Personajele (în ordinea apariției):

Un șofer de autocar
Dora – personajul principal
Tatăl Dorei
Mama Dorei
Bunica Dorei
Emi, prietena din copilărie a Dorei
Barmanul satului, Petre
Un sătean, Miron
Alți săteni
Preotul satului
O voce bărbătească, prietenul Dorei
Funcționara de la bancă
A doua funcționară de la casieria băncii

FADE IN:
MARGINEA ȘOSELEI, ÎNTR-UN SAT DE MUNTE DIN ARDEAL. SÂMBÃTÃ NOAPTEA, CÃTRE DIMINEAÞÃ. E ÎNCÃ ÎNTUNERIC.
Posibil, muzică franceză, Edith Piaf sau Patricia Kass. Sau doar zgomote de fond.
Camera e fixă, plasată într-un soi de parcare. La dreapta vedem un indicator de stație de autobuz. Se vede o șosea luminată ici, colo de câte un neon chior. Șoseaua despică satul în două; la dreapta se desface într-o intersecție și se pierde după o curbă, la stânga se pierde în întuneric. Rar, trece câte o mașină, silențios. De-o parte și de alta a șoselei sunt case, tipice, un pic dărăpănate, cu curțile pline de lemne și fiare vechi. În spatele caselor se înalță dealurile. E o noapte geroasă de început de februarie. Marginea șoselei e acoperită de zăpadă înnegrită, înghețată.
Din dreapta, de după curbă apare în viteză un autocar care frânează brusc în dreptul parcării, taie drumul ca să intre în parcare și oprește. Pe autocar scrie Franța-România. Ușa autocarului se deschide și din el sare înfrigurat un șofer, care se repede la compartimentul de bagaje. E urmat de o tânără înfofolită într-un palton lung, negru, care se ține după el, încercând să nu alunece. O cheamă Dora.

ȘOFERUL
Câte aveți aici? Astea două, nu?
DORA
Da... și astealalte, pe care domnul din Cluj mi le lasă la mătușa...
ȘOFERUL (se uită urât la ea, răstindu-se)
V-am spus eu că mințiți... De ce-ați mințit? Ce credeți, că noi suntem așa... camion, să cărăm cuferele fiecui cum vrea el? Care ziceți? Astea? Ar trebui să vi le duc la Cluj acum... Să care ăla de ele, dacă a zis că sunt ale lui... Mincinoșii dracului!

Șoferul aruncă valizele jos lângă autocar și se repede nervos la ușă. Tânăra încearcă să se țină după el, dar ușa i se închide în nas.
DORA
Stați că nu mi-am luat tot...din autocar... Cred că mi-am uitat... fularul...
Autocarul semnalizează și pornește, împroșcând-o cu zăpadă. Șoferul se uită încăpățânat înainte. Autocarul dispare în noapte, în stânga șoselei.
DORA (oftează cu năduf)
Hoții naibii...

Tânăra e în parcare, lângă patru valize imense și un rucsac. Se înfofolește în palton, își freacă mâinile, se uită în dreapta și în stânga. În curtea de vizavi începe să latre un câine. Oftează. Ia valizele una câte una și le târăște peste șosea. Merge puțin înapoi, de-a lungul părții drepte a drumului și se apleacă, uitându-se în șanțul de apă. Apoi ia valizele pe rând și le împinge în șanț. După ce le-a îngrămădit pe toate, trece înapoi în parcare și se uită înspre șanț. Nu se vede nimic. Dora o ia la pas iute în dreapta, de-a lungul șoselei.
CUT

Aceeași parcare. Din dreapta se vede venind un bărbat. Grăsuț, aleargă înspre parcare gâfâind și alunecând. Ajunge pe marginea șanțului unde au fost îngrămădite bagajele și se uită în șanț, bombănind ceva neînțeles. Răsuflă ușurat și își trage sufletul cu respirații adânci. E îmbrăcat în salopetă de muncitor, cu cizme de cauciuc. E transpirat tot. Își dă căciula jos de pe cap și își șterge fruntea. Încet, își recapătă suflul și se uită în urmă. Din spate, tot din dreapta vin două femei trăgând un căruț. Se apropie. Una dintre ele e Dora, în același palton negru. Cealaltă are în jur de 45 de ani, e plinuță, îmbrăcată cu o jachetă sport și cizme de cauciuc colorate, cu capul gol și părul permanent. Dora îi seamănă. Cei doi sunt părinții Dorei.
Bărbatul începe să tragă valizele din șanț. Le pune pe marginea drumului și le așteaptă pe cele două femei, făcându-le semne cu mâna, să se grăbească. Când ajung, cele două respiră adânc și iute, ca după o alergătură bună.
