CALOIAN



Libret pentru operă rock în două acte













de Mihai Gălățan















,,Scrie-le latinilor să stea departe de imperiul meu, iar dacă vor proceda astfel, nu le voi face rău...”

Ioniță Caloian, scrisoare către papa Inocențiu al III-lea, 1204








PERSONAJELE:

Ioniță Caloian- valah, țarul bulgarilor și al valahilor de la sud de Dunăre;
Ana de Cumania- soția lui;
Dobromir Chrysos- nobil valah, aliatul lui Caloian;
Vasile de Târnovo: preot valah, corifeu;
Ivanko- nobil valah, ucigașul fraților lui Caloian;
Balduin I de Flandra: francez, împăratul Imperiului Latin de Constantinopol;
Lady Eleanor: nobilă engleză;
Cardinalul Leon: italian, prelat- delegatul papei;
Louis I de Blois: nobil francez, comandant cruciat;
Corul: popor valah și bulgar, oșteni (valahi, bulgari, cumani, francezi, englezi;).















ACTUL I

Începutul secolului al XIII-lea. Piața orașului Târnovo, în fața catedralei.

Cântul I. Prolog
Vasile de Târnovo, corul.

CORUL:
Iene-iene,
Caloiene!
Lasă calul, lasă spada!
Zvârle înapoi povara gandurilor trecătoare!
Câte rele,
toate cele,
să se piardă ca zăpada
Risipită-n primăvară pe o apă curgătoare!

Căi divine
către tine,
se arată din văzduhuri.
Petru și Asan veghează și-ți zâmbesc acum din aștri.
Neînfrântă,
oaste cântă,
din atâtea mii de trupuri,
Imn de slavă înspre stele pentru ei și pentru-ai noștri.

UN BÃRBAT DIN COR:
Sfinția sa, Vasile de Târnovo, totius Bulgariae et Blaciae Primas!

VASILE DE TÂRNOVO:
Valahi, bulgari,
Mereu ștrengari,
De sub Bizanț,
Sătui de lanț
Ne-am răsculat!

Gepizi, avari
Și ei fugari,
Făcând bilanț,
Cu niciun șfanț,
Ne-au părăsit.

Ai noștri țari
Făr de șalvari,
I-au tras în șanț
În pas de danț,
Că ne-au prădat.

Cu furci, cu pari,
Pe armăsari,
N-a fost deșanț,
Cum bum! și cranț!
I-am ciomăgit.

CORUL:
După răzbel,
Copil tembel,
Ivanko pe-al său nume,
A înfăptuit o crimă- nor de ciumă ori pelagră.
Marea mare,
Până-n zare,
Cu valuri și cu spume,
Nu îl iartă și de-aceea s-a făcut cu totul neagră.

Un gand brutal,
De criminal,
Îi încolți în cuget
Când l-a prins Asan cu mândra ce-i era a lui cumnată.
Iar râsul lui,
Un râs tehui,
Se-aseamănă c-un muget.
A ucis meschin pe țarul pentru-o vită-namorată.

VASILE DE TÂRNOVO:
Asan s-a dus
Și Petru-i sus,
Doi țari -doi frați,
Voi stăpâneați
Tot ce mișca.

Pedepse nu-s,
Făptașu-i pus,
Între bărbați
Încoronați
-Conducător.

I s-a adus
Tot ce-a distrus:
Din dumicați,
De la-mpărați
El mai pișca.

Pe plan opus,
Atât de spus:
Voi fii! Voi tați!
Nu protejați
Un trădător!

CORUL:
Iene-iene,
Caloiene!
Lasă calul, lasă spada
Zvârle înapoi povara gandurilor trecătoare!
Câte rele,
toate cele,
să se piardă ca zăpada
Risipită-n primăvară pe o apă curgătoare!

Căi divine
Către tine,
Se arată din văzduhuri.
Petru și Asan veghează și-ți zâmbesc acum din aștri.
Neînfrântă,
Oaste cântă,
Din atâtea mii de trupuri,
Imn de slavă înspre stele pentru ei și pentru-ai noștri.


Cântul II. Țarul Caloian
Ioniță Caloian,Vasile de Târnovo.

VASILE DE TÂRNOVO:
Oameni buni, să-l întâmpinăm cu dragoste pe țarul românilor și al bulgarilor, fratele cel mic al răposaților țari Petru și Ioan Asan: Ioniță Caloian!

IONIȚÃ CALOIAN:
Fraților, eu știu prea bine că n-a fost ușor deloc;
C-ați luptat și v-ați dat duhul din picioare chiar,
Nimicind cu suliți-fulger și cu săbii-limbi de foc
Trupele lui Arpad Imre, regele maghiar.

Dinspre Papa de la Roma gânduri bune au venit.
Fără el, măcel bicisnic țara-r fi arat.
Iar cuvântul său cucernic și pe veci binevenit
Se-mpleti cu duh de pace din hrisov luat.

