agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-01 | |
Peisaj cu dealuri frumoase. Dealuri verzi cât se poate vedea în zare cu ochiul liber. Imaginea trece de primul deal. Trece și de al doilea.
În valea dintre al doilea și al treilea deal se vede de sus o armată. Soldații sunt îmbrăcaiț în uniforme verzi ca iarba. Cu greu li se distinge forma. La început se văd doar capetele plutind parcă singure în aer. Mii de capete de soldați purtând căști de război. Fiecare dintre ei ține în mână câte o mitralieră de asalt cu baionetă. Imaginea coboară la nivelul pământului. Din cauza uniformelor de culoarea ierbii armata seamănă mai mult cu o mulțime de capete, acoperite de căști militare, capete înfipte în baionetele puștilor mitralieră ca în niște pari. Numai capul soldatului din fața armatei plutește în aer fără a fi sprijinit în baionetă. Este capul generalului. Capul generalului se vede numai din spate. Nu i se vede fața. Se vede doar o mână gesticulând deasupra capului generalului. Generalul: Suntem stăpânii pământului. Cei ce nu se vor supune vor învăța pe pielea lor ce înseamnă mânia noastră. Supunere sau moarte!!!!!!! Armata de capete începe să se miște ca niște valuri între cele două dealuri. Armata: AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! În timp ce armata urlă dezlănțuită soldaților li se văd dinții și armata arată ca niște valuri verzi cu dinți umani în loc de spumă, pe creastă. În aceste condiții, armata seamănă cu marea în furtună. O mare cu valuri verzi care se mișcă în ritmul căștilor de război ce aparțin soldaților. O mare cu valuri spumegând ca niste guri pline de dinți gata să devoreze orice le iese în cale. Generalul: Ați fost alături de mine până acum. Am ajuns atât de departe. Mai departe de atât nu avem unde ajunge. Aceasta este ultima noastră bătălie și apoi oriunde vom fi, vom fi acasă! Cine este cu mine? Armata: Aaaaaaaaaa!!!!! Aaaaaaaaaaaaaa!!!!! Aaaaaaaaa!!!! Generalul ( ridicând mâna deasupra capului plutitor): După mine înainteeeeeeeeeeee!!!! Armata începe să se agite din ce în ce mai tare punându-se în mișcare. Soldații se mișcă ca un corp comun, ca o masă compactă ce urcă rapid dealul din fața lor și ajung în valea dintre primul și al doilea deal. Încă nu li se văd trupurile. Ele parcă nici nu ar exista datorită camuflajului perfect. Se vede numai un pătrat enorm plin de căști militare aliniate perfect care traversează dealul. Și gurile urlând. Peisaj cu dealuri la fel de frumoase ca în prima scenă. Pe al doilea deal se vede clădirea unei școli. O clădire impunătoare. Clădirea unei școli cu tradiție. Pe culoarul școlii un om de serviciu aleargă disperat ținându-se cu mâinile de cap. Chipul lui exprimă groaza. Omul de serviciu parcurge în fugă culoarul lung și dă buzna în clasa de la capătul acestuia. În clasă sunt cincizeci de copii așezați în bănci împreună cu profesorul. Profesorul este întors cu spatele la copii în momentul în care omul de serviciu intră brusc în clasă, scriind ceva cu creta albă pe tabla neagră. Copii sunt îmbrăcați în uniforme. Au cămăși albe. Băieții poartă pantaloni negri iar fetițele fuste. Atât fetițele cât și baieții au caietele deschise în față. Paginile unora sunt albe. Paginile altora sunt scrise doar pe jumătate sau mai puțin. În schimb toți țin în mână câte un creion negru cu o lungime de aproximativ 20 de cm. Creionul negru este scos în evidență de fundalul alb imaculat al cămășilor albe. Omul de serviciu urlă cu vocea precipitată: Suntem atacați! Suntem atacați! Profesorul se întoarce cu fața spre omul de serviciu. În spatele lui pe tabla neagră este scris cu cretă albă și subliniat: a pierde. Sub verb scrie: eu pierd, tu pierzi, el pierde, ea pierde, noi pierdem, voi pier. Profesorul pune creta pe catedră. Pumnii copiilor strâng cu putere creioanele. Creioanele încep să tremure din cauza strânsorii puternice. Pe fondul alb al cămășilor se văd o mulțime de creioane negre tremurând. Profesorul se îndreaptă cu pași repezi spre fereastră și o deschide. În zare se văd dealurile verzi și liniștite. Liniștea este însă tulburată de marea de capete cu dinții încleștați, capete acoperite cu căști, capete care scot un zgomot înfiorător pe măsură ce trec deal după deal. Profesorul se întoarce spre copii. Copiii țin în continuare creioanele în pumni. Copii se ridică în picioare și încep să fugă dezordonat spre ușa clasei ținând creioanele în mâini. Năvălesc pe holul școlii ca și cum ar fi sunat clopoțelul care anunță recreația. Toți copiii ies pe ușa ce dă în fața școlii. În fața școlii se află aliniați deja câteva sute de copii purtând aceeași uniformă. Fiecare copil ține strâns în pumn un creion negru cu vârful foarte ascuțit. Creioane identice. Copiii care au ieșit din clasă se alătură armatei de copii deja aliniate în fața școlii. Două dealuri verzi. Pe primul deal se află școala cu armata de copii în fața ei. De pe creasta celui de al doilea deal coboară amenințător armata de capete înfipte în baionete. Capete purtătoare de căști. Generalul urlă: Înainteeeeeeeeeeee!!!! Profesorul urlă: Înainteeeeeeeeee!!!! Armata copiilor ce țin strâns creioanele negre o ia la fugă spre armata generalului invadator. Generalul urlă: Foc! Soldații încep să tragă. Copiii încep să cadă. Copiii aflați mai în spatele armatei ce apără școala calcă peste cadavrele copiilor care s-au aflat în primele rânduri și se năpustesc asupta armatei conduse de general. Se dă o luptă crâncenă. Soldații trag cu mitralierele și înjunghie cu baionetele. Copiii dau sălbatic în stânga și în dreapta cu creioanele ascuțite. Sare sânge. Se aud țipete de copil. Gloanțele șuieră. Apoi se lasă liniștea. Pe câmpul de luptă dintre cele două dealuri copiii zac împrăștiați pe jos fără suflare. Generalul se controlează de răni iar după ce se asigură că nu are nimic în afară de un x scris cu creionul negru pe piept, nimic din ce ar putea să îi pună viața în pericol, urlă: Victorie! Victorie! Soldații urlă și ei ridicând mitralierele în sus: Victorie! Victorie! Două dealuri verzi. Aceleași dealuri. Între ele se află armata generalului cu puștile ridicate spre cer. Imaginea coboară la nivelul pământului. Pe jos cadavrele copiilor căzute claie peste grămadă la picioarele soldaților. Printre cadavrele copiilor se văd creioanele negre. Uniformele verzi ca dealurile nu lasă corpurile soldaților să se vadă nici acum. Pe uniforma verde ca iarba proaspătă a fiecărui soldat este scris un x cu creionul negru. Pe măsură ce imaginea asupra armatei de capete ce urlă victorie victorie victorie, devine completă, x-urile își pierd forma devenind puncte. Fiecare soldat al armatei are pe piept un punct chiar în dreptul inimii. Punctele de pe piepturile soldaților s-au unit formând linii iar liniile litere. Armata generalului arată ca un deal verde plin de mitraliere cu câte un cap de soldat înfipt în baionetă. Iar sub aceste capete scrie de mii de ori cu creionul negru pe verdele proaspăt: VOI PIERDEÞI |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate