Nu vreau decat sa scriu, sa iti scriu pana se duce culoarea de pe taste, se termina toate pixurile din lume, isi pierd cuvintele sensul, pana imi rup degetele sa ma pot holba zambind la trunchiul lor, fara sa simt durerea, gandindu-ma la tine ca o oarba care a inceput sa vada, iar lumina puternica a orbit-o din nou lasandu-i fericirea unei clipe in care n-a vazut nimic dar a vazut Totul.

As vrea sa iti pictez tablouri cu mana mea rupta, sa iti arat lumea mea sangerie, apoi sa imi smulg un smoc de par roscat si sa-l lipesc acolo cu forta, ca sa ma vezi si pe mine in lumea ta.

As vrea sa iti cant melodia vietii mele si sa-ti daruiesc partiturile ei infipte in pamantul unor ghivece cu flori carnivore care si-au avut dezmatul cu omenirea lasandu-ne singuri pe terra pustie.

As vrea sa iti pot scrie ceva cu sensul tuturor iubirilor pe care mi le-ai inspirat, sa iti pot spune "Adio!" zambind si as mai vrea sa iti spun ca ne vedem dincolo, as vrea sa imi dedic ultima ora de viata unor declaratii pline de sens sau poate si forma.

Imi pare rau, dar am atatea de spus si de facut, incat simt ca isi vor pastra insemnatatea doar daca le duc cu mine.

Adio.