De atunci cu Sfântul Scaun am ținut în taină sfat
Căutând a mă sustrage din discursul hiperbolic.
Azi îi voi jura credință legii ritului catolic,
Iară papa Inocențiu mă va unge împărat!


Cântul III. Încoronarea
cardinalul Leon, Ioniță Caloian, Vasile de Târnovo, corul.

VASILE DE TÂRNOVO:
Frați valahi și bulgari! Eminența Sa, cardinalul Leon!

CARDINALUL LEON:
Ascultă, Doamne, rugaciunea noastră!
Din tronu-ți veșnic, Tu, stăpân divin
Privește blând prin zarea cea albastră,
Acum și-n vecii vecilor. Amin.

(lui Caloian, înmânându-i pe rând sabia, bula și sceptrul)

Sosit-a clipa! Deci, pe mai departe:
Primește-n dar din mână de prelat,
Cetind cu glasul Sfinților din carte,
Această spadă cu tăișul lat.

Cu ea credință fi-va apărată
Biserica și Crucea lui Iisus.
Adu-ți aminte ce spunea o dată
În Psalmi, Profetul, că e mai presus:

,,Încinge brâul, sabia ți-e-n teacă!
Tu, preaputernic prinț biruitor
Ea doar prin pieptul răului să treacă
Și-n slove ai sa fii nemuritor!”

Acesta-i sceptrul, fără de discuții
Așa cum o va ști și ăst popor
E cel din urmă simbol al virtuții.
Podoaba unui domn biruitor.

(așezând coroana pe capul lui Ioniță Caloian.)

Coroana îți întind cu umilință.
Cu glorie s-o porți pe capul tău!
Și drept și bun și dârz și cu credință
ca Gheorghe-l vei răpune pe cel rău!

CORUL:
Vivat! Vivat! Vivat!

CALOIAN:
În numele lui Hristos, eu, Ioniță Caloian
–Împărat al vlahilor și bulgarilor,
promit, pledez
și garantez
în fața lui Dumnezeu și în fața Sfântului apostol Petru
că voi fi protectorul
și apărătotul
Sfintei Biserici Catolice prin orice mijloace utile ei,
cât timp ma aflu sub protecție divină,
conform cunoștințelor
și abilităților
mele.

CARDINALUL LEON:
Vivat rex Wallachiae et Bulgariae, dominus Ioannitsa Caloiohannes!

CORUL:
Vivat! Vivat! Vivat!


Cântul IV. Offerens Orationem Rock
Vasile de Târnovo, corul.

VASILE DE TÂRNOVO:
Te Deum laudamus!
Cunoască-se tăria din sabia de foc.
Cei plămădiți din humus,
Îți închinăm offerens orationem rock.

Săriți băieți și fete
Te per orbem terrarum bătută de noroc
Voi scuturați din plete
Horind în ritm năpraznic de heavy metal-rock.

Tu rex gloriae, Christe!
Umili îți închinăm această rugăciune
Din cărți, din acatiste.
Destul a fost de zis, destule putem spune.

CORUL:
Cum răsună vântu-n codri,
Vânt ce vine din spre mare,
Tot așa și băiețiandrii
Să răsune din chitare!

Cum trăsnește pe furtună
Ca și jaru-aprins în sobă,
Tot așa cu voie bună
Să lovim ca surzii-n tobă!

Ca pe inima ce timpul
îl măsoară pas cu pas,
Tot așa să simți și ritmul,
Ritmul de chitară bas!

Poporul se retrage, sărbătoarea abia a început! În scenă rămân doar oamenii de stat.

Cântul V. Mârșăvia papei
Ioniță Caloian, cardinalul Leon, Dobromir Chrysos.

IONIȚÃ CALOIAN:
Sfinția Dumneavoastră ați fost aici trimis
Ca să-mpliniți porunca mai marelui părinte.
Corespondența-i lungă, dar dânsul a omis
Ceea ce noi dorit-am să ia pe veci aminte.

sunt două mari cuvinte pe care a jurat
că le va da în slove pe cartea de cetire.
Împărăție-i unul -pe-acesta l-a uitat-
Iar celălalt e cinste, nu zvon ori clevetire.

CARDINALUL LEON:
Aceste ne-nțelegeri ori vorbe despre bani,
mi-au fost și-mi sunt cu totul etern necunoscute.
Ce știu doar e că sunteți mai micii frați romani
Ce se pricep să lupte, dar și să ne asculte.

IONIȚÃ CALOIAN:
Vom asculta întocmai de fi-vom ascultați!
Apusul pregătește o nouă cruciadă.
Cu mare bucurie vă suntem aliați
De n-o să-mi cadă țara indiferenței pradă.

DOBROMIR CHRYSOS:
Iar statul meu asemeni cu oaste va sări
Să țină cu dreptatea ce-n pieptul nostru rage.

CARDINALUL LEON:
Și Duhul Sfânt și Tatăl vă vor blagoslovi!
Cu voia dumneavoastră acum mă voi retrage.


Cântul VI. ,,Urmașii Romei” dau răspunsul
Ioniță Caloian, Dobromir Chrysos.

IONIȚÃ CALOIAN:
Că de la Râm ne tragem, ei mă silesc s-admit.
Dar descălecătorii-n Peninsulă sunt tracii,
Căci fondatorii Romei de-aicea au pornit!
Cât să ne rabde-auzul? Să nu roșim ca racii?

Când Eneas din Troia pe mare a plecat
Vorbea în limba noastră străbună și aleasă.
Iar Ulpius Traianus și-n scris a afirmat:
,,În Dacia voi merge, mă voi întoarce-acasă!”

S-o urle cui l-o crede c-o sută șaij ̓ de ani
Strămoșilor le-ajunse să-și uite tot trecutul.
Nu Herodot spusese că tracii sunt titani
Și numeroși ca hinzii, luând-o cu-nceputul?

Ce dacă și bulgarii s-au așezat aici?
Nu am nimic cu nimeni -nevastă-mea-i cumană-
Eu frate sunt cu frații, dar cu vrăjmașii bici!
Și n-am de gând să-ngădui să mi se dea pomană.

Când ăl dintâi catolic cuvântul și-a călcat,
Eu te întreb pe tine acum, pe ce criteriu,
Îngenunchind la tronu-i cu aur cumpărat,
Îi cerem voie papei să ne numim imperiu?

DOBROMIR CHRYSOS:
Da, văd! Summus Pontifex are umor profan,
Iar gândurile negre îți vin acum grămadă.
De ce nu-i joci o farsă ca la Aristofan,
Să simtă în oglindă această mascaradă?

Tu i-ai putea răspunde că-i mulțumești nespus,
Dar că-n numirea dată nu înțelegi ce scrie.
Semnează-te cu stimă, umil și preasupus
Ioniță Imperator Bulgaro-Vallachie.

Intră Ana de Cumania, proaspăta împărăteasă. Dobromir Crysos îi lasă pe cei doi în liniștea intimității lor.

Cântul VII. Cântec de iubire
Ana, Ioniță Caloian.

ANA:
Iubitul meu de-o viață,
Iubitul meu de veacuri,
Nu-ți obloji cu leacuri
A inimii povață.

Doar știi că împreună
Prin porțile-nchisorii
Putem străbate norii
Ținându-ne de mână!

Tu știi că marea-albastră cu valurile line
Mereu mă ascultase cand ii vorbeam de tine?
Mi-a dat să-ți dau la rându-mi un mic căluț de mare
În loc de roibul tânăr pe care-alergi călare.

Văzduhul ninse-o pană
De pasăre de pradă
Ce cuteză să cadă
Din trup atins de rană.

Și fiindcă-ți sunt soție,
Și te iubesc cum norul
Iubește-n aer zborul,
Eu ți-am adus-o ție.

Tu știi că ceru-albastru, cu păsări-zboruri line,
mereu mă ascultase cand ii vorbeam de tine?
Mi-a dat să-ți dau la rându-mi, purtat în jos de-o boare,
În loc de vânt și ploaie, un peticuț de soare.

IONIȚÃ CALOIAN:
Iubita mea de-o viață,
Iubita mea de veacuri,
Sunt învățat pe față
Să stăvilesc atacuri.

C-am fost mințit mă doare.
Sunt toți niște paiațe!
Dar când te țin în brațe
Îmi uit de supărare

Raft cu păpuși ți-e lumea, în jur natură moartă.
De-acolo, fără voie, eu ți-am deschis o poartă.
Prin ea, căci soarta-i crudă, pătruns-ai cu sfială
Într-un ocean de patimi, în lumea cea reală.

N-ai vină, stea frumoasă,
Că ai un soț pe care
îl vezi plecând călare
În loc să stea acasă.

M-apasă greu tiarra!
Un papă diabolic
m-a botezat catolic.
Dar eu îmi apăr țara!

Raft cu păpuși ți-e lumea, în jur natură moartă.
De-acolo, fără voie, eu ți-am deschis o poartă.
Prin ea, căci soarta-i crudă, pătruns-ai cu sfială
Într-un ocean de patimi, în lumea cea reală.

Schimbarea situației de lumini sugerează un alt plan. Rebelul Ivanko în straie de biker își face apariția pe muzică death metal.

Cântul VIII. Vestea lui Ivanko.
Ivanko, Dobromir Chrysos.

IVANKO:
Plăieși urâți ca dracul,
Cu fețe de jivine,
și cracii ca aracul
Nu v-a fost dor de mine?

Muieri cu iz de pește
Copii abulici bine
Cu râie între dește
Nu v-a fost dor de mine?

Domnițe parfumate
Cu gusturile fine
Și forme ravisante,
Nu v-a fost dor de mine?

