prietena, iar cand am avut s-au uitat la mine ca la un nimeni. Dar toate astea au trecut. Au trecut doi ani in care n-am avut o prietena si nu am avut vreun motiv sa ma "amorez" (cum spunea un tip) . Dar anul 1997 a insemnat salvarea de la ceea ce urma sa aiba loc: eram foarte hotarat sa ma razbun, sa fug de acasa, sa nu mai vad pe nimeni...
PRINTRE CUVINTE Eram practicant la Stationar 2, si era deja spre mijlocul lunii iulie. Eram o grupa dezbinata, dar intotdeauna au fost doua tabere care erau aproximativ egale. Dar "tabara" noastra era formata din Bru gos Atilla, Sete Helga, Breje Viorica, Iuhas Diana, Pontos Doina, si evident, cel care scrie aceste randuri. De partea cealalta se aflau Tont Rodica, Plugar Marcela, si Marta Ioana. Singura persoana care era neutra in certurile noastre era Carmen Cocovici. Niciodata nu ma-u "inghitit" colegii sau profesorii pentru aveam prieteni maghiari. Ce sa fi facut? Sa nu fi fost prieteni? Pentru ca prietenia este cel mai frumos lucru din lume care se naste in sufletul oamenilor si nu moare niciodata. Chiar in liceu am avut discutii cu unii colegi si profesori pe aceasta tema. Erau nedumeriti cum de eu, un roman, ma pot intelege cu maghiarii. Ce, ei nu sunt oameni? Oamenii nu sunt sensibili decat la marile catastrofe ale lumii, dar putini realizeaza ca si ruperea unei prietenii este la randul ei o catastrofa. Si cine ar putea sa ma judece pentru ca am prieteni maghiari? Daca traim impreuna, daca ne intelegem bine, ar trebui sa ne omoram noaptea pe ascuns? Sa intram unul in casa celuilalt si sa-l jefuim? Iata unde poate duce aceasta gandire de tip medieval... Cu Atilla m-am inteles cel mai bine, chiar in primele zile de scoala am iesit afara si am tras un fum de tigara impreuna cu el. Am devenit prieteni in scurt timp. Si, mai la o cafea, mai la o tigara, am inceput sa ne cunoastem. Eram in ultimele zile de practica, si Atilla mi-a spus ca la Baile Felix va fi ceva spectacol intre 1-3 august. Cand am auzit, am crezut ca nu aud bine. Eram gata sa plec, si am facut-o.
ASA A FOST... In 1 august, am mers la acel Festival, si am ramas foarte impresionat de atmosfera. Mai prin jurul orelor 18, a aparut si Joe cu Istvan. Am stat pana in jurul orelor 3, cand m-am imprietenit cu un baiat din Alba, dar care era student la Cluj. Am discutat despre muzica, despre prietenie, despre fete, despre o posibila revenire a legionarilor pe scena politica romaneasca, efectiv, a fost o discutie foarte interesanta.
NEBUNII LA ORA 2 Imi amintesc cu placere de ceea ce a urmat a doua zi, cand eu cu Joe si cu Istvan am mers din nou la Festival. A fost extraordinar. Dupa ce, in seara precedenta spectacolul formatiei maghiare P MOBIL a fost senzational, alaturi de prestatia de exceptie a formatiei PASAREA COLIBRI, a doua seara a fost dominata de o formatie rock timisoreana: NEUROTICA. Dupa tot spectacolul, a inceput o discoteca in aer liber. In jurul orelor doua noaptea, am intrat in strand cu Zsolt si cu Istvan. Ei au plecat acasa pe la doua si jumate, dar eu am ramas.
NOAPTEA NOROCOASA Am ramas la discoteca. Eram abia iesit din strand, si tremuram de frig. Bine ca si ploua. Treceam printre tineri, cautand ceva, dar nu stiam ce sa fac. Am vazut o fata care era suparata, retrasa, asteptand trecerea timpului. I-am propus sa dansam. Si, surpriza! A acceptat. Mi-a zis ca-i trebuie foc, pentru ca vrea sa-si aprinda tigara. Apoi i-am luat un pachet intreg. Din vorba-n vorba, am intrebat-o la care hotel doarme. Mi-a spus ca nu are unde sa doarma, deoarece cortul e ud, iar prietena ei era in strand. I-am spus sa vina la mine, ca o voi gazdui eu. Si, a acceptat fara sa se gandeasca prea mult.
