iurie burlacu






STOP!.. STOP!.. STOP!..





PERSONAJE: Solistul – solistul rock-formației „X”.
Femeia – iubita Solistului.
Nouăsprezece voci – vocile ispititoare ale
Universului.
Domnul Necunoscut – un domn de-a
dreptul necunoscut.
Alte personaje – membrii formației „X”.

ACTUL I



(O încăpere în care se desfășoară repetițiile rock-formației „X”. Muzicanții stau cu instrumentele în mînă, ca niște manechini, de parcă în timpul interpretării unei lucrări, cineva i-a împietrit. Excepție face doar solistul formației, care stă ciuciulit lîngă un difuzor și pe care prepară toate cele necesare, pentru a primi o doză de stupefiant. În timp ce el se ocupă de toate acestea, în jur se aud diferite voci)


SCENA 1

PRIMA VOCE: Domnule Solist, luați seama ce faceți! O veți păți rău!
A DOUA VOCE: Domnule Solist, nu e serios cu ce vă ocupați!
A TREIA VOCE: Domnule Solist, asta nu duce spre bine!
SOLISTUL: (presărînd într-o lingură puțin praf stupefiant) În schimb, asta te duce în rai!
A PATRA VOCE: Asta te duce într-un rai falsificat!
SOLISTUL: Ei și ce! E un rai totuși, trebuie să fiți de-acord!
A CINCEA VOCE: Nu putem fi de acord, fiindcă ceea ce faceți e o prostie!
A ȘASEA VOCE: Domnule Solist, ceea ce faceți e o prostie mare!
A ȘAPTEA VOCE: Domnule Solist, ceea cu ce vă ocupați e cu mult mai mult decît o prostie!
A OPTA VOCE: Domnule Solist, e cu mult mai mult decît însăși sensul cuvîntului „prostie”!
SOLISTUL: (aprinde bricheta sub lingură) Și vouă ce vă pasă! Ce aveți cu mine? Ce aveți cu raiul meu?
A NOUA VOCE: Domnule Solist, noi vrem să vă ajutăm!
A ZECEA VOCE: Vrem să vă ajutăm în numele talentului d-stră!
A UNSPREZECEA VOCE: În numele muzicii pe care o scrieți!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Și pe care o dăruiți publicului!
A TREISPREZECEA VOCE: Vrem să vă ajutăm în numele vocii d-stră, excepțional de frumoase!
A PAISPREZECEA VOCE: Vrem să vă ajutăm în numele formației d-stră!
A CINSPREZECEA VOCE: În numele chitarei d-stră!
A ȘAISPREZECEA VOCE: În numele publicului d-stră!
SOLISTUL: (ia seringa și absoarbe în ea tot conținutul din lingură) Publicul meu se droghează cu stupefiantul muzicii mele!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Domnule Solist, trebuie să vă opriți!
SOLISTUL: Muzica mea se droghează cu stupefiantul sufletului meu!
A OPTSPREZECEA VOCE: Nu mai puteți continua astfel!
SOLISTUL: Eu mă droghez cu stupefiantul heroinei!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Opriți-vă! Cel puțin, în numele femeii ce va muri pentru d-stră!
SOLISTUL: (puțin mirat) Poftim?! (caută cu privirea prin părți) Ce fel de femeie?! (nu i se răspunde) Alo! Ce fel de femeie? (nu i se răspunde nici de data aceasta) Voi toți constituiți importanța heroinei! Voi toți constituiți și nucleul inexistenței! (își introduce stupefiantul în vînă)
TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (haotic) Sop!.. Stop!.. Stop!..

(După ce Solistul își introduce toată substanța narcotică în sînge, se aud niște zgomote puternice. Aceste zgomote sunt produse de baterist, care își revine în starea normală și își începe rolul în lucrarea ce urmează să fie interpretată. După el pe rînd își revin chitariștii și ceilalți membri ai formației. În timp ce muzicanții interpretează întrarea piesei, Solistul plutește în euforia ce l-a cuprins. Se ridică încet, își ia chitara și trezindu-se brusc din vis, începe să cînte. După ce se sfîrșește lucrarea, toți muzicanții joc în continuare rolurile de manechini, iar Solistul cade obosit și zdrobit de convulsii la podea)


SCENA 2

(Din partea stîngă apare domnul Necunoscut)

DOMNUL NECUNOSCUT: (zîmbind și aplaudînd) E bine domnilor, dar trebuie să știți că nu e chiar bine!
PRIMA VOCE: Domnule Necunoscut, ați face bine să dispăreți, altfel veți fi identificat!
A DOUA VOCE: Dacă nu veți dispărea în secunda aceasta, cu siguranță că veți fi identificat!
A TREIA VOCE: Ați putea regreta!
A PATRA VOCE: Garantat că veți regreta, dacă nu veți dispărea în secunda aceasta!
A CINCEA VOCE: Da, da!.. Anume în secunda aceasta, fiindcă în următoarea ar putea fi tîrziu!
DOMNUL NECUNOSCUT: Niciodată nu e tîrziu!
A ȘASEA VOCE: Vedeți bine, în cazul acesta ar putea fi tîrziu!
DOMNUL NECUNOSCUT: Prostii!
A ȘAPTEA VOCE: E o prostie să gîndiți în felul acesta!
DOMNUL NECUNOSCUT: (se împiedică de corpul Solistului) Ce dracu! (observă starea spasmodică în care se frămîntă rock-starul) Vai domnule Solist, e grav cu d-stră! Dar ce aveți?
A OPTA VOCE: E în rai, domnule Necunoscut!
A NOUA VOCE: Lăsați-l în pace și ștergeți-vă prezența din încăperea aceasta!
A ZECEA VOCE: Prezența d-stră ar putea cauza domnului Solist niște traume și mai mari!
A UNSPREZECEA VOCE: De aceea ar fi mai bine să dispăreți!
DOMNUL NECUNOSCUT: (iritat întorcîndu-se de la corpul solistului) De aceea ar fi mai bine să dispăreți voi! Cine dracu, vă credeți? De unde v-ați luat? (arată amenințător cu degetul în direcțiile, spre care va privi consecutiv) Cărați-vă naibii!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Domnule Necunoscut, vă rugăm să vă păstrați calmul!
A TREISPREZECEA VOCE: Nu are nici un rost să vă revoltați!
A PAISPREZECEA VOCE: La ce v-ar folosi?
A CINSPREZECEA VOCE: Desigur, la ce v-ar folosi să vă enervați așa?
DOMNUL NECUNOSCUT: (la fel de iritat) Cărați-vă naibii, am zis! Ce vă holbați așa la mine?
A ȘAISPREZECEA VOCE: De unde ați luat că noi ne holbăm la d-stră, cînd nici măcar, nu existați!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Pe lîngă faptul că sunteți un domn necunoscut, mai sunteți și un domn inexistent!
A OPTSPREZECEA VOCE: Ar fi cu adevărat o tîmpenie, să te holbezi la cineva care nu există!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Într-adevăr, domnule Necunoscut, cum să te holbezi la cineva care nu există?
DOMNUL NECUNOSCUT: (strigînd enervat la culme) Gura nenorociților!
TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (consecutiv) Bine domnule Necunoscut!.. Nu vom scoate nici un cuvînt!.. Deja ne-am pus lacăt la gură!.. Am amuțit!.. Am și asurzit!.. Da, suntem niște surdo-muți!.. Încercați să spuneți ceva și veți vedea că nu vom auzi nimic!.. Ei vedeți?.. N-am auzit nimic!.. Absolut nimic!.. Chiar dacă ați încerca să nu spuneți nici un cuvînt, tot nu am fi în stare să vă auzim!.. E normal să nu auzi nimic, cînd în jur e tăcere!.. Tăcerea n-o poți asculta!.. Uneori poți s-o asculți, numai dacă în jur e liniște!.. Da, cînd în jur e liniște, poți sta ore întregi și să asculți liniștea, ori tăcerea!.. (Domnul Necunoscut se întoarce căutînd amenințător cu privirea prin părți) Gata domnule Necunoscut, de data aceasta am muțit cu adevărat!.. Suntem și noi în stare, cel puțin o dată în viață, să muțim cu adevărat!.. Chiar mai adevărat, decît însăși adevăratul!.. Așa e , puteți avea toată încrederea noastră!..


SCENA 3

(Domnul Necunoscut lasă corpul Solistului în pace și se apropie de ceilalți muzicanți, care stau împietriți lîngă instrumentele lor. Se apropie mai întîi de basist și atinge de cîteva ori strunele instrumentului, însă sunetele joase îi displac și se îndreaptă spre chitaristul solo, la fel încercînd de cîteva ori pe strunele chitarei. Nici faptul acesta nu-l amuză. Același joc și cu pianistul. Apropiindu-se de trompetist, care stă cu trompeta în gură, încearcă să i-o ia din mîini, însă nu-i reușește, fiindcă mîinele împietrite și încleștate ale acestuia, îl împiedică s-o facă. În sfîrșit se apropie de baterist. Vrea să ia ciocănelele din mîinele lui, însă nu-i reușește, la fel ca și cu trompetistul. Nu-și pierde speranța, fiindcă găsește alături o altă pereche de ciocănele. Le ia și începe să improvizeze lovind ca un nebun asupra instrumentelor de percuție. În urma acestor zgomote, Solistul își vine puțin în fire)

SOLISTUL: (strigă foarte epuizat) Domnule Necunoscut!.. Domnule Necunoscut!.. (Domnul Necunoscut se oprește) Domnule Necunoscut!..
DOMNUL NECUNOSCUT: (lasă ciocănelele din mînă și se apropie de el) Da domnule Solist, ce s-a întîmplat?
SOLISTUL: (se ridică puțin) Aduceți-mi, vă rog, să beau ceva!
DOMNUL NECUNOSCUT: (parcă ironic) Ce anume?
SOLISTUL: Ceva răcoritor.
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar ce anume: Sprite, Coca-cola, Fanta, apă minerală, apă din robinet?..
SOLISTUL: Orice!
DOMNUL NECUNOSCUT: Atunci, cred c-o să vă aduc un pahar cu apă din robinet. E bine?
SOLISTUL: E bine, e bine! Aduceți-mi, vă rog, mai repede!