TATÃL
Ai avut noroc! Nu le-o luat nimeni. Aicea-s toate, nu? Câte ai avut, cinci sau câte?
DORA
Cinci, cinci... Mi-or rupt mâinile... Ce să fi făcut cu ele? Pe cine să trezesc, să trimit după voi?
MAMA
Bată-l Dumnezeu de telefon, dacă încă nu l-au pus ăștia... Cât era de ușor, sunai și ne spuneai că ajungi mai repede... Veneam în calea ta... Așa... Mare noroc ai avut... Că nu l-o luat nimeni (gâfâie, împingând și potrivind căruțul lângă șanț). Hai să le punem sus.
Fiecare se încarcă cu câte o valiză și mormăie în timp ce le pune în căruț. Când sunt îmbarcate toate, căruțul pare o țestoasă imensă. Tatăl și mama se înhamă la căruț.
TATÃL
Tu lasă, că vii de pe drum, ești obosită... Cum o fost drumul? Ai apucat să dormi ceva?
DORA
Așa, cum s-o putut... O fost lung. Alaltăieri am plecat, de dimineață... Am avut probleme cu ăștia cu autocarul, era să nu mă ieie din Milano... Că am prea multe bagaje. Noroc c-un domn din Cluj, care avea numai o geantă, a zis că două sunt ale lui... Că mă făceau ăștia să plătesc un euro de kil...
MAMA
Un euro de kil? Auzi, hoții dracului! Păi și tu câte ai aici? Multe, nu? Ai plecat cu două și ai venit cu cinci... Da’ ce-ai luat atâtea? Că ți-am spus nouă să nu ne aduci nimic... Avem aici tot ce ne trebuie...
DORA
Na, și tu acuma... Una, alta... Mai ales cărți. Și reviste, și haine ce mi-am mai luat...
MAMA
Cărțile alea o să-ți mănânce capul! Că la tine nu te gândești. Nici în cameră nu mai ai loc de ele. A făcut tat-tu focu’, e cald acuma... E numai bine, mai zici tu cât să bage pe el...
DORA
Las’ că bag eu, nu vă mai grijiți atâta... Hai s-ajungem odată acasă...
MAMA (nerăbdătoare)
Și cum o fost, tu mamă? Povestește... Arăți bine, parcă te-ai mai îngrășat! Ești roșie la față! Hai, povestește...
În tot acest timp, cei trei au părăsit șoseaua și au luat-o în sus, de-a lungul satului, pe ulița alunecoasă, acoperită de zăpadă. Merg încet, cu părinții trăgând de căruț și Dora pe lângă ei, gesticulând și povestind veselă.
CUT

Acasă. Părinții au intrat cu căruțul troncănind în curtea largă, îngrijită. Se văd două case, una la stânga, mai mare, una la dreapta, ca o bucătărie de vară. Ajunși în fața scărilor casei din stânga, cei doi încep să dea jos gențile din căruț și să le pună una câte una pe trotuar și pe scări. Dora se descalță și intră în hol, apoi ajunge în fața unei camere. E camera ei. Trage aer în piept și deschide încet ușa. Rămâne pironită în prag, uitându-se lung în cameră.
Camera pare destul de mare, deși e în întuneric. Dora aprinde lumina. Pe peretele din stânga, la mijloc, e o sobă de teracotă care emană o căldură sufocantă. Fata își șterge fruntea și-și descheie paltonul. După sobă e o etajeră pe tot peretele, plină de cărți. În dreapta, pe doi pereți, un colțar imens, din pluș albastru. Deși strâns, acoperă cam un sfert din cameră. În fața lui, o masă grea, de nuc. Mai la dreapta, pe peretele cu ușa, o vitrină cu pahare, iconițe, vederi, jucării de pluș. Aglomerarea de mobile îți dă sentimentul că nu poți să respiri.
TATÃL (vine din urmă)
Închide ușa aia, că iese căldura... Hai că aducem noi acu’ astea înăuntru... Și dau și masa aia la o parte, că n-ai loc de ea.
MAMA (venind și ea)
No, îți place ce ți-am luat? Colțar! Când l-am văzut, mie mi-o plăcut. M-am gândit, vii și tu acasă, poate vii cu cineva... N-ai pe ce dormi. Îți place, nu? Și perdele noi ți-am luat. Se trag cam greu, din cauza ăstuia...
Mama se îndreaptă spre geam și trage perdelele demostrativ. Geamurile sunt acoperite de rolete albe, de plastic. Afară se aude lătrând un câine.