FEREASTRA In jurul orelor 4 dimineata am mers cu acea fata acasa. I-am spus sa ma astepte langa geam, ca eu vin imediat. Am intrat in casa, bunica dormea. Cand m-a auzit, s-a trezit si mi-a dat o farfurie cu paine cu untura si cu ceapa. Am plecat rapid in camera mea si, dupa ce a iesit bunica din camera, am deschis geamul si am bagat-o pe Csilla inauntru. Ne-am dat jos hainele si ne-am bagat in pat.
DOAR O ORA Ajunsi in pat, am stabilit sa nu dormim mai mult de o ora, deoarece s-ar putea sa se trezeasca bunicii. Csilla era foarte obosita, dar eu tot nu vroiam sa o las sa adoarma, zicandu-i: "Csilla", iar ea spunea "da". Eu continuam: "te iubesc". Repetam din ce in ce mai mult acest cuvant si, fara sa-mi dau seama, am adormit si eu.
NU TE VOI UITA NICIODATA Era dimineata, soarele rasarise si m-am trezit speriat: ce sa fac? Cum sa-i spun Csillei sa plece? Ah, imi venea sa urle de durere. Dar, i-am spus Csillei ca trebuie sa plece, inainte ca bunicii sa intre la mine in camera. Abia s-a trezit. I-am dat adresa mea si numarul de telefon. Cand ne-am despartit, am ramas intelesi ca vom continua sa ramanem prieteni, dar prin scrisori. Si, dupa cateva minute, trezit din aceasta buimaceala, am realizat ca n-am fost corect fata de Csilla. De atunci si pana astazi ma gandesc la marea prostie care am facut-o atunci. Daca s-ar mai intampla asa ceva, nu as mai lasa-o pe Csilla sa plece, orice ar fi. Mi-am dat seama ca o iubesc, ca fara ea nu mai pot trai, ca a ajuns o obsesie pentru mine.
DUPA 5 LUNI Dupa o pauza de 4 luni, timp in care nu am stiut nimic despre Csilla, m-am hotarat sa o caut. Si am gasit-o. I-am scris, i-am telefonat, iar Csilla mi-a scris in 19 ianuarie 1998, scrisoarea ajungand la mine in 21.
POZA Mi-a trimis o poza, pe care am scanat-o chiar in acea zi, si acum o am pe Csilla si pe computer. Cand mi se face dor de ea, nu mai trebuie sa caut albumul cu poze, ci ma uit pe computer, si o pot admira cat timp vreau eu...
LACRIMI Atunci cand am vazut ca Csilla mi-a scris, am inceput sa plang de bucurie. Parca ma drogasem. Plangeam de bucurie, imi venea sa strang in brate si scaunul pe care stateam... Era ceva ireal, ceve de necrezut. Fata care mi-a sucit mintile imi scria... Era un sentiment atat de puternic, incat mi-a fost frica sa nu cumva sa ma inhib la colocviul de la Igiena. Dar nu m-am inhibat. Cand am ajuns acasa, am plans din nou...
CHIAR DACA "A FOST" Chiar daca aceste evenimente fac parte din trecut, inca mai privesc in spate, asteptand uneori ca Csilla sa se intoarca, sa o vad din nou la geam, sa o strang din nou in brate si sa-i gust parul ei lung si umed ca in acea noapte de vara. Cu toate acestea, viata mea continua sa fie una care nu o doresc nimanui. Mi s-au intamplat multe lucruri, dar sa raman atat de sigur pe mine ca fara Csilla viata mea ar fi fost cu totul alta, este de necontestat. A fost ceva ce inca nici eu nu pot sa realizez. As vrea sa cred ca acest episod din viata mea este unul care se va "juca" si in prelungiri, adica prin corespondenta.
INCERCARI As fi dorit sa o mai vad macar o data pe Csilla, acea fata abandonata in zorii zilei de 3 august 1997 de chiar cel care scrie aceste randuri. Am regretat enorm plecarea ei, si nu de putine ori am vrut sa merg la Satu Mare, sa o vad, sa-i spun ca o iubesc, sa-i dovedesc ca ceea ce i-am promis la Felix nu a fost doar vorbarie, ci dimpotriva; sunt gata sa merg pana la ea, daca asta ar insemna dovada ca o iubesc. Dar nu am putut merge, deoarece nu dispuneam de bani suficienti, iar intre doua trenuri e foarte riscant sa stii ce poti face in doar cateva ore.