(Domnul Necunoscut îi aduce un pahar cu apă; Solistul bea)

DOMNUL NECUNOSCUT: Se vede că erați foarte însetat!
SOLISTUL: Aveți dreptate domnule Necunoscut! Tot interiorul corpului meu era uscat! Tot, absolut tot! Și gura, și inima, și sufletul, și mințile și... Și tot!
DOMNUL NECUNOSCUT: Trebuie să vă reveniți! Nu mai puteți prelungi în felul acesta! Recunosc, e plăcut, dar e și dăunător... Dureros chiar, aș spune!
SOLISTUL: (ridicîndu-se în picioare) Lăsați domnule Necunoscut! Știu povestea aceasta pe de rost! Acum, pentru mine, e inutil să-mi vorbiți despre asta!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar cînd? Cînd vă veți opri?
SOLISTUL: Curînd! Mai întîi, trebuie să cuceresc înălțimile... Trebuie să ating apogeul, ca mai apoi să-mi dau seama că trebuie pus punct acestei situații, odată și pentru totdeauna! Atunci voi rupe cu drogurile și mă voi lăsa de muzică! Atunci nu voi mai fi eu! Voi fi altul! Voi fi o... O... Nu știu ce voi fi! Nu are importanță!
DOMNUL NECUNOSCUT: Și dacă pe urmă va fi tîrziu?
SOLISTUL: Niciodată nu e tîrziu!
DOMNUL NECUNOSCUT: Sunt de-acord. (pauză) Trebuie să vă găsiți o femeie, un alt izvor de inspirație!
SOLISTUL: S-ar putea să aveți dreptate.
DOMNUL NECUNOSCUT: Acum drogurile nu vă mai inspiră. Dimpotrivă, vă omoară. Trebuie să vă găsiți neapărat o femeie! O să vă ajut eu! Veți vedea, va fi mai bine! (se îndreaptă spre culise) N-aveți nici o grijă, las’ pe mine! N-o să vă dezamăgiți! Veți vedea! Veți fi într-adevăr altul!.. (iese)


SCENA 4

(Solistul ia chitara în mînă și o privește ceva timp, apoi ia cîteva acorduri, fredonînd o melodie)

PRIMA VOCE: E trist!
A DOUA VOCE: Ai dreptate, e foarte trist!
A TREIA VOCE: Tristețea are o culoare cenușie de o nuanță întunecată!
A PATRA VOCE: Culoarea cenușie de o nuanță întunecată, e foarte urîtă!
A CINCEA VOCE: Aș spune, apăsătoare!
A ȘASEA VOCE: Chiar chinuitoare!
A ȘAPTEA VOCE: Ce se mai poate de spus! E greu să trăiești în halul acesta!
A OPTA VOCE: E foarte greu, mai ales că totul în jur e întuneric!
A NOUA VOCE: E al naibii de întuneric! Orbecăiești ca prin neant!
A ZECEA VOCE: Ca prin ceva ce nu există!
A UNSPREZECEA VOCE: Ca prin ceva ce nu a existat!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Și nici nu va exista!
A TREISPREZECEA VOCE: Asta e realitatea domnule Solist, nu vă întristați!
A PAISPREZECEA VOCE: De fapt, totul depinde de d-stră! Vă puteți schimba viața în orice moment!
A CINSPREZECEA VOCE: Vă puteți vopsi viața în alb, sau în roz dacă doriți!
A ȘAISPREZECEA VOCE: Sau în orice altă culoare care vă place mai mult!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Trebuie să vă hotărîți numai!
A OPTSPREZECEA VOCE: Veți vedea lumea cu alți ochi! Veți vedea totul în altă formă!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Veți fi mai liber, mai purificat!
SOLISTUL: (ridicînd privirea în sus) Știu, dar nu acum! (brusc începe să interpreteze o muzică puternică; la fel și ceilalți muzicanți își revin, contribuind la interpretarea piesei)


SCENA 5

(Îndată după interpretarea piesei, domnul Necunoscut apare pe scenă)

DOMNUL NECUNOSCUT: (zîmbind și aplaudînd) E bine domnilor! E bine, dar trebuie să știți că nu e chiar bine!

(muzicanții împietresc din nou cu excepția Solistului)

SOLISTUL: (obosit) Ce vreți să spuneți domnule Necunoscut?
DOMNUL NECUNOSCUT: Vreau să spun că e bine, dar că nu e chiar bine!
SOLISTUL: (parcă distrat) A-a-a! Eu credeam că vroiați să spuneți altceva!
DOMNUL NECUNOSCUT: Anume că vroiam să spun altceva!
SOLISTUL: (puțin mirat) Vorbiți serios, domnule Necunoscut?
DOMNUL NECUNOSCUT: Serios, domnule Solist!
SOLISTUL: Ei bine, și ce anume altceva vroiați să spuneți?
DOMNUL NECUNOSCUT: Vroiam să spun că nu e chiar bine, dar că în general, e bine!
SOLISTUL: Aveți dreptate domnule Necunoscut! E bine, dar nu e chiar bine!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar eu ce vă spuneam? E bine, fiindcă e bine și nu e bine, fiindcă nu e chiar bine!
SOLISTUL: (serios) Absolut corect, domnule Necunoscut! Lucrul acesta l-am înțeles perfect, dar altceva?..
DOMNUL NECUNOSCUT: (parcă prefăcîndu-se) Poftim?!
SOLISTUL: Ce altceva ați vrut să spuneți?
DOMNUL NECUNOSCUT: (înduplecat) Bine, m-ați convins! Vroiam să spun că e bine, fiindcă piesa pe care ați interpretat-o e super, e foarte mișto, dar...
SOLISTUL: (întrerupîndu-l) Dar ce nu e chiar bine?
DOMNUL NECUNOSCUT: Nu e chiar bine faptul, că nimic din ceea ce cîntați, nu este adevărat!
SOLISTUL: (încurcat) Dar nu-nțeleg!
DOMNUL NECUNOSCUT: Nu e nimic de înțeles! Cîntați despre una, în realitate însă, se petrece cu totul altceva!
SOLISTUL: Și ce dacă? Doar nu credeți că voi plictisi publicul cu capriciile ce nu mi le pot satisface și cu principiile ce mă doboară!
DOMNUL NECUNOSCUT: Nu asta am vrut să spun!
SOLISTUL: Atunci spuneți ceea ce ați vrut să spuneți!
DOMNUL NECUNOSCUT: Exact domnule Solist! Vreau să spun că nu realitatea trebuie implicată în muzică, ci invers! Muzica este hrana sufletului! Muzica este viața d-stră, de aceea ceea ce faceți în ea, trebuie să se altoiască în viața pe care o trăiți, iar ea trebuie trăită pentru suflet! Sufletul pe care îl simțiți în d-stră, trebuie alinat cu ceea ce l-ar încălzi... Și ce credeți că și-ar dori un suflet?
SOLISTUL: (puțin ironic) Ce și-ar dori un suflet?
DOMNUL NECUNOSCUT: Un alt suflet alături, pentru a avea loc împletirea lor și tot așa mai departe, după cum s-ar cuveni!..
SOLISTUL: (plictisit și foarte epuizat) Domnule Necunoscut, nu vreau să neg că toate cîte le spuneți sînt fără rost, dar să lăsăm asta! E de prisos acum! Nu ar aduce la nimic! (atinge strunele chitarei, fredonînd o melodie)


SCENA 6

(Asupra scenei se lasă un semiîntuneric)

PRIMA VOCE: Domnule Necunoscut, lăsați-l în pace!
A DOUA VOCE: Chiar nu vedeți cît e de disperat?
A TREIA VOCE: E mai mult ca disperat!
A PATRA VOCE: E ca și cum ai muri, fără a mai tinde spre înviere!
DOMNUL NECUNOSCUT: (strigînd și căutînd cu privirea în sus) Dar asta și
doresc să fac! Să-i arăt calea spre înviere!
A CINCEA VOCE: Nu are nici un rost să faceți asta!
A ȘASEA VOCE: O va găsi și fără d-stră!
A ȘAPTEA VOCE: O va găsi neapărat!
A OPTA VOCE: Vă garantăm lucrul acesta!
A NOUA VOCE: De aceea ar fi mai bine să dispăreți!
A ZECEA VOCE: Dacă nu veți dispărea, veți fi demascat!
A UNSPREZECEA VOCE: Ba și mai mult, veți fi chiar recunoscut!
DOMNUL NECUNOSCUT: Prostii! Eu nu pot fi recunoscut!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Ce vreți să spuneți, domnule Necunoscut?
DOMNUL NECUNOSCUT: Eu nu pot fi nici demascat!
A TREISPREZECEA VOCE: Dar nu vă înțelegem!
DOMNUL NECUNOSCUT: Eu nici măcar nu exist!
A PAISPREZECEA VOCE: Asta nu are importanță!
DOMNUL NECUNOSCUT: (strigînd) Eu nu exist! Mă înțelegeți?
A CINSPREZECEA VOCE: Vă înțelegem, dar trebuie să dispăreți, cu toate că, nici măcar nu existați!
DOMNUL NECUNOSCUT: Eu nici nu am existat vreodată!
A ȘAISPREZECEA VOCE: Domnule Necunoscut, trebuie să dispăreți neapărat!
DOMNUL NECUNOSCUT: Nici nu voi exista!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Trebuie să vă ștergeți inexistența de aici, cît se poate de repede!
DOMNUL NECUNOSCUT: (îndreptîndu-se spre culise) Eu nu voi exista nici în viața viitoare!
A OPTSPREZECEA VOCE: În viața viitoare nici nu va fi nevoie de inexistența d-stră, de aceea trebuie să dispăreți chiar acum din încăperea aceasta!
DOMNUL NECUNOSCUT: (ieșind) Eu nu voi exista nici în viețile, care nu vor exista!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Aveți dreptate domnule Necunoscuto-Inexistent! Nu veți exista nici în viețile, care nici măcar, nu-și vor dori să existe!

(În timpul acestor discuții himerice, Solistul pregătește o nouă doză de stupefiant, după care și-o introduce în sînge)

TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (haotic) Stop!.. Stop!.. Stop!..


SCENA 7

(Solistul se va îndrepta în fiecare direcție de unde vor veni vocile ce se vor auzi în continuare)

SOLISTUL: (plutind) Femeio, ești frumoasă! Aș spune, extrem de frumoasă, însă mi-e frică să te văd aici!
PRIMA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce ar trebui să vă fie frică!
SOLISTUL: Nu trebuie să vă aflați aici!
A DOUA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce n-ar trebui să mă aflu aici!
SOLISTUL: Nu merit să vă aud vocea!
A TREIA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce n-ați merita să-mi auziți vocea!
SOLISTUL: Nu merit să vă simt mirosul!
A PATRA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce n-ați merita să-mi simțiți mirosul!
SOLISTUL: Nu merit să vă pipăi prezența!
A CINCEA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce n-ați merita să-mi pipăiți prezența!
SOLISTUL: Nu merit să vă atingeți de mine!
A ȘASEA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce n-ați merita să mă ating de d-stră!
SOLISTUL: Nici măcar nu merit ca d-stră să faceți parte din viața mea!
A ȘAPTEA VOCE: (gingaș) Nu văd de ce n-ați merita toate acestea!
SOLISTUL: Nu sînt ceea ce vă doriți!
A OPTA VOCE: (gingaș) Nu puteți ști asta!
SOLISTUL: Sunt o rîmă în ghearele soarelui!
A NOUA VOCE: (gingaș) Exagerați doar!
SOLISTUL: Nici măcar nu e un soare adevărat!
A ZECEA VOCE: (gingaș) E un soare galben!
SOLISTUL: Dar nici nu poate fi de altă culoare!
A UNSPREZECEA VOCE: (gingaș) Asta nu are importanță!
SOLISTUL: Aș dori să vă iubesc!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: (gingaș) Nu văd ce v-ar putea împiedica să faceți asta!
SOLISTUL: Aș dori să simt că exist!
A TREISPREZECEA VOCE: (gingaș) Eu am să vă ajut!
SOLISTUL: Aș dori să fiți toată viața lîngă mine!
A PAISPREZECEA VOCE: (gingaș) Voi fi neapărat!
SOLISTUL: Aș dori să fiți toată viața în mine!
A CINSPREZECEA VOCE: (gingaș) Numaidecît voi fi!
SOLISTUL: Aș dori mult să fiți o realitate!
A ȘAISPREZECEA VOCE: (gingaș) Vă asigur, că nu aveți nici un motiv să vă îndoiți de asta!
SOLISTUL: Aș dori să vă ating de mînă!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: (gingaș) Mă puteți atinge fără nici o problemă!
SOLISTUL: Aș dori să vă sărut ochii!
A OPTSPREZECEA VOCE: (gingaș) Mă simt foarte jenată!
SOLISTUL: Sunteți însăși Sublimul!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: (gingaș) Exagerați doar!
SOLISTUL: Sunteți Divinitatea în picioare! (se împiedică și cade)



SCENA 8

(Se aude o muzică agitată și din culise apar 20 de femei îmbrăcate în alb, alergînd haotic, la fel de agitate, apoi într-o formă neobișnuită, se adună toate lîngă Solist, aplecîndu-se asupra lui. S-ar părea că se petrece un ritual. Din partea dreaptă apare domnul Necunoscut)

DOMNUL NECUNOSCUT: Ajunge fetelor! Ajunge! Gata, plecați! Plecați! Lăsați-l pe domnul Solist în pace! E supraepuizat! Nu-l mai chinuiți! Plecați! Plecați!..

(Nouăsprezece femei se ridică de lîngă Solist, producînd niște rîsete vesele și infantile, apoi într-o formă haotică, dispar de pe scenă. Împreună cu ele dispare și domnul Necunoscut. Lîngă Solist stă culcată Femeia (a douăzecea femeie). Ceva timp stau nemișcați unul alături de altul)


SCENA 9

PRIMA VOCE: Se vor iubi neapărat!
A DOUA VOCE: Se vor iubi foarte mult!
A TREIA VOCE: Ai dreptate! Se vor iubi excepțional de mult!
A PATRA VOCE: Se vor iubi într-atîta, încît nici nu-și vor da seama că sunt două persoane!
A CINCEA VOCE: Vor crede că sunt o unitate enormă!
DOMNUL NECUNOSCUT: (emoționat și cu o voce tremurîndă) Vor deflora Necunoscutul!
A ȘASEA VOCE: Au, nu cumva vă este frică, domnule Necunoscut?
DOMNUL NECUNOSCUT: Prostii!
A ȘAPTEA VOCE: Se vor iubi pe corola unei flori!
A OPTA VOCE: Vor fi două aripi!
A NOUA VOCE: Vor fi o adiere de vînt!
DOMNUL NECUNOSCUT: (la fel de emoționat) Vor atinge Inexitența!
A ZECEA VOCE: Ce se întîmplă domnule Necunoscut? Cred că vă este frică totuși!
DOMNUL NECUNOSCUT: Prostii!
A UNSPREZECEA VOCE: Se vor agăța de o rază de soare și vor urca spre Curcubeu!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Vor urca spre Fericire!
A TREISPREZECEA VOCE: Vor urca spre Nemurire!
A PAISPREZECEA VOCE: Spre Infinit!
DOMNUL NECUNOSCUT: Vor străpunge Infinitul!
A CINSPREZECEA VOCE: Dar domnule Necunoscut, ce aveți?
DOMNUL NECUNOSCUT: (jenat, dar nu mai puțin emoționat) Nimic! Absolut nimic!
A ȘAISPREZECEA VOCE: Sunteți un fricos și jumătate!
DOMNUL NECUNOSCUT: Prostii!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Vor deschide Porțile!
A OPTSPREZECEA VOCE: Vor vedea Pasărea!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Vor vedea Lumina!
TOATE NOUÃSPREZECE VOCI ÎMPREUNÃ CU VOCEA DOMNULUI NECUNOSCUT: Vor fi purificați!


SCENA 10

(Se sting toate luminile. Cîteva secunde – întuneric. După ce se aprinde lumina , se poate vedea aceeași încăpere, doar că e împînzită de o mizerie totală: murdărie peste tot, seringi folosite aruncate pe jos, coșuri de gunoi răsturnate... Totul în jur e de o culoare sură. Totul se petrece ca prin ceață... Adie un vînt trist...)

SOLISTUL: (se ridică) E frig!
FEMEIA: (se ridică și ea, apoi îl îmbrățișează) Tremuri tot! Arăți foarte groaznic!
SOLISTUL: (uimit) Tu de ce ești aici?
FEMEIA: Am venit să te iau cu mine!
SOLISTUL: De unde ai venit?
FEMEIA: Acolo e cald și lumină! Trebuie să mergi cu mine!
SOLISTUL: (disperat) Nu pot, nu am curajul!
FEMEIA: Trebuie doar să te desprinzi de ceea ce te leagă de tine însăți!
SOLISTUL: E foarte greu! Ar fi peste puterile mele!
FEMEIA: Acolo cerul e senin și lumina zboară ca o pasăre în ochii tuturor!
SOLISTUL: (parcă curios) Povestește mai departe! Vreau să știu mai multe despre ceea ce nu voi fi niciodată!
FEMEIA: (convingătoare) Trebuie să mergi cu mine, ca să vezi tu însăți cu ochii tăi! Să simți totul cu inima ta!
SOLISTUL: (la fel de disperat) Mi-e frică să nu fie prea tîrziu!
FEMEIA: Niciodată nu poate fi tîrziu!
SOLISTUL: Ai dreptate!
FEMEIA: E de ajuns să mă privești în ochi și vei reuși!
SOLISTUL: (admirînd-o) Ești foarte frumoasă!
FEMEIA: Trebuie să privești în ochii mei, ca să vezi ce se petrece dincolo!
SOLISTUL: (distrus) Dincolo se petrece ceea, spre care eu nu voi putea ajunge!
FEMEIA: Vom ajunge neapărat! Trebuie doar să te încrezi în mine!
SOLISTUL: E inutil! Nu voi putea face lucrul acesta!
FEMEIA: Dar de ce? Ce se întîmplă cu tine?
SOLISTUL: Eu sunt pierdut, nu mai am nici o șansă!
FEMEIA: Șansa ți-o poți da tu ție însăți, numai dacă dorești asta!
SOLISTUL: (îi vine greu să rostească cuvintele) Doresc mult, dar nu cred că sunt în stare s-o fac!
FEMEIA: Trebuie să te iai în mîini!
SOLISTUL: Nu ajută nimic! Mîinele mele sunt legate, sunt paralizate! (îl cuprinde starea convulsională) Simt că cad... (cade)
FEMEIA: (se așează lîngă el, mîngîindu-l) E greu, dar trebuie să treci peste asta!
SOLISTUL: (tremurînd) Nu pot!
FEMEIA: Aceasta e o barieră care trebuie trecută! Sunt sigură că o poți trece!
SOLISTUL: Nu am putere! Trebuie să iau o altă doză!
FEMEIA: (aproape plîngînd) Trebuie să reziști iubitule!
SOLISTUL: (se tîrăște spre o seringă aruncată) Trebuie să iau doza, altfel explodez!
FEMEIA: Trebuie să fii tare și să treci peste acest gard enorm!
SOLISTUL: (prepară doza) N-am putere să fac asta! Sunt prea distrus!
FEMEIA: Privește în ochii mei! Asta te va ajuta!
SOLISTUL: Ochii tăi sunt prea inocenți, pentru a privi în adîncul lor!
FEMEIA: Acest adînc te poate salva!
SOLISTUL: În acest adînc înalt nu voi putea cădea niciodată!
FEMEIA: Și-ncă cum vei cădea! Trebuie numai să-ți dorești mult!
SOLISTUL: (tremurînd) Îmi doresc mult, dar nu voi reuși!
FEMEIA: (disperată) Vei reuși, sînt sigură! Trebuie doar să-ți impui asta!
SOLISTUL: (la fel de disperat înfige acul seringii, nereușind să găsească vîna) Ajută-mă te rog! Simt că mor! Trebuie să iau doza neapărat!
FEMEIA: Încearcă să reziști! Dacă vei reuși, nu vei mai avea nevoie de asta!
SOLISTUL: (frămîntîndu-se în convulsii) Mă desfac în bucăți, iubito! Ajută-mă, te rog, să găsesc vîna!
FEMEIA: (plîngînd) Te înțeleg! Știu că e greu! (îl ajută să găsească vîna) Știu că e imposibil, însă trebuie să știi că imposibilul e cea mai bună cale spre a face posibilul!
SOLISTUL: (își introduce stupefiantul) Trebuie să mă înțelegi iubito! Eu sunt o ramură cu mugurii uscați! (își dă ochii peste cap și scapă seringa din mînă) Eu sunt o ramură cu mugurii înghețați de ger! Gerul e aspru!.. E viscol!.. Troiene!.. Gerul mușcă de suflet!.. Viscolul îl duce departe!.. Troienele scîrțîie sub tălpile lui!.. Se duce sufletul!.. Eu rămîn pe asfalt cu trupul meu scîrbos!.. E o iarnă ciudată!.. E frig!.. E foarte frig!.. (Nu mai spune nimic; cuprins complect de convulsii, plutește printr-o euforie chinuitoare)
FEMEIA: Iubitule, mă auzi? Trebuie să privești în ochii mei! Dincolo e cald și lumină! Iarna e vară! Vara e primăvară! Primăvara e toamnă! Toamna e o grădină! Trebuie să privești în ochii mei! Trebuie să vezi această grădină! Trebuie să simți sublimitatea acestei grădini! Iubitule, trebuie să te încrezi doar și vei atinge desăvîrșirea! Trebuie să te încrezi în mine! Asta e tot ce trebuie să faci!.. Mă auzi iubitule?.. (plînge)


