Scena 6


Una din aleile din apropierea discotecii.
In stanga, un bar in care intra si ies tineri. Pe partea opusa, mai in fata, o bifurcatie. Atmosfera calda este data de linistea noptii. Aleea este luminata de felinare cu constructie traditionala.
Marina si Sebastian pasesc lent, fara graba. Se privesc. Povestesc, isi zambesc. Ea are o usoara ezitare, o tenta de timiditate, sinceritate in voce. El e hotarat, de o hotarare uimitoare. Da o impresie de profunda bunatate si loialitate.
Amandoi au corp atletic, acelasi ten masliniu, aceeasi nuanta in privire. Sebastian e cu vreo doua palme mai inalt ca Marina. Are un mers barbatesc, impunator. Ea are un chip angelic, rupt de pe coperta unei reviste celebre s-ar spune. Perfectiunea trasaturilor fetei vin in completarea trupului suplu, creionat perfect de fusta scurta de blugi si de topul roz, incitant.

Sebastian ( sigur de el): Mergem pe plaja? ( o mica pauza in care priveste grijuliu la fata incurcata care si-a scapat mana dintr-a lui). Acolo e frumos acum ( atent, asteptand).

Marina ( glas moale, timid, cu un usor zambet precaut): Mergem. ( ii ia mana puternica si si-o aseaza pe a ei in aceasta) Daca vrei. ( mai hotarata) O luam pe aici?

Sebastian ( ajunsi la bifurcatie): Da. Sa vezi numai ( zambeste privind-o in ochi). O sa-ti placa. ( profund) E asa de frumos noaptea. ( incolacindu-si bratul stang dupa braul ei) Apoi venim iar la discoteca.

Marina ezita, se incurca. Se desprinde de el. Se aseaza in calea lui. Ii ia ambele maini intr-ale sale.

Marina ( cu initiativa): Ce-ar fi daca ne-am lua la intrecere pana pe plaja? ( pune ceva la cale) Daca ajung prima pot sa fac ce vreau cu tine.

Sebastian ( misterios): Si daca nu ( continuand) … daca ajung eu?

Marina ( gasindu-si cuvintele): Poti sa ma saruti.

Sebastian ( uimit, surazand): Numai atat?

Marina ( cu un aer hotarat): Numai atat.

Sebastian ( multumit, aprins de o idee): Bine ( surazand). Unu, doi, trei… ( o ia la fuga).

Marina ( mirata, naiva): Si. ( cu o voce rasfatata) Ai uitat sa spui si.

Sebastian ( multumit, razand): Si… haide, ca te astept. ( se opreste, apoi fuge cu spatele).

Marina ( acelasi ton rasfatat): Nu-i cinstit. ( ajungandu-l din urma) Zau, ca nu-i.

Sebastian ( triumfator): Nu-i, dar uite ca am castigat. ( cauta) Un sarut. ( surazand) Iti amintesti?

Marina ( vrea sa para suparata): Da. ( nevinovata) Si daca nu ti-l mai dau?

Sebastian ( incurcat): Atunci ti-l fur.

Marina ( intimidata): Ai face tu asta?

Sebastian ( linistit, decis): Da.

Marina ( cauta o solutie): Si medalia?

Sebastian ( uluit, intelegand ce urmareste): Care medalie?

Marina ( impunatoare): De aur. Pentru castigator.

Sebastian ( nevinovat): Daca mi-o dai si pe aia.

Marina ( mirata): Pai, numai pe aia.

Sebastian ( terminand jocul): Asa nu merge. ( bosumflat) Trisezi.

Marina ( il prinde): Eu? Uite cine vorbeste.

Sebastian ( amintindu-si): Zi-mi. Mi-l dai sau ti-l fur?

Marina ( zambeste): Incearca numai.

Se apropie de ea. Marina incearca sa scape. O prinde. Izbucnesc in ras. Isi apropie buzele de ale ei si o saruta. Sarutul e prelung, placut, pasional.

Sebastian ( privind-o ca cel mai indragostit om): Te iubesc, stiai?

Ea il respinge. Il priveste in ochi.

Marina ( serios): Nu. Nu stiam. ( din nou atrasa in bratele lui) Dar acum stiu ce le spui fetelor la nici o ora dupa ce le cunosti.

Sebastian ( grav): Crezi ca sunt asa tot timpul? ( ganditor) Se vede ca nu ma cunosti.

Marina ( stralucind): Dovedeste-mi ca nu e asa. ( asezandu-se pe nisip) Dovedeste-mi si te cred.

Sebastian ( gaseste): Mergem inapoi la discoteca. ( ii intinde mana) Mergem sa-ti spuna Paul cum sunt eu de fapt. ( vrand sa o ridice) Haide. ( nedumerit) Nu vii?

Marina ( tragandu-l de mana langa ea): Bine. Bine. Hai ca te cred. ( naiva) De unde era sa stiu.

Sebastian ( ganditor): N-aveai de unde.

Isi zambesc. Se apropie de ea. Ii arata luminile orasului Mamaia. Privesc impreuna.