16) BOALA SAU FRICA?

SUNA! M-am hotarat sa scriu totul despre mine, despre persoana mea, chiar cu riscul de a fi privit de multi cu alti ochi. Totusi, incerc sa trec si peste acest capitol mai putin fast din viata mea, dar care inca uneori ma afecteaza. Nu cred ca mai este cazul sa explic faptul ca sunt o persoana singura, pe care imeni n-o iubeste. Deoarece fuga de singuratate era tot mai evidenta in ultimii ani, am inceput sa am, spre sfarsitul anului 1994 halucinatii auditive. "Auzeam" cum noaptea la doua suna telefonul sau suna cineva la usa. Ma trezeam
speriat si dadeam buzna in camera unde era telefonul, adica in camera mamei. Erau nopti in care efectiv ma trezeam ca un speriat, plin de transpiratie, si, "auzind" cum suna te intrebi cum de nu si-au dat seama de asta, si singur am trecut si peste acest "soc" abia in vara anului 1997, cand lucrurile incepeau sa se normalizeze. Mi-era frica sa nu cumva sa raman cu aceste halucinatii auditive.
FEREASTRA E greu sa spui ceva despre cineva, sau sa te pui in locul acelei persoane. Viata mea a luat o alta turnura din noaptea de 23 august 1997, cand am gazduit in casa bunicilor de la Baile Felix (fara instiintarea lor) o fata pe nume Orban Csilla, de 20 de ani. Recunosc ca-mi placea de acea fata, dar asta nu inseamna ca am facut si dragoste cu ea. De fapt, eu eram obosit, iar ea mi-a spus ca in iunie '97 avusese niste probleme si inca era speriata de ceea ce i se intamplase. Eram pe punctul de a exploda, mai ales ca Csilla parea o fata atat de linistita... Si totusi, a fost un vis frumos... Ori de cate ori ma duc la Felix, intru in camera, stau cateva minute, asteptand ca Csilla sa reapara la geam...
INVIDIE? Dupa despartirea de Csilla am suferit enorm, iar mai apoi au inceput sa ma invadeze ganduri de tot felul. Printre gandurile mele ratacite, am gasit unul cam ciudat. Am inceput sa invidiez fetele pentru ca ele au mai multi prieteni decat baietii, ca sunt mai rapid acceptate de societate, ca au o groaza de avantaje, iar eu, ca baiat, detin o groaza de dezavantaje. Si asa, incet-incet, am inceput sa ma urasc pe mine, nu pentru faptul ca exist, ci pentru ca nu sunt fata. De vreo cateva luni incoace, adica de prin noiembrie 1997, am inceput sa ma gandesc la ceva care pare oribil, dar pentru mine este singura speranta ca ma voi putea schimba. As vrea sa merg si sa ma opereze un doctor specialist pentru ca vreau sa-mi schimb sexul. Ce-as putea face? Habar n-am.
OBSESIA SINGURATATII Parca nici nu-mi amintesc sa fi trecut aproape un an de cand am cunoscut-o pe Csilla. Parca alaltaieri era 2 august 1997. As vrea eu, dar azi este 21 decembrie 1997. Nemaistiind ce sa fac pentru a lua legatura cu ea, am zis ca n-o fi mare lucru daca o voi suna. Zis si facut. In ziua de 20 decembrie 1997, in jurul orelor 13, am sunat-o pe Csilla. Abia aflasem numarul ei de telefon si, gata, am sunat-o. Am vorbit cu Csilla la telefon aproape jumate de ora, iar dupa ce a inchis telefonul, am cazut intr-o euforie de nedescris, mai ales ca stiam ca am tot ceea ce-mi trebuie pentru a ajunge la ea. Csilla a devenit o obsesie pentru mine, si nu de putine ori ma gandesc la ea. Csilla va ramane pentru mine tanara si stralucitoare, ca o stea, pe care nu am sa o las sa se stinga niciodata. Pentru mine Csilla este fata care mi-a schimbat viata in mod radical. Ea mi-a readus speranta ca poate intr-o zi voi fi si eu iubit, nu numai eu sa iubesc, ea m-a salvat de la innec, deoarece aveam ganduri serioase sa ma calugaresc. In orice caz, Csilla va fi mereu o obsesie pentru mine. Nici poate dupa un an nu voi fi in stare sa realizez adevaratele dimensiuni ale acestei probleme. Oricum, nu voi putea realiza niciodata tensiunea in care m-am aflat atunci cand am stat cu ea. Imi era frica sa nu intre bunicii, iar apoi imi era frica sa nu dormim noi mult si bine, iar bunica sau bunicul cand ma va trezi sa nu vada "dublu". Dar, sunt sigur ca Dumnezeu m-a protejat si m-a facut sa uit ca timp de doi ani si ceva nu mai avusesem o prietena adevarata. Asa este. Aveam eu prietene, dar intamplarea facea ca ori erau de 15-16 ani, ori erau neserioase. Am trecut si peste acest obstacol al singuratatii. Uneori, viata este mai cruda si mai crunta decat o traim, dar de data aceasta, cred ca am avut noroc 100%. Si culmea, tocmai o fata ca Csilla sa ma accepte, eu, care fusesem parasit la prima intalnire! Halal noroc!
DIVERGENTE DE OPINII Dupa ce m-am despartit de Csilla, i-am spus lui Cristi Salagean despre ceea ce mi se intamplase. I-am mai spus ca as vrea sa ma ajute sa plec la Satu Mare dupa Csilla. Dar, Cristi a reactionat exact invers. Mi-a spus ca daca voi merge, le va spune parintilor, umbland cu tot felul de santaje. Sincer, nu m-as fi asteptat din partea lui sa gandeasca asa, cu atat mai mult cu cat Cristi era unul dintre cei mai buni prieteni. Spun asta, pentru ca am avut numeroase discutii pe alte teme, iar cand i-am spus ca nu mai pot trai asa, ca domnul director Ardelean ne-a facut alte grupe si ca regret plecarea lui Brugos Attila din grupa; Cristi mi-a spus ca am ajuns sa-mi plang de mila. Asta m-a deprimat enorm,maiales faptul ca tocmai Cristi ajusese la o asemenea concluzie. Si din nou ma gandeam cum sa fac eu sa ajung la Satu Mare. Dar, avand practica dimineata si cursuri dupa amiaza, n-am reusit sa ma strecor pana la Csilla, deoarece la vreo trei saptamani, m-am decis sa iau taurul de coarne. Zis si facut. Am mers la un prieten de-al meu, si i-am cerut sa-mi dea voie sa ma uit in carticica aceea cu numere de telefon de Informatii. Asa ca vineri seara, in jurul 23, am dat un telefon la Informatiile de la Satu Mare, si mi-a spus numarul de telefon. A doua zi, dupa ce mama a plecat in oras, am dat telefon si mi s-a spus sa revin pe la ora 13. La ora 13 am revenit, si parca nu-mi venea sa cred, vorbeam cu fata care-mi sucise mintile! Eram atat de bucuros, ca eram in stare sa strang pe cineva de gat de bucurie. Eram ca un copil mic, care este bucuros cand isi gaseste jucaria. Dar Csilla nu este jucarie, ci este realitate. Am gasit-o pe fata care credeam ca disparuse si ea se afla la celalalt capat al firului... Este ceva de nedescris!
"FOCUL" INCA NU S-A STINS! Inca mai retraiesc la maxima intensitate evenimentele din luna august. Daca si acum ma mai gandesc la ceea ce a fost, atunci "rana" s-a deschis bine de tot, pentru ca, una peste alta, am reusit sa vorbesc cu Csilla la telefon. Cel putin mie mi se pare un lucru extraordinar, fenomenal chiar. Oare cine ar avea curajul, taria si incapatanarea sa mearga pana la ultimele informatii dupa ce a cunoscut o fata doar in cateva ore? De multe aceste aventuri. Mai ales ca baietii, in general sunt orgoliosi, si de multe ori nu-si dau seama de importanta evenimentelor. Dar eu dau importanta tuturor lucrurilor, deoarece sunt singur, si nu vreau sa pierd nimic din ceea ce as putea face ca Csilla sa nu ma uite...

