Mă culc circumspectă și mă trezesc într-o dimineață răsculată, sorbind zaț de cafea absentă, înregistrând doar gustul de hamei regurgitat în urmă cu câteva ore.
Și dansez defunctă prin casă, luându-mi zborul din crăpăturile fundației de care mă agățam cu buricul degetelor, atât de haotic, alaltăieri.
Și atât de sublim îmi discreditez secundele, sărind în sus schiungiuit de veselă , să-mi chem holograma slăbită la dans; ea e departe ,se gândește la ce i-ai putea oferi și scuipă timid sânge albastru până infestează pereții cu alabastru.
-Fă-te iar galbenă, îi șoptesc...
...Și stau drepți și gândurile mele paralele nu vor nici de-al dracului să intersecteze întrebările ei orfane de răspunsuri...
Se uită la mine cu ochii dilatați pe dinăuntru și fața stăpânită de icter:
-Dacă ai putea să vezi lucrurile așa cum le văd eu... dar pentru asta ar trebui să-mi violezi spațiul minții și să-mi faci o colonoscopie a rebuturilor languroase, îngrămădite în apendicele ce stă să-și explodeze creierii constipați de generații...
Mi-aș mușca palmele și mi-aș pârjoli exoderma și aș vinde-o ca șoric, dacă aș putea astfel să-i înlătur tăcerea amplă.
...Și dansez, printr-o cameră de resturi, rotindu-mă în epicentru de furii dezgolite și în pumni de copii nemiloși...
-Mereu diminețile îți par pneumogastrice și exfoliate de sensuri. Și iti cauți mereu mâinile crescute în el și uiți că el și le-a pus în plasă și a dezertat...
Îi privesc neputincioasă durerea și dansez în continuare, știind că se anunță ploi...