SCENA 11

(În jur e o atmosferă apăsătoare)

PRIMA VOCE: Nu plîngeți doamnă!
A DOUA VOCE: Vă faceți mai rău!
A TREIA VOCE: Și d-stră și domnului Solist!
A PATRA VOCE: Trebuie să fiți tare, măcar d-stră!
FEMEIA: Îl iubesc! Îl iubesc mult! Mi-e milă de el! Nu pot să-l văd în starea aceasta!
A CINCEA VOCE: Nici în altă stare nu-l veți putea vedea!
A ȘASEA VOCE: Cît nu ați stărui, oricum nu veți reuși să-l vedeți în altă stare!
A ȘAPTEA VOCE: Nici măcar în ruptul capului nu veți reuși!
A OPTA VOCE: Nu vă întristați doamnă asta e realitatea!
FEMEIA: (distrusă) Îmi dau seama!
A NOUA VOCE: Nu-l veți putea înțelege niciodată
A ZECEA VOCE: Sunteți două extremități contrar opuse!
A UNSPREZECEA VOCE: Trebuie să vă identificați!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Trebuie să constituiți ambii același punct!
A TREISPREZECEA VOCE: Trebuie să aveți ambii același gînd!
A PAISPREZECEA VOCE: Trebuie să aveți ambii aceeași conștiință!
A CINSPREZECEA VOCE: Trebuie să simțiți ambii aceeași stare!
FEMEIA: (obosită și disperată) Dar nu reușesc s-o fac! Nu mai putere ca să-l conving să se depășească! Să se ridice deasupra sa! Să simtă ușurarea! Să simtă libertatea!
A ȘAISPREZECEA VOCE: (accentuează cuvîntul) D-stră trebuie să coborîți și să pătrundeți în starea dumnealui!
FEMEIA: (mirată) Dar cum?
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Prin intermediul seringii și drogului!
FEMEIA: (foarte indignată) Cum să înțeleg? E posibil oare?.. Cum așa?.. Nu sunt sigură!.. Nu pot să admit asta!.. (se aud fîlfîiri de aripi; ea privește prin părți și în sus) Nu pot să cred! Nu pot admite nicidecum lucrul acesta! E imposibil!..
A OPTSPREZECEA VOCE: Imposibilul e cea mai bună cale spre a face posibilul!
FEMEIA: (se gîndește apoi brusc devine calmă) Da, cred că aveți dreptate! Trebuie să fac asta cu orice preț! (ia seringa pe care a scăpat-o Solistul) Trebuie să fac imposibilul! (puțin emoționată) Imposibilul e o cheie spre posibil! (caută prin buzunarul Solistului; găsește praf stupefiant și îl prepară) Imposibilul e o îndrumare spre adevăr! Eu am nevoie de acest adevăr! (plină de curaj) Am dreptate, ori nu?
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Desigur doamnă, aveți perfectă dreptate!
FEMEIA: (hotărîtă) Ei vedeți? Dar eu ce vă spuneam? Am nevoie de adevăr mai mult ca niciodată! Am nevoie de adevărul lui! (își caută vîna) Adevărul lui e ceea de ce am nevoie la moment! Numai astfel vom avea același auz, aceeași privire, același miros!.. Numai astfel vom fi același sens!.. (își înfige acul seringii în vînă, întroducînd substanța narcotică)
TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (haotic) Stop!.. Stop!.. Stop!..

(Femeia cade la podea alături de Solist)

CORTINA

ACTUL II



(O atmosferă deschisă și luminoasă. Totul în jur e de o culoare albă. Muzicanții, ca și în actul I, sunt nemișcați. Hainele, pielea, părul, instrumentele lor sunt la fel de albe. Albul acesta trebuie să fie deosebit. Solistul și Femeia sunt îmbrăcați ca în actul I. Sub fonul unei muzici plăcute, cad fulgi, ca și cum, de zăpadă)


SCENA 1

PRIMA VOCE: Ninge!
A DOUA VOCE: Ninge, indiferent de faptul că nu e iarnă acum!
A TREIA VOCE: Chiar și de-ar fi fost iarnă, nu ar fi nins atît de frumos!
A PATRA VOCE: Nu ar fi nins atît de frumos, fiindcă oricum nu ar fi fost iarnă!
A CINCEA VOCE: Chiar și de-ar fi fost iarnă și ar fi nins atît de frumos, oricum în jur nu ar fi fost atît de alb!
A ȘASEA VOCE: E un alb aparte!
A ȘAPTEA VOCE: Anume că e un alb aparte și nu poate fi asemănat cu orice alb!
A OPTA VOCE: Acest alb din jurul nostru e o culoare, căreia ar trebui să i se dea o altă denumire!
A NOUA VOCE: Dar cum s-o numim?
A ZECEA VOCE: S-o numim „ferină”!
A UNSPREZECEA VOCE: Și ce-ar semnifica această denumire?
A DOUÃSPREZECEA VOCE: „Feri” – Fericire și „Ino” – Inocență!
A TREISPREZECEA VOCE: Fericire Inocentă!
A PAISPREZECEA VOCE: Genial! Albul acesta va avea culoarea Fericirii Inocente!
A CINSPREZECEA VOCE: Și ninge, cu toate în jur, totul e de o culoare „ferină”!
A ȘAISPREZECEA VOCE: Dacă în jur n-ar fi fost totul de culoarea Fericirii Inocente, atunci n-ar fi nins!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Nu ar fi nins atît de frumos!
A OPTSPREZECEA VOCE: Exact! Nu ar fi nins atît de frumos, indiferent de faptul că acum nu e iarnă!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Indiferent de faptul că aceste două puncte albe, din atmosfera aceasta „ferină”, sunt deja un singur punct!
TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (consecutiv) De o culoare „ferină” și el!.. Care bătea doar în alb, atunci cînd era divizat!.. Acum însă, nu!.. Acum s-au împreunat!.. Nu se vor mai despărți!.. Acum formează ambii un punct, ce se va pune la sfîrșitul unei propoziții enunțiative!.. Dar care va exprima o exclamație!.. Va exprima o bucurie!.. Va exprima o fericire!.. Va exprima un zbor!.. Va exprima o înălțare!.. Va exprima o atingere!.. Va exprima o pătrundere!.. Va exprima o cunoaștere!.. Va exprima o tăcere!.. O tăcere!.. (mai încet) O tăcere!.. (și mai încet) O tăce-re!.. (abia auzindu-se) O-tă-ce-re!..


SCENA 2

SOLISTUL: (deschide ochii; observă „ferinitatea” din jur; observă Femeia alături de el) Am visat o cană... O cană de porcelan... O cană din care am băut... Din care am băut ceva...
FEMEIA: (trezindu-se) Ce ai băut iubitule?
SOLISTUL: Am băut ceva ce nu există, dar care se simte pe limbă atunci cînd bei!
FEMEIA: (curioasă) Și cum e la gust?
SOLISTUL: E ca și cum ar fi fără gust, dar care e gustos!
FEMEIA: E tare gustos?
SOLISTUL: N-aș spune că e într-atîta de gustos, în schimb, îmi amintesc că avea un gust foarte plăcut!
FEMEIA: Iubitule, acest vis pe care l-ai visat, trebuie să fi fost la fel de plăcut ca și gustul ce l-ai simțit, atunci cînd ai băut din cana, în care era ceva ce nu există, dar care era foarte gustos!
SOLISTUL: (fericit într-un fel) Ai dreptate iubito! Visul pe care l-am băut, era la fel de gustos ca și lichidul ce l-am visat!