17) "RICHIE" BAIATULE...

Nu ma pot lauda ca am fost un om norocos. Dar, nici acum, dupa 3 ani, nu o pot uita pe Laura, acea pustioaica de 15 ani... Sincer, cred ca am mai intalnit-o anul trecut, dar eram cam ocupat si nu prea am inteles ce a vrut sa-mi spuna. Prin 17 decembrie 1997, cand eram cu prietenul meu Mihai in oras. Deodata, trec pe langa noi doua fete, iar una dintre ele imi zice: " Ceau Richie!" Am ramas stupefiat pentru moment. Zic si eu: "Ceau..." Mihai se uita la mine si la tipa aceea si nu stiam ce sa fac, de unde sa o iau. Vazand ca tot ma uit la ea si nu zic nimic, mi-a zis: "Richie baiatule, sunt Laura". Nu mai intelegeam absolut nimic. Am intrebat-o daca mai are numarul meu de telefon, si mi-a spus ca-l stie. Si l-a spus.Sper sa nu ma mai intalnesc cu Laura. Nu mai suport chestia asta cu "Richie". Mi-e groaza de ceea ce va fi.

18) RUPEREA DE REALITATE

Trebuie sa recunosc pe buna dreptate, ca dupa ce am terminat liceul, am ramas fara acei prieteni "de baza". Era nedrept, dar asta era situatia. Varul meu se casatorise in vara anului 1995, si asa, am ajuns din nou sa ma vad aruncat in prapastia singuratatii. Era destul de greu sa accept ca am ajuns sa-l pierd pe Lucian, dar asta n-a fot decat o intuitie a mea. In realitate, relatiile mele cu Lucian au ramas aceleasi, pentru ca eram in familie, si ne intelegeam destul de bine. Tot in 1995, am terminat cu liceul. Incepea o noua viata pentru mine. Trebuia sa accept ca nu mai pot fi alaturi de Cristi Moza, de Dan Iuga, sau Jean Bruder. Acele vremuri "expirasera", si era ceva normal sa te gandesti la viitor, nu la trecut. Pentru mine anul 1995 a avut multiple semnificatii: terminarea liceului, casatoria varului meu, si nu in ultimul rand trecerea in singuratate dupa ce in luna aprilie am avut o prietena pe nume Laura. Am fost putin socat de diferenta de varsta, dar asta m-a costat mult, a trebuit sa astept doi ani pana cand voi mai avea o fata langa mine. Iar minunea s-a produs in noaptea de 23 august 1997, cand am cunoscut o fata care mi-a sucit mintea in adevaratul sens al cuvantului. Tot in 1995 s-a iscat acea "ruptura" intre mine si Mihai, in noiembrie. Ramasesem singur, fara cel mai vechi prieten al meu. As fi dat orice sa pot sa-mi repar greseala, dar asta s-a intamplat doar in aprilie 1996.