MAMA
No, te-o și auzit c-ai venit... Mă duc să-i dau ceva de mâncare, că scoală tot satul...
DORA
Buna ce face? Nu s-o sculat?
MAMA
Încă nu, las-o să doarmă... Știe că vii mai târziu. O să te vadă când te scoli. Acu’ ești și tu obosită... Hai, te lăsăm, uite astea aici, ți le desfaci tu cum știi... Mai povestim când te trezești.
Cei doi ies din cameră, închizând ușa. Dora rămâne singură. Își dă jos paltonul și-l aruncă de la distanță pe colțar. Se apropie de vitrină și atinge timidă cu mâna jucăriile de pluș. Din ele iese praf. Se uită la ele lung. Se așează pe pat, îl încearcă sărind de câteva ori. Apoi se ridică și se apropie de etajera cu cărți. Ia zâmbind o carte și se aruncă cu ea pe pat. Un volum de Caragiale. Citește câteva rânduri, apoi o dă la o parte. Se ridică, mângâindu-și mâna dreaptă. Pe deget are un ineluș auriu. E veselă, zâmbește melancolic. Se apucă de desfăcut bagajele.
CUT

E zi, trecut de amiază. Lumina se strecoară printre jaluzele în cameră. Dora încă doarme. Cineva bate la ușă.
MAMA
No, te-ai trezit? N-am vrut să te scol eu, da’ e deja două... Și vrea bună-ta să te vadă... Vii jos, să mănânci ceva cu noi?
DORA (scoate capul de sub plapumă și cască)
Hai, mamă, vin imediat...
Mama iese. Camera arată acum ca după război. Toate bagajele au fost scoase și conținutul valizelor a fost îngrămădit peste tot. Haine, cărți, reviste, pixuri, dulciuri, un tablou cu o imagine din Paris. Dora se ridică din pat, se întinde și o apucă tremuratul. Altă bătaie la ușă.
TATÃL
Am venit să fac focul. E frig ca dracu’, afară... Toată iarna așa o fost, ger de-am mâncat un camion de lemne... Mergi mai bine jos, la bună-ta, e focul făcut... Până fac eu aici. Tre’ să iau cenușa, uite câtă cenușă s-a făcut de aseară! Mă, se vede că n-a fost făcut focul demult... Aseară o ieșit fum uite pe-aici, prin crăpătura asta... S-o umplut camera de fum, o trebuit să deschid ferestrele...
Tatăl bombănește mai departe. În toate secvențele unde apare, e îmbrăcat în salopeta de muncitor. Dora fredonează veselă un cântec în franceză și se îmbracă în grabă, tremurând. Cotrobăie prin mormanul de lucruri și alege câteva pungi colorate.
DORA
Să vii și tu dup-aia jos, da? Că am ceva pentru tine... (zâmbește).
Se aruncă pe ușă și iese cu zgomot. Tatăl mormăie ceva în urmă și cotrobăie mai departe în soba fără jar.
CUT

Casa de jos, din dreapta curții. Încăperea ține loc de bucătărie de iarnă. În ea se intră direct din curte, pe trei scări de beton. În cameră, în stânga, e o sobă cu picior. Imediat după ușă e o ladă de lemne, deasupra cu un cuier de haine plin cu cojoace de oaie. Sub sobă stau încovrigate trei mâțe. Pe peretele din față, o chiuvetă din aluminiu în stânga. Lângă ea, un bufet vechi, cu vopseaua scorojită. Pahare de țuică, căni de lapte și o cantă pentru luat paștile, de sărbători. Pe pereți, icoane, un calendar religios și un tablou mare deasupra patului, cu un bărbat între două vârste, îmbrăcat vornic , în costum împodobit cu funde colorate. Sub tablou, un pat. Peretele din dreapta e liber, dar pe colț e un dulap de haine. Deasupra pe dulap, ghivece cu flori. Alte ghivece sunt îngrămădite pe o măsuță ridicată pe peretele cu ușa. În mijlocul camerei e o masă, acoperită cu mușama. Pe jos e un covor acoperit cu celofan.
Pe pat stă o femeie bătrână cu mâinile pe genunchi, ca și când s-ar ruga. E îmbrobodită bine, deși în casă e cald. Își face de lucru cu mâinile. Mama e și ea în bucătărie, amestecă în oale pe sobă și se împiedică în mâțele care ies la mirosul mâncării. Dora intră în bucătărie.
BUNICA (sare ca arsă de pe pat)
Ai io, Doamne, cine-o venit la mine?!