(rough vocals, growling)
Venit-am într-un suflet la piatra de hotare
Lui riga Ioniță să îi aduc scrisoare.
Ce mi-a fost dat sa aflu, că l-au încoronat?
Că papa l-a uns rege, dar nu și împărat?

DOBROMIR CHRYSOS:
Ce cați aici putoare?
Găsesc ca nu ți-e bine!
Doar moarte-ar fi datoare
Să prindă dor de tine!

IVANKO:
Ce urlii Dobromire?
Doar n-ăi fi suparat
Că marea ta iubire
Pe mine m-a luat?

Te scoate din sărite
Că văd cu ușurință
Cum papa – sfânt părinte
S-a râs de Ioniță?

DOBROMIR CHRYSOS:
Ivanko, nu mă face să te azvârlu-n mare!
Pe fruntea ta îngustă să scriu cu roș ,,trădare”.
De nu dispari în ceață, tu mă forțezi de-ndată
Să-nfig pumnalu-n tine și făr de judecată.

IVANKO:
Nu te zburli, fârtate,
Că n-am venit cu rele!
Ba daruri minunate
Vor fi veștile mele.

Eu, cum mă știi din fire
Că vreau doar împăcare,
Adus-am, Dobromire,
Lui Caloian scrisoare.

Măria Sa-mpăratul
Constantinopolitul
Îi ocrotește statul
Și-i recunoaște titlul.

DOBROMIR CHRYSOS:
Dă cartea și întinde-o că pun câinii pe tine.
Ți-or face brazdă-n carne și n-o să-ți fie bine.

IVANKO:
(growling)
Mă duc. A! Împăratul mai are și-o cerință:
Să vă-mpăcați cu mine, de credeți de cuvință.

Ivanko dispare, crește lumina pe Ioniță Caloian, în planul doi.

Cântul IX. Alianța
Dobromir Chrysos, Ioniță Caloian.

DOBROMIR CHRYSOS:
Te văd o clipă singur
și-ți dau, Măria Ta,
Un document ce sigur
Te va îmbărbăta.

Ivanko ucigașul
În sol s-a travestit
și-și soarbe adălmașul
jurând că-i om cinstit.

De-i ști că el slujește
Pe regele din Est,
Vei da-o-n latinește
țipând: Mortua est!

Dar vestea ce-o aduce e zvon de sărbătoare
Mai bine tac din gură, o vei citi-n scrisoare.

IONIȚÃ CALOIAN:
(după ce citește)
Chiar el, Isac al II-lea
Se dă a cinstei pradă
Căci vrea să-și scape pielea
De-a patra cruciadă.

Himera-n zări se naște:
Mă vrea ca aliat.
În schimb va recunoaște
Că eu sunt împărat.

În lumea lui cea hâdă
De șiretenii plină,
Leon n-o să mai râdă,
Căci papa-n tron suspină.

Condiția e aspră, nu pot să-nchin libații
Iertând pe ticălosul ce mi-a ucis fârtații.

Cei doi ies. Armata cruciată împreună cu liderii ei începe marșul.


Cântul X. Cruciada a patra 1.
Vasile de Târnovo, corul, Lady Eleanor, Louis I de Blois;

VASILE DE TÂRNOVO:
Frângându-și trupurile sure
La trântă prin tării strălucii,
Născuți din fum ori cețuri pure,
Nori grei vestesc războiul crucii.

Champagne, Île de France, romanii
Saint-Pol-Sur-Mer, Amiens și alții
Au ca suprem deviz:

LADY ELEANOR:
,,The money!...

VASILE DE TÂRNOVO:
...Ori ne-ncărcăm cu decorații!”.

CORUL:
În frunte-i Balduin de Flandra,
Ce vrea să sfarme un imperiu.
Cu sabia-mpungând buleandra
Norocului cel nins din ceriu.

VASILE DE TÂRNOVO:
În spre Ierusalim se-avântă
Armata cea din ,,soare-apune”;
Dar drumul către Țara Sfântă
E groaznică diversiune.

Le dai tu Caloiene voie
Să calce deci în țara care
De frică sau cu bunăvoie
Ți-a scris un stih de împăcare?

LOUIS I DE BLOIS:
Ici c`est l`prince Baldouin de Flandres,
Il va conquis l`royaume immonde.
De son epée tranchante depende
Le marche de cette partie du monde.

VASILE DE TÂRNOVO:
Pe împărat îl vor răpune
Bizanțul va cădea sub arme
Și-n loc pe tronul vechi vor pune
Un cruciat ce-o să ne sfarme.

Așa se naște tragedia!
Corăbii zeci prin tulburi spume
Din mări purta-vor chezășia
Celui mai mare jaf din lume.

LADY ELEANOR:
The king will be Baldwin of Flanders
He`ll conquer the wicked empire,
And by his sword he gives the answers
On who the whole world should admire.

Marșul cruciaților se oprește acolo unde aceștia sunt întâmpinați de poporul și oficialii lui Caloian. Acesta se desprinde de mulțime, salutând cu respect noii veniți. Lui Balduin de Flandra îi scapă ceva din mână. Ioniță Caloian se apleaca pentru a ridica de jos obiectul căzut.