19) PRIETENII SI PRIETENIA

In toti acesti ani, am realizat ca nu pot trai fara prieteni. Nu stiu ce as fi facut daca nu erau acesti oameni in jurul meu... Acesti oameni care au gasit in mine un prieten. Eu recunosc ca nu am fost intotdeauna corect cu ei, dar de cele mai multe ori am avut de pierdut. Abia acum am realizat ca eu am fost prietenul tuturor, dar cati oare au fost prietenii mei? Una, doua persoane? Caci nu putem nega ca la baza prieteniei mele cu Mihai, Zsolt, Crys, sau Csilla, a stat la baza adevarul si buna intelegere. Cu o singura exceptie. Csilla este deosebita de ceilalti pentru ca este prima fata care a ajuns sa ma obsedeze in fiecare zi. Zilnic ma gandesc la Csilla, iar toate relele si greutatile pe care le infrunta as vrea sa le infrunt eu in locul ei. Nici nu atiu cum am reusit sa traiesc fara ea. Fara nici o veste din partea ei...
CRISTI RUSU Eram la serviciu, cand intr-o dimineata de luni, un baiat ma intreaba unde poate fi gasita doamna Marika, si i-am aratat. Apoi, am facut cunostinta. Ne-am inteles bine si, surprinzator, relatiile noastre au devenit cat de poate de amicale. Caci, vorba ceea: prietenul la serviciu se cunoaste... Cu el am avut ocazia de a discuta atatea probleme si a fost un om care m-a inteles si a fost alaturi de mine. Apoi, prin vara anului 1999, m-am gandit ca ar fi cea mai potrivita persoana care sa fie nas la o eventuala casatorie de-a mea. Prietenia noastra a ajuns in stadiul in care nu mai incape indoiala ca nu ar fi bazata pe respect reciproc si sinceritate.
CATA Acest baiat este un om care stie ce face, un tip de treaba si de actiune, care este si el fan BON JOVI. Ne-am cunoscut in 1997, prin Mihai, prietenul meu de-o viata. Desi timp de un an de zile Catalin a fost plecat in armata, asta nu a insemnat ruperea relatiilor. Ba din contra, am ajuns foarte buni prieteni, si chiar avem planuri mari, sa mergem impreuna la concerte. Caci vorba ceea: prietenul la concerte se inghesuie... asa cum s-a intamplat si in decembrie, cand am mers la concertul trupei IRIS... Si nu-mi pare rau ca am mers si ca m-am distrat, chiar si asa, fara vreo gagica...

20) UN SPRIJIN DE NECONTESTAT

Incepand din 1996, cand am reusit sa ma despart de Caba Samy si sa-mi salvez revista, am apelat nu de putine ori la acei redactori de la "JURNAL BIHOREAN", care de fiecare data m-au ajutat, iar astazi, ma gandesc la curajul pe care l-a avut atunci, intrand in redactia unui cotidian local. In timp, lucrurile au inceput sa ia o cu totul alta turnura, deoarece relatiile mele cu domnul Mircea Chirila s-au schimbat foarte mult. Acum domnul Mircea este pentru mine un profesor, un om de la care am multe de invatat. Tot domnul Mircea Chirila a fost acela care m-a incurajat si mi-a spus sa continui sa scriu ceea ce mai am de scris in aceasta carte; dar se pare ca noutati nu prea mai sunt, asa ca, totul se opreste aici, in aceasta zi.