Femeia se ridică să își întâmpine nepoata, care vine să o sărute. Începe să plângă. O sărută pe frunte și se uită la ea.
BUNICA
Ai io, Doamne, cât m-am rugat eu pentru tine! Să vii înapoi sănătoasă, să nu fi tu pe acolo singură printre străini! Ce faci tu, fata bunii? Cum ai ajuns tu, cum o fost drumul? Lung, așa-i? Hai, stai aici lângă buna și povestește...
DORA
Lung, bună. M-o ajutat Dumnezeu de-am ajuns cu bine înapoi. Bine c-am ajuns...
Dora se uită la bunică cu drag și respiră greu, ca și când ceva i-ar apăsa pieptul. Se uită în jur și încearcă să-și ascundă ochii. Zâmbește. În tot acest timp, mama se învârte prin bucătărie, amestecă în oalele cu mâncare și pregătește masa.
BUNICA
Și cum îi pe-acolo printre străini, măi bună? Ce-ai mâncat tu pe acolo, ce-ai făcut tu cinci luni de zile? Nu ți-o fost dor ție de casa noastră de-aci?
MAMA
Doar n-o murit de foame! Mie mi se pare că s-a mai îngrășat. Te-ai mai îngrășat un pic, așa-i?
DORA
Nu chiar. Hai mă bună... cum să nu-mi fie dor... Sigur că mi-o fost! Dar am avut mare noroc. Mi-am făcut prieteni buni cât am fost acolo. Și n-am fost singură... (zâmbește cu subînțeles).
BUNICA
Și așa-i, măi bună? Am auzit eu bine? Þi-ai găsit acolo băiat? Ce nație zici că e, cehoslovac? Io așa am auzit...
DORA
Ceh, bună, ăștia nu mai sunt împreună de zece ani. Cehia și Slovacia, s-or despărțit acu’ zece ani...
BUNICA
Așa? Și cum v-ați cunoscut voi? Că doară tu ai fost în Franța, nu-n Cehoslovacia... Povestește, măi bună... Ce fel de părinți are? Sunt muncitori, cresc animale, ce fel de oameni sunt?
MAMA
Auzi măi mamă, și dumneata...
DORA
Bună... cum să-i cunosc părinții? Eu abia l-am cunoscut pe el... Acolo ne-am cunoscut, în Franța, că am stat în același cămin... E băiat bun, mă iubește mult (zâmbește nostalgică). Am stat împreună de când ne-am cunoscut, patru luni am împărțit tot împreună... Și uite ce mi-a dat înainte să plec...
Îi arată cu mândrie bunicii inelul care îi împodobește mâna, apoi mamei. Mama lăcrimează.
MAMA
Hai să te pupe mama...
O strânge în brațe, apoi se întoarce cu spatele, își șterge ochii și se întoarce la sobă. Bătrâna începe să plângă.
BUNICA
Doar nu te duci tu, bună, printre străini... Doar nu te-ai hotărât tu să ne lași pe noi așa, ai nimănui... Să te lepezi tu de noi...
DORA
Bună.. (se uită la ea cu tristețe). Hai mai bine să-ți povestesc cum e pe acolo, prin Franța, ce-am mâncat și cu cine am umblat și pe unde. Dar mai întâi hai să vă arăt ce v-am adus.
Scoate trei pungi și le pune pe masă. Din una scoate o eșarfă, un parfum și o lumânare parfumată.
DORA
Astea-s pentru tine, mamă...
MAMA
Dar nu trebuia, mamă, că știu cum te-ai descurcat tu cu banii... (mama o îmbrățișează din nou). Mulțumesc frumos, dar chiar așa, nu trebuia...
Dora ia o altă pungă și i-o dă bătrânei.
DORA
Asta e pentru mata, bună. Sunt dulciuri, să ai pe o lună...
Bătrâna se uită la pungă cu curiozitate, apoi dă să o deschidă.
BUNICA
Uite dom’le ce minuni aicea... (le scoate și le înșiră pe masă). Ciocolată... napolitane... suc... astea ce sunt? (se uită curioasă la o cutie de metal).
DORA
Biscuiți.. hai să te văd cum îi deschizi (râde).
BUNICA (îi răsucește pe toate părțile)
Cum Dumnezeu se deschid ăștia? Cu dalta, sau cum? Că eu nu văd nici o descuietoare pe aici...
DORA (râde cu hohote)
Măi bună... Uite aici...
Ia cutia și îi desface scociul transparent, bine lipit, care ținea capacul.
Vezi ce simplu e? Tre’ numai să te gândești un pic...