Cântul XI. Cruciada a patra 2.
Ioniță Caloian, Louis I de Blois, Balduin de Flandra, Lady Eleanor, Vasile de Târnovo, corul;

Poză- Caloian stă plecat în fața lui Balduin de Flandra.

CORUL:
Văleu! Ce ni se va-ntâmpla?
La gând urât, urât deznodământ!

IONIȚÃ CALOIAN:
Popor! Veți ști, veți contempla!
Odoarele de preț cad la pământ.

LOUIS I DE BLOIS (cruciaților francezi): *
L`anneau du Baldouin etait tombee par tere;
Mais le roi Kaloyan iloec ne volsist estre:

Quant le dut prendre, si li caït a tere.
Dient Wallacques: ,,Deus! que purrat ço estre?
De cest message nos avendrat grant perte.”
Le dit le Blach: ,,Seignurs, vos en orrez noveles!”

CORUL (cruciații englezi):
What does the french man`s saying?

LADY ELEANOR (cruciaților englezi)**:
Balduin`s right hand ring dropped, in just a second, out;
But the king Kaloyan elsewhere would fain be found;

When he should take, it falls upon the ground.
Murmur the Wlachs: "My God! What may that mean for now?
By this message great loss shall come about."
"Lordings," says Kaloyan, "You'll soon have news enow."

CORUL (poporeni valahi și bulgari):
Ce zice coconița?

VASILE DE TÂRNOVO:
Lui Balduin Întâi, inelul i-a căzut,
Iar riga Caloian în praf l-a fost văzut.
.
S-a aplecat să-l ia, pân la pământ
Iar noi șopteam: ,,Văleu! Ceva se va-ntâmpla!
La gând urât, urât deznodământ!”
Dar Caloian a zis: ,,Veți ști, veți contempla!”

CORUL:
,, ...odoarele de preț cad la pământ!”

*









*Versuri inspirate din strofa a XXV-a a poemului medieval francez cu autor necunoscut ,,La chancon de Roland”- secolul al XI-lea;
**Versuri inspirate din traducerea engleză a poemului sus amintit, de Charles Scott Moncrief, 1919.


ACTUL II

Cântul XII. E bine oare ce-am făcut?
Ioniță Caloian

IONIȚÃ CALOIAN:
Mi-au traversat de-a lungul țara
De parcă nici n-ar fi trecut
Dar îndoiala-și vâră ghiara:
E bine oare ce-am făcut?

Să le fi dat și de mâncare
Și tot nu s-ar fi abătut
Urmându-și drumul către mare.
Dar oare-i bine ce-am făcut?

Când Balduin lovi o treaptă
Inelu-n praf i-a fost căzut
Îl ridicai și-n mâna-i dreaptă
L-am pus, dar bine-i ce-am făcut?

E bine oare ce-am făcut?
Azi îndoiala-și vâră ghiara.
De parcă nici n-ar fi trecut
Mi-au traversat de-a lungul țara.


Cântul XIII. Vești rele
Vasile de Târnovo, Dobromir Chrysos, Ioniță Caloian.

Preotul Vasile și Dobromir Crysos întrerup cântecul lui Caloian.

VASILE DE TÂRNOVO:
Vești negre răzbat din imperiul de sud
Coșmarul domnește în țara prădată.
Orgii se încheagă și trupuri asud
În sala de tron cea temută odată.

DOBROMIR CHRYSOS:
Un steag-curcubeu subt un țel incolor
Își scutură pânza-ncărcată-n neștire
Cu colbul gălbui de sub tălpile lor
Jucate în hore pe cărți de gândire.

VASILE DE TÂRNOVO:
Oștirea lui papa, acum pomenită,
Dădu bietul rege mâncare la pești.
Și-n furia ticăloșiei mocnită
Vrea vechile lui teritorii grecești.

DOBROMIR CHRYSOS:
În Constantinopol au ars biblioteca;
Deschisă-i cărarea spre secole noi
Ce-și scaldă în beznă bătută poteca.
Deci n-au acceptat alianța cu noi!

IONIȚÃ CALOIAN:
Atunci, Dobromire, vom bate război
Vor rupe pământul răcnind ,,Văleleu!”
Cum urlă ciobanul prădat după oi
Sau fiara vânată, din gură de leu.


Cântul XIV. Război
Vasile de Târnovo, corul, Lady Eleanor, Louis I de Blois;

Armata se adună, ostașii armatei lui Caloian se întrepătrund cu ostașii cruciați.

VASILE DE TÂRNOVO:
Iată-i, vin!
Se scoboară din șes cu pas apăsat.
Balduin
Scuipă sfinți, supărat ca văcarul pe sat.

Înarmați
Suntem noi, drepți copaci arvuniți fără bani.
Ajutați
De ai Anei fârtați- zeci de mii de cumani.