(pauză)

FEMEIA: Era o joacă!
SOLISTUL: (puțin încurcat) Poftim?!
FEMEIA: (plutind prin visul ce l-a visat) A fost un vis și-n acest vis ne jucam! Era o joacă stranie, dar veselă! Era o joacă amuzantă, dar ciudată! Era o joacă, care era un război! Era, mai degrabă, un masacru, care era o glumă! Era o aventură, care de fapt, era un pericol! Era o năpastă, care la drept vorbind, era o moarte! Era un sfîrșit, care nu era altceva decît un vis!.. (pauză mică) Era un vis, iubitule! Un vis doar!.. Nimic altceva decît un vis!.. Un vis și atîta tot!.. Un vis!.. Un vis mic!.. Micuț de tot!.. Un vis... ’n vis... vis...
SOLISTUL: (spărgînd starea în care cădea Femeia) Și noi suntem un vis! Suntem un vis, ce se desfășoară în alt vis!
FEMEIA: Visul acesta, se desfășoară și el în alt vis!
SOLISTUL: E un vis al său!
FEMEIA: Desigur iubitule! E un vis al său, care poate fi și al nostru!
SOLISTUL: Acest vis și este al nostru!
FEMEIA: Acest vis care este al nostru deja, mai e și de o culoare „ferină”!
SOLISTUL: Acest vis al nostru, este o reflectare a Fericirii Inocente!
FEMEIA: Visul nostru e un punct „ferin”!
SOLISTUL: Punctul acesta, care a fost divizat cîndva în două!
FEMEIA: Acum nu mai e! Acum e unul singur!
SOLISTUL: Un singur punct într-un singur spațiu!
FEMEIA: Un punct, la fel de mare ca și spațiul!
SOLISTUL: Poate, chiar puțin mai mare decît spațiul!
FEMEIA: Un punct ce cuprinde spațiul!
SOLISTUL: Un spațiu ce cuprinde dragostea!
FEMEIA: Dragostea noastră, iubitule!
SOLISTUL: O dragoste ce cuprinde Infinitul!
FEMEIA: Infinitul nostru, iubitule!
SOLISTUL: (închide ochii) Un infinit ce ne cuprinde pe noi!
FEMEIA: (închide ochii) Un infinit ce cuprinde „ferinitatea” noastră!


SCENA 3

(Domnul Necunoscut apare brusc pe scenă)

DOMNUL NECUNOSCUT: (agitat) Domnilor, treziți-vă! Treziți-vă! E timpul să vă treziți! Astăzi e duminică și trebuie să vă treziți! Trebuie să admirăm împreună „ferinitatea” acestei duminici! Treziți-vă! Trebuie să vă treziți neapărat! Trebuie să primiți „ferinitatea” acestei duminici ca pe un dar! Trebuie să primiți acest dar, pe care vi l-a făcut cineva mai înainte, dar care de fapt, nu vi l-a făcut nimeni! E un dar pe care trebuie să-l primiți în dimineața aceasta! Treziți-vă domnilor! Treziți-vă!
PRIMA VOCE: Domnule Necunoscut, prezența inexistenței d-stră, murdărește culoarea aceasta divină din jurul nostru!
A DOUA VOCE: Vedeți să nu vă atingeți de nimic! Ați putea lăsa pete de neșters! Aveți grijă, domnule Necunoscut!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar eu nu mă pot atinge de un lucru oarecare! Eu nu exist! Un om care nu există, nu se poate atinge de ceva!
A TREIA VOCE: Anume, că un om care nu există, se poate atinge de un lucru oarecare cu însăși inexistența sa!
A PATRA VOCE: De aceea aveți grijă să nu vă atingeți de ceva cu inexistența d-stră!
A CINCEA VOCE: Vă rugăm mult, domnule Necunoscut! Vă rugăm să fiți foarte atent pe unde călcați cu pașii d-stră inexistenți!
DOMNUL NECUNOSCUT: Stați liniștiți! Pașii mei inexistenți cu care mă mișc, sunt și nevăzuți!
A ȘASEA VOCE: Anume că sunt nevăzuți și noi nu putem vedea pe unde călcați! De aceea vă rugăm încă odată, fiți foarte atent!
A ȘAPTEA VOCE: Poate ar fi mai bine totuși, să vă ștergeți prezența inexistenței d-stră din această încăpere „ferină”, ca noi să putem sta mai liniștiți!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar prezența inexistenței și invizibilității mele nu vă poate deranja! E foarte bine știut, că inexistența și invizibilitatea unei persoane, nu poate tulbura liniștea unei stări!
A OPTA VOCE: Asta e, domnule Necunoscut! Anume că inexistența și invizibilitatea d-stră ne dezechilibrează liniștea!
A NOUA VOCE: Anume inexistența și mai ales, invizibilitatea d-stră ne facem să stăm mereu încordați, ca să urmărim mișcările și manifestările inexistento-invizibile ale d-stră!
A ZECEA VOCE: Nu vă supărați domnule Necunoscut! Ați face bine, dacă ați pleca!
DOMNUL NECUNOSCUT: (mirat) Dar eu nici nu am venit!
A UNSPREZECEA VOCE: De aceea și vă rugăm să plecați, fiindcă nu ați venit încă!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar cum va fi, cînd voi veni cu adevărat?
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Veți pleca așa cum veți veni, la fel de adevărat!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar dacă eu nici nu voi veni, nici nu voi pleca? Ce va fi atunci?
A TREISPREZECEA VOCE: Nu va fi nimic, fiindcă nu va fi nevoie să veniți, ori să plecați!
DOMNUL NECUNOSCUT: Dar de ce?
A PAISPREZECEA VOCE: Domnule Necunoscut, lăsați întrebările și ștergeți-vă prezența inexistenței d-stră din această încăpere!
A CINSPREZECEA VOCE: Prezența inexistenței și mai ales, a invizibilității d-stră!

(în timpul acesta Solistul și Femeia prepară o doză de stupefiant)

DOMNUL NECUNOSCUT: (ofensat) Þineți ca eu să plec neapărat?
A ȘAISPREZECEA VOCE: Da, domnule Necunoscut! Þinem ca d-stră să plecați neapărat!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Neprivind faptul că nici nu ați venit!
DOMNUL NECUNOSCUT: (la fel de ofensat) Bine, voi pleca! (se îndreaptă spre ieșire) Voi pleca, cu toate că nici nu am venit!
A OPTSPREZECEA VOCE: Nu vă supărați domnule Necunoscut, dar nu avem nevoie de prezența inexistenței d-stră în această încăpere „ferină”!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: De prezența inexistenței și mai ales, a invizibilității d-stră!
DOMNUL NECUNOSCUT: Nu e nici o problemă! (ieșind) Cît de dureros e să pleci, cînd nici măcar nu ai venit!..

(Solistul și Femeia își introduc stupefiantul)

TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (haotic) Stop!.. Stop!.. Stop!..


SCENA 4

(se aud valurile mării)

SOLISTUL: (în delir) Iubito, aceste valuri le-am mai văzut undeva!
FEMEIA: (în delir) Erau alte valuri, iubitule! Erau alte valuri, care nu pot fi acestea!
SOLISTUL: Cred că ai dreptate!
FEMEIA: Desigur că am dreptate! Erau niște valuri pe care le-ai văzut singur, fără mine!
SOLISTUL: (distrus) Mă aflam într-o odaie și valurile acestea se izbeau de pieptul meu!
FEMEIA: (cu jale) Þi-a fost greu, iubitule!
SOLISTUL: Aveam brațele ca două rîuri!
FEMEIA: Te durea cumplit!
SOLISTUL: Ochii mei – ca două oceane! Și plîngeam cu valurile ce mă loveau din spate!
FEMEIA: Ai fost tare! Ai avut multă putere! Ai rezistat acestor greutăți!
SOLISTUL: Da iubito! A fost greu, dar am rezistat!
FEMEIA: Te iubesc pentru asta! Te iubesc mult, iubitule!
SOLISTUL: Și eu te iubesc, iubito! (pauză mică) Pereții odăii erau transpirați, iar părul meu curgea ca o cascadă!
FEMEIA: Te înțeleg iubitule! Uite, avem și noi o cascadă în fața noastră!
SOLISTUL: E o cascadă „ferină”! Cred că are multe de spus!
FEMEIA: Și eu cred astfel!
SOLISTUL: Trebuie să-i cunoaștem viața!
FEMEIA: Trebuie să-i atingem respirația!
SOLISTUL: Trebuie să-i simțim pulsul!
FEMEIA: Trebuie să-i tălmăcim visul!
SOLISTUL: Trebuie să-i tălmăcim visul neapărat!
FEMEIA: Trebuie să întrăm în ea!
SOLISTUL: Să întrăm în pletele acestei cascade, ce curge peste frunțile noastre!
FEMEIA: Să întrăm, iubitule!

(Pauză)

FEMEIA: Iubitule, simți ceva?
SOLISTUL: Simt cerul lăsat peste ochii mei! Dar tu ce simți?
FEMEIA: Simt și eu cerul ca o plapumă, așternută peste pleoapele mele!

(Pauză)


SOLISTUL: Iubito, te poți mișca?
FEMEIA: Da iubitule, dar de ce mă întrebi?
SOLISTUL: Te-aș ruga să-mi culegi cîteva raze de soare de deasupra cerului, ce m-a învelit!
FEMEIA: Ai în vedere cerul ce ne-a învelit pe ambii?
SOLISTUL: Da iubito, scuză-mă! Nu mi-am dat seama! Dă-mi te rog, cîteva raze de soare de deasupra cerului ce s-a așternut peste sufletele noastre!
FEMEIA: (îi întinde cîteva raze) Poftim iubitule! Ai grijă, sunt foarte firave!
SOLISTUL: Stai liniștită! (ia razele și le împletește în părul ei) Ești foarte frumoasă! Trebuie să știi că te iubesc! Te iubesc mult!...

(Pauză)

FEMEIA: Ce poți spune despre visul acesta?
SOLISTUL: E un vis pe care nu-l poți visa!
FEMEIA: Ce vrei să spui?
SOLISTUL: E un vis, în care trăiești ca în realitate!
FEMEIA: Atunci de ce această realitate se aseamănă cu visul?
SOLISTUL: Fiindcă acest vis e o reflectare a realității!
FEMEIA: A realității în care trăim?
SOLISTUL: Exact iubito! A realității, în care trăim ca în vis!
FEMEIA: E foarte interesant! Trăim în realitatea pe care o visăm, iar visul acesta face parte din realitate!
SOLISTUL: Și realitate ce cuprinde visul, ne cuprinde și pe noi – cei ce visează în realitate!
FEMEIA: Și noi – cei ce visăm, ne dăm seama că totul în jur e o realitate, neprivind faptul că această realitate face parte din vis!
SOLISTUL: Și visul acesta e foarte încîlcit!
FEMEIA: De aceea și spuneam că trebuie să-l tălmăcim!
SOLISTUL: Acest vis netălmăcit încă, e visul cascadei!
FEMEIA: Exact iubitule! E visul cascadei în care am întrat!
SOLISTUL: Am întrat ca să-i cunoaștem viața!
FEMEIA: Am întrat ca să-i atingem respirația!
SOLISTUL: Am întrat ca să-i simțim pulsul!
FEMEIA: Și să-i tălmăcim visul!
SOLISTUL: Am întrat în pletele acestei cascade, ce curg peste frunțile noastre, ca să-i tălmăcim visul!


SCENA 5

(Apare iarăși Domnul Necunoscut, dar de data aceasta puțin mai distrat)

DOMNUL NECUNOSCUT: (vesel) Scumpii mei, sunteți pregătiți?
FEMEIA: (mirată) Pentru ce să fim pregătiți, domnule Necunoscut?
SOLISTUL: (la fel de mirat și încă curios) Spuneți-ne mai repede, pentru ce trebuie să fim pregătiți?
DOMNUL NECUNOSCUT: Pentru săvîrșirea unui lucru fenominal!
SOLISTUL: Ce fel de lucru fenominal?
FEMEIA: Într-adevăr domnule Necunoscut, ce fel de lucru fenominal mai e și ăsta?
DOMNUL NECUNOSCUT: Un lucru nu atît de important, dar fenominal totuși!
SOLISTUL: Și prin ce, acest lucru e atît de fenominal, dacă, practic, e lipsit de importanță?
DOMNUL NECUNOSCUT: Prin aia și este fenominal, fiindcă e lipsit de importanță, totodată însă, constituind și o mare valoare!
FEMEIA: Cum să vă înțelegem domnule Necunoscut?
DOMNUL NECUNOSCUT: Puteți să mă înțelegeți cum doriți. De fapt, valoarea acestui lucru nu este stabilă, adică acest fenomen este important la un anumit nivel al spațiului și într-o anumită perioadă de timp!
FEMEIA: Și totuși, nu vă înțelegem!
SOLISTUL: Fiți mai explicit, domnule Necunoscut!
DOMNUL NECUNOSCUT: (răsuflînd ușor) Bine! Spuneți-mi, vă rog, cînd ați venit în această împrejurare, ați întîlnit Trenul?
SOLISTUL: (se gîndește) Trenul?!
FEMEIA: (uimită) Ce fel de tren?
DOMNUL NECUNOSCUT: Trenul care nu merge, dar care stă în loc!
SOLISTUL: (iluminat) Și care nu stă în loc, dar care merge!
DOMNUL NECUNOSCUT: Exact, domnule Solist!
FEMEIA: Și-ncă, care stă în loc ca să meargă, dar nu merge, fiindcă nu poate sta în loc!
DOMNUL NECUNOSCUT: Ei vedeți? Și mai ziceați că nu știți despre ce fel de tren este vorba!
SOLISTUL: Anume că știam domnule Necunoscut, dar nu vă spuneam!
FEMEIA: Da, da domnule Necunoscut! Nu spuneam fiindcă știam și totodată nu știam cum să spunem!
SOLISTUL: Și-ncă, spuneam ceea ce știm, dar nu spuneam cum știm!
DOMNUL NECUNOSCUT: Și Trenul?
SOLISTUL: Ce „Trenul”? Trenul rămîne tren!
DOMNUL NECUNOSCUT: Da, aveți dreptate! Despre el poți să vorbești pînă îți cad dinții!
FEMEIA: Dinții, care mai tîrziu îți cresc din nou?
DOMNUL NECUNOSCUT: Absolut corect, doamnă! Dinții care îți cresc din nou și cu care poți să muști din măr!
FEMEIA: Din mărul care va cădea atunci cînd vor crește dinții?
DOMNUL NECUNOSCUT: Nu doamnă! Din mărul care va crește și se va coace, atunci cînd vor cădea dinții!
SOLISTUL: (decepționat) Și noi credeam că mărul care se va coace și va cădea, poate fi un semn ce ar determina creșterea dinților!
DOMNUL NECUNOSCUT: De fapt, într-o măsură oarecare, aveți dreptate!
SOLISTUL: Asta e domnule Necunoscut!
DOMNUL NECUNOSCUT: Aveți dreptate chiar în adevăratul sens al cuvîntului! Căderea dinților, într-adevăr poate constitui un semn, ce ar determina creșterea și coacerea merelor!
SOLISTUL: Ca să vezi numai!
DOMNUL NECUNOSCUT: De fapt, este vorba despre un singur măr!
FEMEIA: Ce formă ideală a Sistemului!
DOMNUL NECUNOSCUT: Este vorba despre mărul ce crește acolo, sus!
SOLISTUL: Într-adevăr, totul s-a format după un plan ideal, fără nici o eroare!
DOMNUL NECUNOSCUT: Domnilor, este vorba despre mărul la care trebuie să ajungeți cu Trenul!
SOLISTUL: Ah da! Trenul... Trenul acesta, despre care s-a vorbit pînă acum!
DOMNUL NECUNOSCUT: (bucuros) Deci, știți despre ce fel de tren este vorba?
FEMEIA: Știm, dar nu l-am văzut niciodată!
SOLISTUL: Nici măcar, nu am avut prilejul de a-l vedea!
DOMNUL NECUNOSCUT: (convingător) Îl veți vedea neapărat! Vă promit! (se îndreaptă spre ieșire) Că eu, doar nu degeaba, v-am întrebat dacă sunteți pregătiți! Degrabă va sosi și la stația voastră! Trebuie să fiți pregătiți! Trebuie să vă pregătiți bagajele!
FEMEIA: Noi nu avem bagaje!
DOMNUL NECUNOSCUT: Nu are importanță! Trebuie să vă pregătiți sufletește! Trenul va apărea din clipă în clipă! Trebuie să vă pregătiți bagajele spirituale! Deja îl aud din depărtare! (iese) Va apărea peste cîteva clipe! Vă promit! (se aude vocea sa din culise) Fiți gata!


SCENA 6

PRIMA VOCE: Domnule Solist, nu-l ascultați pe domnul acesta necunoscut!
A DOUA VOCE: Să nu-l ascultați nici într-un caz!
A TREIA VOCE: Să nu-l ascultați, chiar dacă d-lui are dreptate!
A PATRA VOCE: Mai bine aveți grijă de iubita d-stră!
A CINCEA VOCE: Aveți grijă să nu urcați în Trenul ce va sosi din clipă în clipă!
SOLISTUL: Dar trebuie să ajungem la pomul Înfloririi!
FEMEIA: Și să așteptăm coacerea merelor!
SOLISTUL: Apoi să mușcăm din ele!
A ȘASEA VOCE: Trenul care trebuie să sosească, nu va merge în sus spre pomul Înfloririi, ci va veni dinspre el!
SOLISTUL: Adică?
A ȘAPTEA VOCE: Trenul care trebuie să apară, va veni de sus și va merge în jos!
A OPTA VOCE: Va merge în întuneric!
A NOUA VOCE: Va merge într-un întuneric pustiu!
A ZECEA VOCE: Dacă știți ce e aceea întuneric și ce e aceea pustiu, atunci vă puteți da seama că împreunîndu-le, această ambianță e și mai groaznică!
FEMEIA: (încurcat) Dar domnul Necunoscut ne-a spus contrariul!
A UNSPREZECEA VOCE: Domnul Necunoscut e cineva care nu există!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Și care nu se vede!
A TREISPREZECEA VOCE: Dumnealui nu poate spune ceea ce există cu adevărat, fiindcă invizibilitatea sa și inexistența cunoașterii sale despre Tot, nu-i permite să facă asta!
FEMEIA: (revoltîndu-se) Dar de ce trebuie să vă credem pe d-stră? De unde putem ști noi, că d-stră existați și nu faceți parte din aceeași categorie cu domnul Necunoscut?
SOLISTUL: Da, doar d-stră sunteți la fel de invizibili!
FEMEIA: Și nu este exclus faptul, că mai sunteți și inexistenți! (își prepară o doză de heroină)
A PAISPREZECEA VOCE: Aveți de ales! Important e să nu luați o decizie greșită!
A CINSPREZECEA VOCE: Și pe urmă să regretați!
SOLISTUL: Nu vom avea pentru ce regreta!
A ȘAISPREZECEA VOCE: Mai bine ați lăsa naivitatea la o parte și v-ați gîndi la iubita d-stră!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: Trebuie să aveți grijă de ea și s-o ajutați să se debaraseze de biletul la Trenul, ce trebuie să apară din clipă în clipă!
SOLISTUL: Dar ea nu are nici un fel de bilet!
A OPTSPREZECEA VOCE: Ba da! Dumneaei își procurase un bilet tour-retour, ca să ajungă pînă la d-stră! Acum a rămas cu biletul de întoarcere!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Și întoarcerea nu va fi la locul de unde a venit, ci în altă parte! Într-un loc contrar opus primului! Acolo, unde e pustiu și întuneric! Aveți grijă!
SOLISTUL: Nu pot să vă cred!

(Femeia își introduce stupefiantul în sînge)

TOATE NOUÃSPREZECE VOCI: (haotic) Stop!.. Stop!.. Stop!..