MAMA
Hai, că gândim mai încolo, gata cu biscuiții, ăia după masă! Du-te și-l strigă pe tat-tu și hai să mâncăm... (o repede pe bătrână). Hai măi mamă, pune și matale farfuriile alea pe masă, ce stai și te uiți? Hai, că se vede că ți-o venit nepoata acasă...îți iei lumea-n cap...
Bătrâna deschide bufetul și scoate vasele, pe care le pune pe masă. Tatăl intră pe ușă și dă să se spele pe mâini.
TATÃL
O înghețat și iarna asta, fir-ar a dracului... Nu ne putem spăla, că o înghețat rezervoru’... Degeaba faci tu baie, să ai ca toți oamenii, dacă iarna-ți îngheață tot... N-o să poți face baie, să știi...
DORA
Las’ că mă spăl eu cumva, tată, nu-ți face griji. Hai să vezi ce ți-am adus (scoate un pulovăr albastru dintr-o pungă). Îți place?
TATÃL
Mulțumesc mult, tată... Știi că nu trebuia, că avem tot ce ne trebuie... (pune pulovărul deoparte, fără să se uite la el). Hai să ne punem la masă!
Dora se uită la el atentă, apoi se așează la masă. Ea e în capul mesei, tatăl la dreapta. Bătrâna e la stânga mesei, iar mama în capătul dinspre sobă, mai aproape de oale.
BUNICA
Hai să spunem și noi o rugăciune, că ne-a venit fata înapoi sănătoasă...
Se ridică în picioare și spun Tatăl nostru, fiecare pentru sine.
TATÃL
Hai, să-nchinăm și noi un pahar! Hai și matale, că nu mori acu’ (împinge un pahar sub nasul bătrânei). Odată ți se întoarce nepoata acasă... Hai, sănătate și bine ai venit acasă, tată!
DORA
Mulțumesc, tată... (Închină). Bine v-am găsit! (se uită la ei cu drag). Bine v-am găsit sănătoși!
TATÃL
Și cum o fost, măi tată? Hai, povestește...
Între timp, mama umple farfuriile cu mâncare.
MAMA
Am făcut și vinete, și salată de boef, și supă de tăiței, și sarmale, și piure... Și încă ceva, o să vezi tu la sfârșit (zâmbește secretos).
DORA
A fost bine, tată. Am avut noroc. Când am ajuns, nu știam încotro să o luăm...
TATÃL
Tu ai fost cu fata aia, cum o cheamă, Ana sau cum, din Cluj, sau cum ai zis?!
DORA
Da, cu Ana... Am ajuns în gară și ne-am uitat în dreapta și-n stânga. Aveam bagaje multe, unde să mergi cu ele?! Am mers la un taxi, am zis: cât ne costă atâta ne costă... Ne-am dus la taximetrist și ne-a luat pe amândouă. I-am spus unde vrem, el ne întreabă de unde suntem. Din România, zic. Legal, sau...? Și se uită urât la noi. Păi suntem studente, legal dară, zic, cum altfel?! Sunt opăriți rău ăștia cu românii, se feresc de noi ca de dracu’... În taxi mă uitam pe geam și dintr-o dată am văzut ceva. În viața mea n-am văzut o așa minunăție! Am trecut pe lângă o piață din care nu vedeai oamenii de flori. Era zi de lucru, iar ei ședeau la mese și beau cafea... Mă uitam și nu-mi venea să cred. Așa am trecut prin tot orașul. Am ajuns și ne-am cazat... Trebuia să vorbim franceză, că doar eram printre ei... Mi s-a părut greu, la început, dar apoi a venit așa, de la sine...
TATÃL
Vezi ce face școala din om?! Norocul tău, c-ai învățat bine, altfel nu te descurcai p-acolo...
DORA
No, și unde am stat, plin de studenți de toate națiile... În prima zi n-am avut nici de unele. După trei zile în autobuz, ce-aș mai fi mâncat o ciorbă caldă... Dar am avut de răbdat. Ne-am uitat noi pe acolo, erau așa niște camere pe coridor, cu sobe... Bucătării, cică, ăștia au bucătării în cămine! Ne-am dus la magazin și am luat chibrituri. Când colo, ele erau la curent... și eu mă plimbam cu chibritul pe lângă ea până m-am ars la degete... V-am adus vouă chibriturile, să faceți focul cu ele (râde).
Râd cu toții. În timp ce ea povestește, cei trei o ascultă cu grijă, clatină uneori din cap făcându-și semn unul altuia de „vezi tu, așa-i pe-acolo” sau scapă câte-un oftat. Felurile de mâncare se schimbă unul după altul. În final, mama aduce un torc îmbrăcat în frișcă. Pe el e scris stângace Bine ai venit acasă, Dora noastră!