CORUL:
Duhul cel din mlaștini- iazma locului flămândă-
Cere la ospețe trup călit în râu de fier.
Norii se arată, însă ploaia stă la pândă,
Aburind apusul într-un roș și vânăt cer.

VASILE DE TÂRNOVO:
Nu-s minciuni:
Căpitanul de Blois prinse-o pală de vânt
Prin perciuni,
Ș-apoi snop de săgeți îi făcuse veșmânt.

Cruciați
Fug zbierând:

LOUIS I DE BLOIS
(dându-și duhul)
,,Mon Dieu!”

LADY ELEANOR:
...or ,,Oh, God! What the fuck?”

VASILE DE TÂRNOVO:
Spăimântați
De oștenii lui Caloiohannes-olak.

CORUL:
Cei mai tineri sar cu ochii strâns inchiși la luptă
Nu vor ei războaie, din păcate nici urmași,
Însă cei purii cu părul gri și falca suptă
Taie ca pe fructul dat în pârg pe cei vrăjmași.

Războiul se dizolvă într-un con de umbră.


Cântul XV. Singurătate
Ana de Cumania.

Împărăteasa șade tristă, cu o năframă în mână.

ANA:
Țes pânza la mână, nicicum prin războaie
Căci tabla cu bețe din lemn ce-mpletește
Covoare și pânze, urât se numește.
Un nume de boală ce coace buboaie!

Același cuvânt cântărind mai presus
Războiul- pedeapsa mâniei de sus!

Luat-ai cu tine și visele mele
De mamă de prunc și stăpână de țară.
Mi-ai smuls chiar și zborul prin câmpi de secară,
Cu părul-coroană de crini și lalele.

Șerpi negri ai spaimei războaiele fată.
Războiul acesta-i coșmarul de fată.

Voi coase dantelă albastră ca lacul
Cu gândul la tine, cu gândul la Soare!
Ș-apoi voi țipa, născocind că mă doare
Un deget sau palma îmmpunse cu acul.

Dar singurul lucru de plâns și de patimi
E însuși războiul -vâltoare de lacrimi.

Din depărtare se aud urale. Ana tresare. Plânge de bucurie și sare în brațele soțului întors nevătămat și victorios.


Cântul XVI. Victoria și prizonierii
Ioniță Caloian, corul, Dobromir Chrysos, Ivanko, Balduin I, Lady Eleanor, Ana de Cumania;

CORUL:
Tu, cal dalb cu aripi! Tu, cerb roș cu coarne
Bătute cu pietre de-agat uriașe!
Voi, lei in armură ce ziceți din goarne!
Tu lebădă rege, voi iele gingașe!

În basme rămâneți, nu prindeți culoare
Și carne pe oase să nu vă-nflorească!
Azi nu e în lume minune mai mare
Ca vestea izbânzii ce-o fi să domnească.

CALOIAN:
Victoria noastră e glasul dreptății
Ce nu se tocmește cu aur în piață.
În marea spurcată a atrocității
Plutește bărcuța speranței de viață.

În Adrianopol, prin mlaștini murdare
Prin care se-ascunde de om salamandra
Am prins, dup-o lungă și grea căutare
Pe Baldwin întâi, împăratul de Flandra.

Poftește acum cu respect, împărate
Frumoasa ta spadă ce taie în piatră.
I-e dor, cred, de brațele-ți aristocrate!

BALDUIN I:
Recunoscător sunt, mon roi et mon maitre!

CALOIAN:
Prin spate-i curg lanțuri, prin față poporul.
Nici mândră nici armă nu-i mângâie coapsa.
Kirie Ivanko, pe veci trădătorul,
Își merită soarta și aspră pedeapsa.

DOBROMIR CHRYSOS:
Și fapta-ți și vorba cea otrăvitoare
Ce stau în cruciș cu gândirea-nțeleaptă
Vor merge cu tine la spânzurătoare.
Dar stăi! Nu te plânge, sentința e dreaptă!

IVANKO:
(rough vocals, growling)
O fi, Dobromire! N-oi face pe breazul,
Precum o mioară pierdută de turmă.
Să nu urlii ,,Hop!” până nu sari pârleazul
Căci încă nu știm cine râde la urmă.

IONIȚÃ CALOIAN
(către Lady Eleanor)
Milady, curând veți purcede spre casă
Din nou veți danța pe acorduri de liră.
Zori limpezi se-anunță din ceața lăptoasă,
Dar până atunci ne veți fi musafiră.

CORUL:
Voi, broaște țestoase cu nume de pictori
Ce-n luptă-și arvârlu puternică brânca
Trasând rezultantă din suma de vectori.
Tu, tânăr din Krypton puternic ca stânca!

În basme rămâneți, nu prindeți culoare
Și carne pe oase să nu vă-nflorească!
Azi nu e în lume minune mai mare
Ca vestea izbânzii ce-o fi să domnească.

Ivanko, în lanțuri, este condus afară de ostași. Ioniță Caloian împreună cu Balduin I, Lady Eleanor și Dobromir Chrysos se retrag. Rămâne în spațiu doar Vasile de Târnovo.



Cântul XVII. O cheamă Lady Eleanor
Vasile de Târnovo

VASILE DE TÂRNOVO:
O cheamă Eleanor, lady Eleanor!
De ce să atace-n al grecilor nume
Un tânăr imperiu, un capăt de lume?
Ce țel a mânat-o? Ce goană? Ce dor?

Pe frumoasa
Lady Eleanor...

Vasile iese, revin Balduin I și Dobromir Chrysos.


Cântul XVIII. The English spoken conspiracy
Balduin I de Flandra, Dobromir Chrysos.

BALDUIN I:
Parler francais?

DOBROMIR CHRYSOS:
Non, pas de tout!
A little English maybe, poate!

BALDUIN I:
It sucks, but I know English too...

DOBROMIR CHRYSOS:
Only a few words, împărate.

BALDUIN I:
You seem to be a man of trust.
My heart is pumping endless sorrow
I would enjoyed with burning lust
Thy brains, thy skills, to seek and borrow.

It seems that I don`t have much time
Thy king will punish me by hanging
This end will not be as sublime
As where my long-dreamed goal is aming.

DOBROMIR CHRYSOS:
What do you want to say, milord?
I frankly understand your reason,
But I have sworn on iron sword
Not to offend my friends with treason

BALDUIN I:
A blast of grace uppon your soul
Will wash away these games of conscience.
Recieving this you must enroll
To my beliefs and not my vangeance.

DOBROMIR CHRYSOS:
The grace of whoom? I`m too confused.
In metaphores you`ve paint thy sentence
And terms that I have never used
Wich have to me a morbid flagrance.

BALDUIN I:
I`ll speak up, then. Come hold my hand,
Accepting this you`ll not be sorry:
From just a little thread of sand
You`ll be my right hand man of glory!

Just think about it!
Think about it!
Yeah!

Balduin I pleacă. Ioniță Caloian apare într-o extremă a spațiului de joc, nefăcându-și simțită prezența.

Cântul XIX. Conștiința
Dobromir Chrysos.

DOBROMIR CHRYSOS:
De-ar dormi întins o lună
Și apoi ar fi privit
Cer de soare văduvit
Ce-mprumută trup de lună,
Omul n-ar putea să spună
De-i nadir sau e zenit.

Tot așa și eu acuma
Pilde-n pulberi desenez:
Fac un bine sau trădez?
Lepăd de pe zamă spuma
Focul să nu-și piarză urma,
Sau cucută îi pisez?

Sufletu-mi se frânge-n două
Ca spinarea de măgar.
Nici valah și nici bulgar
Nu mai sunt, căci lumea nouă
Picura-va stropi de rouă
Grei, la mine-n buzunar.

Plânge prunc și plânge mamă.
Plâng părinții din mormânt.
Babele îngaimă cânt
Jalnic bocet. Doamne, ia-mă!
Sunt o notă într-o gamă
Scrisă făr de simțământ!


Cântul XX. Moartea lui Caloian
Ioniță Caloian, Dobromir Chrysos.

IONIȚÃ CALOIAN:
(după ce a ascultat cântecul lui Dobromir):

Nu-i vamă să te ierte de nu-i plătești orice!
Am cucerit Bizanțul, dar cel înfrânt sunt eu,
Căci sfinții te mănâncă de tinzi spre Dumnezeu.
Și-n viața următoare am să mă-ntreb: ,,De ce?”

Cei doi se luptă cu spadele. Caloian este răpus într-un final de Dobromir.

DOBROMIR CHRYSOS:
Mă iartă, scump prieten! Ca Iuda te-am trădat!
Sunt slab, iar slăbiciunea mă-mpiedică să risc.
De pe pământ furtuna cu suflet greu o isc
Din sânge drum croindu-mi spre pomul lăudat.

O dată și o dată tot vei fi fost înfrânt
Și m-ai fi dus cu tine pe lumea de apoi.
Blestemul lui Ivanko, șiret ca un vulpoi
Nălțându-mă pe mine, băgatu-te-a-n pământ.

N-ai teamă, Ioniță! Nu scap nepedepsit.
Cu greu am frânt mlădița iar cugetul mi-e greu
Cu toate astea însă, te voi iubi mereu
Și-mi plâng cu lacrimi fapta, prieten mult iubit!

Dobromir fuge, lăsând trupul regelui Caloian prăbușit la pământ. Intră Ana.

Cântul XXI. Bocetul Anei
Ana de Cumania.

ANA:
De-i drept c-ai murit, nici eu nu mai sunt vie.
Tu nu știi că inima mea-ți aparține?
Când clipa-ngropării va fi ca să vie
De tine m-oi prinde ca vița de vie.
M-oi prinde de tine!