21) CAND NICI NU TE ASTEPTI

In ziua de 12 octombrie 1998, imi gasisem o prietena, pe nume Padar Eniko. Totul a decurs normal in relatia noastra la inceput, apoi ea a inceput sa-mi spuna ca se gandeste la fostul ei prieten, Torok Istvan. Si totusi, se pune o intrebare: daca il iubeste, atunci de ce a umblat cu mine 1 an de zile? Raspunsul nu se poate justifica in nici un fel, indiferent care ar fi acesta. In plus, ]n luna martie a anului 1999, m-a abandonat pentru o aventura cu un soldat Robert…. Si ast[zi c`nd m[ g`ndesc la acele clipe, m[ simt trist =I f[r[ chef de via[, dar atunci, ]n acele zile, oare c`t[ disperare exista ]n sufletul meu? Iar acum, c`nd ne-am desp[rit, stiu c[ niciodat[ glasul iubirii noastre nu se va mai aprinde, ea va fugi ]n braele salvatorului Istvan, iar eu voi r`m`ne cu Ioana. Nu-mi pare r[u, =I niciodat[ nu voi regreta c[ am ales =I eu odata =n via[…
IN SFARSIT ! Dupa ce timp de un an de zile am fost cu Eny, treburile au luat o intorsatura extrem de neasteptata in ziua de 17 octombrie, cand m-am decis sa o parasesc pe Eny, pentru ca o fata din Sebis, pe nume Ioana, se indragostise de mine in 15 august 1998, iar eu nu am stiut nimic de ea... Daca stiam ca-i place de mine, cu siguranta nu mai umblam cu Eny. dar asta a fost sa fie.
"GHINION" Eram plecat la Sebis in saptamana 8-11 decembrie 1999. Am trecut si pe la Ioana, si totul a decurs cat se poate de bine, pana in data de 10, cand mama ei s-a decis sa ne desparta. Pentru totdeauna. Si, ce folos ca am incercat sa fiu fericit cu Ioana, cand in calea fericirii noastre a stat mama ei, si nu diferenta de varsta? Acum, e prea tarziu pentru a mai spera ca voi reusi sa am o relatie stabila cu persoana iubita. Dar trecutul nu mai conteaza...
SOCUL Eram efectiv socat de aceasta treaba, si in saptamana 10 decembrie 1999-17 decembrie 1999 nu am putut dormi noapteamai mult de 3, maxim 4 ore, gandindu-ma cu disperare si necontenit la despartirea dureroasa care a avut loc in acea zi de 10 decembrie 1999.
DECIZIE FINALA Chiar daca pare o decizie spusa sau scrisa in momente de tristete si dorinta de a nu mai vedea pe nimeni, m-am decis sa nu mai iubesc vreo alta fata, sa invat din greselile trecutului, si sa uit ca am fost candva prietenul Ioanei, de care m-am indragostit chiar in acea zi de 17 octombrie 1999... Asadar, pornesc la drum cu sacul gol, fara sa mai iubesc pe nimeni, si cu speranta ca inca mai am multe de realizat in aceasta viata....
22) ...
Pare cam ciudat, dar nu stiam cum sa inchei aceasta carte despre mine, ce titlu sa-i fi dat ultimului meu capitol? Asta o va decide cititorul, care, pe langa faptul ca a citit aceste randuri zbuciumate in care tristetea si disperarea au aceeasi prezenta ca satisfactia si imensa bucurie a reusitei in viata. Dar, de cele mai multe ori, asa cum se intampla, trebiuie sa recunoastem ca nu suntem mai buni decat altii, dar nici mi slabi decat restul. Si totusi, societatea arata ca o piramida, unde sus, se afla oamenii de afaceri si politicienii, iar jos, se afla oamenii de rand. Noi de cele mai multe ori facem legatura intre aceste doua clase, dar de multe ori un lucru devine inevitabil: fiecare om care isi face un autoportret, o autodescriere, se pune mereu in mijlocul acelei piramide; dar cati dintre noi realizeaza ca, "piraamida" ingrosandu-se la centru, dispare clasa de jos. In mod normal, asa ceva nu exista. Viata este singurul lucru pe care-l primim fara a ni se cere opinia si ni se va lua fara sa fim intrebati daca suntem sau nu de acord. De aceea, fac un apel la tinerii cititori, sa ia aminte ca niciodata nu se stie cand vom vedea lumina zilei pentru ultima oara, sa-si traiasca viata in asa fel incat sa nu regrete nimic din TOT ceea ce au facut. Deciziile pe care le iei in viata sunt unice, desi te poti intalni cu astfel ele chiar si peste o ora sau un an. Dar decizia pe care ai luat-o atunci nu mai poate fi rasturnata; iar daca ai puterea de areveni asupra deciziei tale, esti privit ca un las.


DAR NU INTOTDEAUNA O DECIZIE ASUPRA CAREIA REVII ESTE UN GEST DE LASITATE.

ACEL MOMENT TE POATE TRANSFORMA INTR-UN EROU.
Ó 19.08.1997-27.12.1999
ACEST MATERIAL A FOST SCRIS IN PERIOADA 19 AUGUST 1997- 26 AUGUST 1998 SI REVIZUIT SI REACTUALIZAT IN PERIOADA 25.11.1999-28.12.1999

LIVE TODAY
THERE'S NO TIME TO LOSE
'CAUSE WHEN TOMEORROW COMES
IT'S ALL JUST YESTERDAY NEWS...


***ORICE ASEMANARE CU FAPTE SI PERSONAJE REALE ESTE PUR INTAMPLATOARE!***