MAMA
Uite, mamă, ăsta l-am făcut pentru tine... E bun, are cremă de care-ți place ție... Hai, taie-l tu...
Fata se uită la ea, apoi ia cuțitul și taie tortul. Povestesc mai departe, mâncându-și încet feliile de tort.
CUT

Dora e în camera ei, scotocește printre bagaje. Cineva tupăie pe hol și dă buzna în cameră.
MAMA
Nu mai bătui la ușă... O venit Emi să te vadă, zice că i-o fost dor de tine.
EMI (din spate)
Hai tu, că nu te-am văzut de jumătate de an... Unde ești? Te ascunzi, ai? Vino’ncoace la mine... (o îmbrățișează).
DORA
Cum să mă ascund eu, mă, de prietena mea cea mai bună? Ce faci, tu? Hai, stai aici, pe undeva...
Mama iese și le lasă singure.
EMI (se uită prin cameră)
Fain colțar... M-a chemat maică-ta să-l văd, când l-au luat... Fain, nu? Îți place, așa-i?
Se uită una la alta și izbucnesc în râs.
EMI
Și ce-ai mai făcut tu în lunile astea, mă? (îi întinde mâna și i-o strânge)... Aud că ți-ai lăsat sufletul pe acolo... Măcar e frumos?
DORA (zîmbește meditativ)
Da, e... Dar nu atâta că e frumos. E bun, tu Emi... înțelegi? E cald, liniștit, bun... Cum s-a purtat cu mine... Cinci luni de zile n-am auzit de la el nici dă-te încolo!
EMI
Ești pierdută pentru noi, cum văd eu (râde)...
DORA (schimbă vorba)
Ce face Ovidiu?
EMI
Bine, pe acasă.
DORA
Și? Nici un bebe, nimic?
EMI
Na, acuma începe și tu, ca mama... Ce copil, cu ce să-l crești? Că stăm cu tata și numa’ noi știm cum ne chinuim... Și bună-mea, acuma știi c-o murit, o fost bolnavă și-o trebuit să am grija de ea... Vai de noi o fost... O murit chiar înainte de Crăciun. Nu mai avem nici un ban, tot s-a dus cu-nmormântarea! Ne-am gândit și noi, așa... Știm pe cineva care a plecat în Spania... Am pleca și noi, dar... încă nu știm toate. Și ne trebuie niște bani și nu știu de unde-o să-i luăm.
DORA
În Spania? Aha... Și v-ați gândit bine? Adică... ăștia pe care îi știți.. aveți încredere în ei? Ei ce fac în Spania?
EMI
Nu știu, la muncă... Cică în construcții, ceva... Nu știu, mă! Știu numa’ că nu mai putem sta aici. Nu mai putem! N-avem bani de nimic și simt cum se duce viața asta pe lângă noi... Tu ai noroc, ți-ai găsit bărbat acolo, te duci, ai scăpat! Dar noi? Nu putem să stăm la coada vacii toată viața... Și Ovidiu cât se chinuie, numa’ el știe... Și eu, să-i suport pe ai mei, să ne dea niște bani... Numai noi știm cât ne chinuim aici!
DORA
Mă... Știu cum e. Și mie mi-e greu... Am venit acasă de dragul lor. Aș fi putut să rămân acolo, încă cinci luni. Dar cu ce bani? Să fur? Să dau în cap la oameni pe stradă? Că am lucrat într-un hotel, știi, câteva zile. Dar când au văzut că nu-mi iese cartea de sejur acolo, că eram doar studentă, m-au dat afară. Ei la negru nu angajează! Atunci, de unde? Dar aș fi rămas... Cum aș fi rămas! El m-a rugat, mi-a zis să stau, a zis că nu poate rezista acolo fără mine... Înainte să plec, mi-a dat ăsta (îi arată inelul). Eu îl simt ca pe logodnicul meu... Am plecat ca un câine, mi s-a rupt inima...
Dar n-aș mai fi putut sta. Am venit pentru ei. Cât am fost acolo, mi-au tot scris și m-au chemat acasă... Să nu cumva să rămân pe-acolo! Acuma, mai văd eu... Pâna una alta, trebuie să-mi termin școala, apoi mai vedem noi... Bine că-l am pe el. Altfel... razna aș lua-o!
Cineva patrulează pe hol, în întuneric.
DORA (se uită cu subînțeles la hol)
Auzi? Ce-ai zice să mergem noi la nea Petrică, să bem un suc? Uite, am aici ceva pentru tine (scoate un pachețel colorat) Niște cosmetice, nu-i mult... Sper sa-ți placă (îi zâmbește). Hai, că acolo avem mai multă liniște. Fac eu cinste!