O pană ți-am dat și-un căluț mic de mare
Ce-n zbor și-n galop să-ți dea forțe vrăjite.
Acum, scump iubit, ți le-așez la picioare,
Căci forța iubirii s-a rupt sub vâltoare
De lănci otrăvite!

Te vei îmbrăca în cămașă cu floare.
Deasupra, cusută măiastru, o capă
Și-o tolbă ți-oi pune cu vin și mâncare,
Iar pinteni din aur la cizme, cu care
Să intrii în groapă.

Voi plânge iar plânsul va naște oceane
De lacrimi sărate ce-oi sparge sub geană.
Steluțe pe boltă vor fi milioane.
Din ele coroane și medalioane
Voi da de pomană.

VOCEA LUI IONIȚÃ CALOIAN (dizat):
Îți mai aduci aminte, iubito, cum stăteam îmbrățișați
Și cu mințile golite de gândurile care ne calcifiau odinioară
Sufletele?
Cum mesajul, fluid precum sângele ce ne curgea lent prin vene
Se travestea în senzație?
Acolo m-am întors, o dată cu vremea.
Am închipuit universul-sferă
Iar inima mea centrul din care
Se trasau de la sine raze.
Apoi am întors astrele din drum
Și Big Bang-ul l-am preschimbat în
Marea Liniște.


Corul intră cu lumânări aprinse. În primul plan, sugerând un alt spațiu, apar Ivanko (eliberat de lanțuri) și Dobromir.

Cântul XXII. Epilog 1
Ivanko, Dobromir Chrysos, corul, Balduin I.

DOBROMIR CHRYSOS:
Pe veci uitat vei fi de-ai tăi
Ce nimicindu-se-n războaie
Din lupi au devenit potăi
Și al tău nume -cânt de ploaie.

CORUL:
Iene-iene, Caloiene!
Ia cerului torțile
Și deschide porțile!
Iene-iene, Caloiene!

DOBROMIR CHRYSOS:
Istoria se scrie strâmb
Precum o știe lumea-ntreagă,
Căci trupul vremii e scălâmb
Sub rănile ce nu își leagă.

CORUL:
Caloiene-iene-iene!
Ia torțile cerului-
Porțile eterului!
Caloiene iene-iene!

IVANKO:
Tu, Caloian ne-nsuflețit,
Ești biet descântec pentru ploaie
Sub vânturi ce s-au întețit
Sculptând în munți și în pietroaie.

CORUL:
Caloiene iene-iene!
Cerului silfidele
Porți acum deschide-le
Caloiene, iene-iene!

IVANKO:
Sub straie dalbe trup de lut
Din țarna ce te va poci
Ca pe un sac cu grâu umplut
Te-or îngropa și vor boci.

BALDUIN I:
Congratulation, lordings!
(lui Dobromir)
I`m honoured to stand before the future King of Macedonia!
(lui Ivanko)
..and before His Majesty, the King of Thracia!

Toți cei prezenți pleacă, pierzându-se în întuneric. Lumânările aprinse rămân. Rămân și Vasile împreună cu Lady Eleanor.

Cântul XXIII. Epilog 2.
Vasile de Târnovo, Lady Eleanor;

VASILE DE TÂRNOVO:
La mine-n trup e frig și tună
Afară inima mi-e frântă
În cer pumnale mi se-mplântă
Și-n piept simt vântul de pe Lună.

Uimire oare-o să-ți trezească
De-ai ști durerea ce-o trăiesc?
Aleanul meu e românesc
Iscat de-o floare englezească!

Acasă vei pleca, gingașă.
Te va trimite Balduin,
Lui Plant, lui Ozzy, trupei Queen
Să le poți fi înaintașă.

LADY ELEANOR:
Inside myself cold winds are bolwing,
Outside my heart is crying louder.
My chest is breathing cosmic powder.
In skies the dagger hits the high wing.

My story`s just one of the sorest
Tin box of pain, and bitter love
An English Cupid wounded dove
Is falling in a Dacian forest.

You`ll stay right here to grow the great stems
Of offsprings worthy for the book
Like Eminescu and Coșbuc
That will be born to write their poems.

Cei doi se sărută, apoi pleacă în direcții opuse. Scena rămâne goală. Întuneric. Poate doar un clopot de lumină în locul în care s-a prăbușit trupul fără viață al lui Ioniță Caloian.

VOCEA LUI IONIȚÃ CALOIAN (dizat):
M-am dezbrăcat de haina purpurie a lumii-obiect
Și a lumii-cuvânt (căci, ce sunt ele, dincolo de proiecția unor idei fără de nume?).
,,Sparge cercul irisului tău!” îmi șopește blând
Glasul Tatălui- Cer.
Trăiesc acum din iluzia împreunării Sale cu Mama-Pământ,
Topit în linia orizontului.
Sunt nimic:
Cel cuprins in sincopa dintre două bătăi ale unei inimi,
Dintre expirație și inspirație,
Dintre două gânduri.
Sunt tot.







SFÂRȘIT
6-9-2012