SCENA 7

(Muzicanții interpretează o instrumentală tristă. Femeia stă întinsă la podea cu capul în brațele Solistului. Acesta stă îngîndurat, mîngîindu-i părul)

SOLISTUL: Iubito, trebuie să trecem calea ferată!
FEMEIA: (în delir) Da iubitule, vom trece, însă te-aș ruga mai întîi, să-mi prepari o altă doză!
SOLISTUL: Nu iubito, trebuie să trecem calea ferată și să mergem la stația din fața noastră, ca să așteptăm Trenul ce vine de jos și merge în sus!
FEMEIA: Dar putem aștepta Trenul și aici!
SOLISTUL: Nu iubito, aici vom putea prinde numai Trenul ce vine de sus și coboară în jos!
FEMEIA: Ce importanță are? Important e să urcăm în tren și să mergem unde ne vor duce ochii!
SOLISTUL: Ochii noștri nu pot rezolva nimic! Aici totul depinde de ochii Trenului! Înțelegi? Ei își cunosc ruta și știu unde trebuie să ajungă, iar nouă acest punct terminal nu ne convine!
FEMEIA: (obosită) Să mai așteptăm puțin aici, ca să ne simțim mai aproape unul de altul!
SOLISTUL: Trebuie să fim mai prudenți și să nu urcăm în trenul cu ruta ce nu ne convine!
FEMEIA: Tu ești foarte frumos, eu însă, nu mai sunt în stare să observ lucrul acesta!
SOLISTUL: Trebuie să trecem calea ferată și să așteptăm la stația din fața noastră!
FEMEIA: Eu te iubesc atît de mult, dar nu mai știu dacă pot simți acest sentiment cu adevărat!
SOLISTUL: Trebuie să urcăm în Trenul ce merge în sus!
FEMEIA: Tu ai atîta grijă de mine, eu însă, nu mai sunt în stare să te răsplătesc cu aceeași monedă!
SOLISTUL: Trebuie să ajungem acolo, la pomul Înfloririi!
FEMEIA: Tu ești atît de bun, eu însă, nu mai pot simți această căldură a ta!
SOLISTUL: Trebuie să-ți revii iubito! Noi doar ne iubim atît de mult! Ne iubim excepțional de mult! Noi ne iubim într-atîta, încît nici nu ne dăm seama că suntem două persoane!
FEMEIA: (epuizată complet) Eu nu mai merit să-ți aud vocea!
SOLISTUL: Iubito, noi suntem o unitate enormă! Noi vom deflora Necunoscutul!
FEMEIA: Eu nu mai sunt în stare să-ți simt mirosul!
SOLISTUL: Noi vom ajunge acolo, sus și ne vom iubi pe corola unei flori!
FEMEIA: Eu nu mai merit să-ți pipăi prezența!
SOLISTUL: Noi vom fi două aripi! O adiere de vînt! Noi vom atinge Inexistența!
FEMEIA: Eu nu mai merit să te atingi de mine!
SOLISTUL: Noi ne vom agăța de o rază de soare și vom urca spre Curcubeu! Vom urca spre Fericire! Spre Nemurire! Chiar și spre Infinit! Vom străpunge Infinitul!
FEMEIA: Eu nu merit ca tu să faci parte din viața mea!
SOLISTUL: Prostii! Ascultă, eu te iubesc mult! Doar împreună vom putea deschide Porțile! Vom putea vedea Pasărea! Vom putea vedea Lumina! Și în sfîrșit, vom putea fi purificați!
FEMEIA: Iubitule, eu nu mai sunt ceea ce ți-ai dorit din totdeauna!
SOLISTUL: Tu nu poți ști asta!
FEMEIA: Eu de acum sunt o rîmă în razele soarelui!
SOLISTUL: Exagerezi doar!
FEMEIA: Nici măcar nu e un soare adevărat!
SOLISTUL: E un soare galben!
FEMEIA: Dar nici nu poate fi de altă culoare!
SOLISTUL: Asta nu are importanță!
FEMEIA: (distrusă, abia vorbind) Aș dori să simt că exist!
SOLISTUL: (foarte emoționat) Eu am să te ajut!
FEMEIA: Aș dori să fii toată viața lîngă mine!
SOLISTUL: Voi fi neapărat!
FEMEIA: Aș dori să fii toată viața în mine!
SOLISTUL: (aproape plîngînd) Numaidecît voi fi!
FEMEIA: Aș dori mult să fii o realitate!
SOLISTUL: Te asigur că nu ai nici un motiv să te îndoiești de asta!
FEMEIA: Aș dori să te ating de mînă, ca să mă conving!
SOLISTUL: (plîngînd) Iubito, sunt aici lîngă tine! Eu, cel care te iubește! Sunt cu tine! Sunt în tine! Trebuie să-ți revii!
FEMEIA: Aș dori să te iubesc mai mult, dar... dar nu... mai... pot... (își pierde cunoștința)

(Solistul plînge în Părul ei. Adie vîntul. Se aud fîlfîiri de aripi, freamăt de copaci, foșnet de frunze. Muzicanții își revin, fredonînd o melodie tristă)

SOLISTUL: (se ridică în picioare, căutînd cu mîinele și privirea în sus; strigă) Doamne, nu te-am iubit niciodată! Acum cînd vorbesc cu Tine, aș dori să te urăsc... Să te urăsc și mai mult, dar nu pot! Ajută-mă! Bunul meu Dumnezeu, ajută-mă, te rog! Fă așa ca să deschid ochii, iar în jur să fie primăvară! (strigînd tot mai tare și mai tare) Ajută-mă!.. Ajută-mă!.. Ajută-mă Doamne!..


SCENA 8

(Semiîntuneric. O liniște mortală. Solistul stă nemișcat cu mîinele și privirea în sus, ca în sfîrșitul scenei precedente. În semiîntuneric se poate observa cum se deschid doi ochi)

PRIMA VOCE: Domnule Solist, ce aveți?

(se deschid alți doi ochi)

A DOUA VOCE: De ce strigați atît de tare?

(se deschid alți doi ochi)

A TREIA VOCE: Vă rugăm să vă păstrați calmul! Nu are nici un rost să strigați așa!

(se deschid alți doi ochi)

A PATRA VOCE: La ce v-ar folosi lucrul acesta?
SOLISTUL: Cum să nu strig, cînd femeia-mi iubită moare în fața ochilor mei!

(se deschid alți doi ochi)

A CINCEA VOCE: Acesta nu e un motiv să urlați în gura mare ca un dobitoc!
SOLISTUL: Degeaba stăruiți! Insultele voastre nu mă pot atinge!

(se deschid alți doi ochi)

A ȘASEA VOCE: Tendința noastră nu este să vă insultăm, ci să...

(se deschid alți doi ochi)

A ȘAPTEA VOCE: ...să scoatem la suprafață sentimentele d-stră!
SOLISTUL: (hain) A-ha! Deci, doriți să știți ce simt în momentul de față!

(se deschid alți doi ochi)

A OPTA VOCE: De ce nu, domnule Solist? Ne-ar plăcea mult să știm ce sentimente aveți la moment!
SOLISTUL: (la fel de hain) Atunci, aflați că simt durere! Simt durere mare! În suflet și în inimă! Simt că totul se prăbușește asupra mea și eu nu pot fi doborît definitiv, ci numai chinuit! Simt cum inima mea palpită în vid! Vidul este mic și slab, în comparație cu durerea ce zboară haotic prin atriile și ventricolele inimii mele! Simt durere! Înțelegeți? Durere simt! Șase litere: „d”, „u”, „r”, „e”, „r”, „e”! Nimic altceva decît durere! E foarte ușor să memorizați acest cuvînt: „du” – de la „do” – prima notă muzicală și „re”- „re” – a doua notă muzicală! Înțelegeți? E și asta o polifonie! Concertele lui Bach, simfoniile lui Mozart și sonatele lui Bethoven, nici nu se pot compara cu această polifonie tristă... Cu această durere!.. Încercați și luați la pian primele două note, a doua de două ori și o să vă dați seama, cît de dureros sună! Veți simți această „do-re-re” în sufletele voastre și mă veți înțelege! Asta e! Altceva nimic! Nu simt mai mult nimic, decît durere! Durere și atîta tot!..

(se deschid alți doi ochi)

A NOUA VOCE: Liniștiți-vă domnule Solist! Ne dăm seama destul de bine, cît de greu vă este pe suflet și ce durere aveți!

(se deschid alți doi ochi)

A ZECEA VOCE: Am vrut doar să auzim asta de la d-stră!

(se deschid alți doi ochi)

A UNSPREZECEA VOCE: Am vrut să ne convingem că ceea ce trebuia să se întîmple, s-a întîmplat deja!

(se deschid alți doi ochi)

A DOUÃSPREZECEA VOCE: Am vrut să ne convingem că durerea ce vă roade, e o durere adevărată!
SOLISTUL: (disperat) Dar de ce se întîmplă astfel?

(se deschid alți doi ochi)

A TREISPREZECEA VOCE: (mirată) Cum astfel?
SOLISTUL: De ce mi se ia ceea, ce abia am început să am? Nici n-am reușit bine să conștientizez că am ceva, că îndată și mi se ia totul din față! De ce se întîmplă așa?

(se deschid alți doi ochi)

A PAISPREZECEA VOCE: Ar fi trebuit să vă așteptați la una ca asta! Trebuia să vă dați seama că toate au un sfîrșit!
SOLISTUL: Da, dar nu atît de dureros!

(se deschid alți doi ochi)

A CINSPREZECEA VOCE: Sfîrșiturile nu pot fi mai puțin dureroase, sau mai mult dureroase! Ele sunt întotdeauna dureroase!
SOLISTUL: Dar nu mai rezist! E insuportabil!

(se deschid alți doi ochi)

A ȘAISPREZECEA VOCE: Noi nu putem face nimic! D-stră, singur v-ați ales această durere!
SOLISTUL: Dar această durere e prea chinuitoare!

(se deschid alți doi ochi)

A ȘAPTESPREZECEA VOCE: La fel și durerea, nu poate fi mai puțin sau mai mult chinuitoare! Ea este numai chinuitoare, așa că va trebui să vă resemnați!
SOLISTUL: (speriat) Cum să mă resemnez? Cu o astfel de durere nu te poți resemna!

(se deschid alți doi ochi)

A OPTSPREZECEA VOCE: Altceva nu aveți de ales!
SOLISTUL: Dar nu pot fi pedepsit atît de aspru! Care ar fi atunci rostul vieții mai departe?