CUT

Birtul din sat. Emi și Dora intră încet pe ușa birtului, se uită în jur și salută. Dora e îmbrăcată modern, în blugi, pulovăr și o jachetă de schi. E puțin machiată. Emi e în trening.
Birtul e plin de lume. Lumea o salută, unii vin și-i strâng mâna. Oamenii stau la mese, cu câte un pahar mic în față.
EMI (merge la bar și povestește cu barmanul)
Nea Petre, putem sta mai în spate, acolo unde e mai liniște? Că am mai povesti și noi, nu ne-am văzut de mult...
BARMANUL PETRE
Da’ cum să nu! E he he! Ai venit și tu pe-acasă! Bine ai făcut, că erau amărâți ai tăi... Cum e, cum o fost?
DORA
Bine, nea Petre, cum să fie?! Nici n-o fost așa mult, numa’ cinci luni...
PETRE
Așa-i, mă, e mai bine la alții... Că la noi... Om mai trăi noi mult până s-ajungem la nivelul lor!
DORA
Dă-ne două sucuri, nea Petre, și-om mai povesti noi dup-aia... (încearcă să treacă printre mese, să meargă în spatele încăperii).
La o masă, un sătean stă posomorât cu un pahar în față. E trecut de cincizeci de ani, cu părul cărunt. Se uită pierdut la televizor. Are o vestă soioasă și o căciulă trasă pe ochi. Vocile oamenilor și a Dorei care îi salută zâmbind și le spune în câteva vorbe cum a fost în Franța ajung la el ca în ceață. Franța însă e cuvântul magic, care îl lovește și-l trezește din amorțeală. Se ridică în scaun și se uită la Dora lung. Dora îl salută veselă.
DORA
Bună seara, nea Miroane!
MIRON
Bună seara... auzi tu, bună seara! În satul ăsta copiii dau săru’mâna! Sau ai uitat, cât ai fost plecată prin Franța? (accentuează „Franța” rârâind, apleacându-se spre Dora).
Dora se uită nedumerită la el, apoi la Emi. Emi o ia de braț și o trage, făcându-i semn să plece și să-l lase în pace.
MIRON
Las-o, tu, că nu-i fac nimic! Așa zici, ai venit p-acasă... Bine-ai făcut! Þi-o dus tat-tu doru’! Și cum o fost pe acolo, printre străini, mă?
DORA (timidă)
Bine, nea Miroane, cum să fie... Mie mi-o fost bine... Eu am fost la studii acolo, am avut unde sta, oamenii au fost cumsecade, am cunoscut multă lume...
MIRON
La studii... La studii! Las’ mă, că știu eu ce-s alea studii... Mergeți pe centură, la produs, și ziceți că mergeți la studii! Știu eu! Vă duceți să le spălați veceurile ălora! Să spălați veceurile franțujilor, mă! Nu dau ăia pe voi nici un căcat! Mai bine spălați veceuri acolo decât să stați acasă lângă părinții voștri!
DORA
Nea Miroane... (atacul bărbatului o lasă cu gura căscată).
EMI
Hai, nea Miroane, că vorbești prostii, nu-i chiar așa...
MIRON
Cum să vorbesc prostii, mă? Cum să nu fie așa? (se ridică furios de la masă) Parcă eu nu știu?
Oamenii îl reped cu vorba să se potolească, unii se ridică și vin spre el. Bărbatul se așează înapoi pe scaun. Se uită la Dora ironic.
MIRON
Am auzit că te măriți pe acolo... Așa-i? Þi-ai găsit acolo străin, să te măriți cu el?
Ce vă spuneam eu? (se uită la oameni cu subînțeles) Așa-i când pleacă de acasă! Nu-și mai văd lungul nasului! Nu vă mai ajung românii noștri! Toți plecați prin străinătățuri, ’tu-vă muma-n cur azi și mâine! De parcă v-or făcut mamele-n puf... dracului...
Se îneacă cu salivă și se repede la paharul cu băutură, pe care-l dă pe gât. Dora se uită la el șocată.
DORA
Auzi, nea Miroane, eu una nu-nțeleg ce-ai cu mine...
EMI
Lasă-l tu în pace, nu-l băga-n seamă...