(se deschid ultimii doi ochi)

A NOUÃSPREZECEA VOCE: Dar care a fost rostul drogării d-stră de pînă acum?
SOLISTUL: Dar eu m-am schimbat! Mi-am revenit! Nu mai am nevoie de aceste delire euforice! Nu mai am nevoie de aceste plăceri false! Acum eu sunt altul! Mi-am vopsit viața în alb! În albul acesta „ferin”! De ce nu mi se mai dă o șansă?
O VOCE DINTRE CELE NOUÃSPREZECE: Într-adevăr, de ce nu i se mai dă o șansă?
O ALTÃ VOCE DINTRE CELE NOUÃSPREZECE: Nu, trebuie să știți că nimic nu este veșnic, de aceea și șansele ce vi s-au oferit pînă acum, nu pot constitui un număr infinit!
SOLISTUL: Și cum rămîne cu Infinitul ce trebuia să-l străpungem împreună cu ea? (arată spre Femeie)
O ALTÃ VOCE DINTRE CELE NOUÃSPREZECE: Infinitul se află în Inexistență, iar Inexistența, mă scuzați, nu există!
SOLISTUL: Dar voi sunteți aceea care ați spus: „Vor urca spre Infinit!”, „Vor străpunge Infinitul!” etc. etc... Ce-s cu astea? Au fost dor niște cuvinte goale?
VOCEA DOMNULUI NECUNOSCUT: Acestea au fost cuvinte rostite de niște voci care nu există, ceea ce înseamnă că nici cuvintele rostite nu există! Nici, măcar, n-au existat, deoarece niște voci inexistente nu pot rosti cuvinte existente! Asta e și trebuie să vă resemnați!
SOLISTUL: (bucuros, recunoaște vocea domnului Necunoscut) Domnule Necunoscut, ce bine că vă aud vocea! Ajutați-mă vă rog! Explicați-mi, cel puțin d-stră, de ce se întîmplă astfel?
VOCEA DOMNULUI NECUNOSCUT: Ce să vă mai explic? Totul vi s-a explicat deja! De fapt, pot să vă mai spun încă ceva, și anume: Existența nu este veșnică, de aceea trebuie îndreptată spre veșnicie! Inexistența însă, a fost, este și va fi întotdeauna veșnică! Veșnicia Inexistenței trebuie acuplată cu veșnicia, spre care trebuie îndreptată Existența! Doar atunci viața va fi luminoasă și trăită în liniște! Asta e tot ce vă pot spune! Au revoir monsieur!
SOLISTUL: (emoționat) Dar domnule Necunoscut!.. (nu i se răspunde) Domnule Necunoscut! (nu i se răspunde nici de data aceasta; strigă tare) Domnule Necunoscut!!!


SCENA 9

(În această scenă, Femeia e îmbrăcată în negru)

FEMEIA: (se ridică) E frig!
SOLISTUL: (se apropie de ea și o îmbrățișează) Tremuri toată! Arăți foarte groaznic!
FEMEIA: (uimită) Tu de ce ești aici?
SOLISTUL: Am venit să te iau cu mine!
FEMEIA: De unde ai venit?
SOLISTUL: Acolo e cald și lumină! Trebuie să mergi cu mine!
FEMEIA: (disperată) Nu pot, nu am curajul!
SOLISTUL: Trebuie doar să te desprinzi de ceea ce te leagă de tine însăți!
FEMEIA: E foarte greu! Ar fi peste puterile mele!
SOLISTUL: Acolo cerul e senin și lumina zboară ca o pasăre în ochii tuturor!
FEMEIA: (parcă curioasă)Povestește mai departe! Vreau să știu mai multe despre ceea ce nu voi fi niciodată!
SOLISTUL: (convingător) Trebuie să mergi cu mine, ca să vezi tu însăți cu ochii tăi! Să simți totul cu inima ta!
FEMEIA: (la fel de disperată) Mi-e frică să nu fie prea tîrziu!
SOLISTUL: Niciodată nu poate fi tîrziu!
FEMEIA: Ai dreptate!
SOLISTUL: E de ajuns să mă privești în ochi și vei reuși!
FEMEIA: (admirîndu-l) Ești foarte frumos!
SOLISTUL: Trebuie să privești în ochii mei, ca să vezi ce se petrece dincolo!
FEMEIA: (distrusă) Dincolo se petrece ceea, la care eu nu voi putea ajunge!
SOLISTUL: Vom ajunge neapărat! Trebuie doar să te încrezi în mine!
FEMEIA: E inutil! Nu voi putea face lucrul acesta!
SOLISTUL: Dar de ce? Ce se întîmplă cu tine?
FEMEIA: Eu sunt pierdută, nu mai am nici o șansă!
SOLISTUL: Șansa ți-o poți da tu ție însăți, numai dacă dorești asta!
FEMEIA: (îi vine greu să rostească cuvintele) Doresc mult, dar nu cred că sunt în stare s-o fac!
SOLISTUL: Trebuie să te iai în mîini!
FEMEIA: Nu ajută nimic! Mîinele mele sunt legate, sunt paralizate! (o cuprinde starea convulsională) Simt că cad... (cade și Solistul o ține, lăsînd-o să cadă ușor lîngă el)
SOLISTUL: (mîngîind-o) E greu, dar trebuie să treci peste asta!
FEMEIA: (tremurînd) Nu pot!
SOLISTUL: Aceasta e o barieră care trebuie trecută! Sunt sigur că o poți trece!
FEMEIA: Nu am putere! Trebuie să iau o altă doză!
SOLISTUL: (aproape plîngînd) Trebuie să reziști iubito!
FEMEIA: (se tîrăște spre o seringă aruncată) Trebuie să iau doza, altfel explodez!
SOLISTUL: Trebuie să fii tare și să treci peste acest gard enorm!
FEMEIA: (prepară doza) N-am putere să fac asta! Sunt prea distrusă!
SOLISTUL: Privește în ochii mei! Asta te va ajuta!
FEMEIA: Ochii tăi sunt prea inocenți, pentru a privi în adîncul lor!
SOLISTUL: Acest adînc te poate salva!
FEMEIA: În acest adînc înalt nu voi putea cădea niciodată!
SOLISTUL: Vei cădea!.. Vei cădea neapărat! Trebuie numai să-ți dorești mult!
FEMEIA: (tremurînd) Îmi doresc mult, dar nu voi reuși!
SOLISTUL: (disperat) Vei reuși, sînt sigur! Trebuie doar să-ți impui asta!
FEMEIA: (la fel de disperată înfige acul seringii, nereușind să găsească vîna) Ajută-mă te rog! Simt că mor! Trebuie să iau doza neapărat!
SOLISTUL: Încearcă să reziști! Dacă vei reuși, nu vei mai avea nevoie de asta!
FEMEIA: (frămîntîndu-se în convulsii) Mă desfac în bucăți, iubitule! Ajută-mă, te rog, să găsesc vîna!
SOLISTUL: (plîngînd) Te înțeleg! Știu că e greu! (o ajută să găsească vîna) Știu că e imposibil, însă trebuie să știi că imposibilul e cea mai bună cale spre a face posibilul!
FEMEIA: (își întroduc stupefiantul) Trebuie să mă înțelegi iubitule! Eu sunt o ramură cu mugurii uscați! (își dă ochii peste cap și scapă seringa din mînă) Eu sunt o ramură cu mugurii înghețați de ger! Gerul e aspru!.. E viscol!.. Troiene!.. Gerul mușcă de suflet!.. Viscolul îl duce departe!.. Troienele scîrțîie sub tălpile lui!.. Se duce sufletul!.. Eu rămîn pe asfalt cu trupul meu scîrbos!.. E o iarnă ciudată!.. E frig!.. E foarte frig!.. (abia auzindu-se) E insuportabil de frig!..(nu mai spune nimic; de data aceasta a luat o supradoză, ce-o provoacă într-o plutire convulsională, într-o nesimțire totală; moare)


SCENA 10

(Se aude o muzică agitată, iar din culise apar nouăsprezece femei, îmbrăcate în negru, alergînd haotic, la fel de agitate, apoi într-o formă neobișnuită se adună toate lîngă Solist. Acesta amețit de șocul, sau suprașocul ce l-a avut, își pierde cunoștința și cade jos. Femeile se apleacă asupra lui. Din partea stîngă apare domnul Necunoscut)

DOMNUL NECUNOSCUT: Ajunge fetelor! Ajunge! Gata, plecați! Plecați! Lăsați-l pe domnul Solist în pace! E supraepuizat! Nu-l mai chinuiți! Plecați!.. Plecați!..

(Douăzeci de femei se ridică de lîngă Solist, producînd niște gesturi triste și ciudate, apoi într-o formă haotică dispar de pe scenă. Împreună cu ele dispare și domnul Necunoscut. Bat clopotele.)


SCENA 11

(Aceeași atmosferă ca la începutul piesei. Se aud multe sunete vesele și rîsete ilare. Solistul stă culcat pe spate cu privirea în sus)

PRIMA VOCE: Domnule Solist, treziți-vă!
A DOUA VOCE: Nu mai stați așa mîhnit!
A TREIA VOCE: Dragostea vine și se duce! Totul e trecător!
A PATRA VOCE: Ridicați-vă de la podea! O să răciți rinichii!
A CINCEA VOCE: Puteți lua o pneumonie!
A ȘASEA VOCE: Mai bine veniți lîngă noi!

(Solistul își astupă urechile cu palmele)

A ȘAPTEA VOCE: Avem niște marijuana – super!
A OPTA VOCE: Veniți să fumăm împreună!
A NOUA VOCE: Ne vom simți foarte bine!
A ZECEA VOCE: Ne vom simți excepțional de bine!
A UNSPREZECEA VOCE: Dacă nu doriți marijuana, putem mirosi niște cocaină!
A DOUÃSPREZECEA VOCE: Da, de ce nu? Avem foarte multă cocaină!
A TREISPREZECEA VOCE: Putem mirosi pînă ne cad nasurile!
A PAISPREZECEA VOCE: Ei, ce ziceți? Veniți să ne pudrim nasurile?
A CINSPREZECEA VOCE: Haideți domnule Solist, fiți mai curajos!
A ȘAISPREZECEA VOCE: Dacă cocaina nu vă satisface, atunci vă putem prepara o doză de heroină!
A ȘAPTESPREZECEA VOCE: E o marfă de primă calitate!
A OPTSPREZECEA VOCE: Am adus-o tocmai din Columbia!
A NOUÃSPREZECEA VOCE: Am adus-o special pentru d-stră!
SOLISTUL: (se ridică în capul oaselor și strigă tare) Stop!.. Stop!.. Stop!..

CORTINA