MIRON
Da’ de ce să nu mă bage în seamă? Ce, n-am dreptate? Cum să n-am dreptate? Că ne pleacă tineretul dincolo și rămânem aici ai nimănui... Cum să meargă, mă, bine țara asta, dacă voi nu mai stați acasă, să faceți și voi un copil, doi și să vă vedeți de casa voastră? Acu’ vă trebuie străini... auzi... Să te prindă dracu’ să vii cu el în sat, că nu știu ce-ți face lumea! Ãla nici nu vorbește românește, așa-i? Păi și cum vrei să ne-nțelegem cu el?
DORA (furioasă)
Da’ cine dracu’ vă pune să vă-nțelegeți cu el, nea...? Ce, mata o să dormi cu el în pat? Treaba mea pe cine-mi iau și după cine mă duc!
MIRON
Așa o fi, dar ce nu-nțelegeți voi ăștia tineri e că nu poți face casă cu străin...
EMI (furioasă)
Auzi, dacă băiatu’ matale și-o pierdut mințile în Italia și n-o avut noroc, nu la toată lumea tre’ să fie la fel! Și mai taci dracu’ din gură... ( o ia pe Dora de mână și dă s-o tragă afară).
MIRON
Las’ că i-am spus eu lu’ tat-tu... O zis că el știe ce-o crescut! I-am zis: și eu am știut! Așa am zis și eu, când mi-o plecat fecioru’! Și l-am așteptat să se întoarcă... și n-o mai venit... acu’ zace la ăia-n pământ, nici bani n-am avut, să-l aduc acasă... (se lasă cu capul pe mâini pe masă și plânge încet).
EMI
Hai, tu, lasă-l dracului... Mai bine-ai fi tăcut naibii din gură, nea Miroane...
DORA (se uită la el cu milă)
Dar eu m-am întors, nene... Eu m-am întors! De dragul lor... Dacă nu vroiam, nu mă întorceam... Numai eu știu ce-am lăsat acolo! Și cât de bine mi-a fost! Acolo, nu aici cu voi! C-am venit acasă, să vă ascult prostiile voastre! (izbucnește în plâns și iese fuga pe ușa birtului. Emi iese și ea după Dora).
PETRE (se apropie de masa lui Miron)
Mă, ce-ai avut cu fata? Acu’ te scot afară... Ce-ai avut să te legi de ea? Numa’ ce-o venit acasă și i-ai și împuiat capul...
Dă din cap posomorât și șterge cu o cârpă murdară masa plină de pahare goale.
CUT

Afară, în fața birtului. Dora își șterge ochii cu furie. Emi vine din urmă și o prinde de umeri.
EMI
De când o murit Mircea în accidentul ăla în Italia, ăsta nu mai e om... Stă numai și bea și blastămă! Nu-l băga-n seamă...
Fetele o iau încet la stânga, în josul satului, pe marginea unei văi înghețate. Bate vântul, tăios.
CUT

Dora și Emi stau pe malul văii, în zăpadă și povestesc. Se aude apa cum curge și vântul cum scutură crengile înghețate. Din când în când latră câte un câine.
DORA
Când am ajuns acolo, în Franța, am găsit ceva ce acasă n-am avut de când mă știu... Liniște. Înțelegi? Nu m-a bătut nimeni la cap! Atâta vreme! Am făcut ce-am vrut, eu am hotărât ce am de făcut. Am stat într-o cameră de cămin... dar parcă poți compara căminele de la noi cu ce-am avut acolo! Noaptea chiar poți să dormi, înțelegi, nu ca-n Regie, de te mâncă șobolanii... Sau intră vreun vagabond peste tine la veceu... Și orașul, curat, și oamenii deschiși! Nu mi-a comandat nimeni ce am de făcut. Mă duceam în parc și stăteam culcată pe spate și mă uitam cum trec norii...
Să vezi o fază. Mă duc c-un tovarăș în parc și vrea să intrăm pe peluză. Am rămas lângă el într-un picior, ca o cioară... Ce-ai, mă întreabă? Păi, zic, la noi n-ai voie să calci pe iarbă... A râs de s-a stricat! Și mă-ntrebam: noi cu ce-am greșit, să n-avem o astfel de copilărie? Liberă, înțelegi? Liberă. Nu vreau să zic, să faci cine știe ce... Dar să nu-ți tot intre, așa, unu’, altu’-n suflet... Îți dai seama? Ce fel de oameni ar fi ieșit din noi, dacă am fi avut și noi niște părinți care să știe cât de cât pe ce lume trăiesc... Un pic de liniște...
EMI
Te înțeleg, mă, te înțeleg... Te înțeleg bine (își aprinde o țigară).
DORA
Uite, și asta... În țară nu-i pot suporta pe fumători! Zici că toată lumea-mi dă-n cap, când își aprinde țigara... Acolo n-am avut nici pe dracu’! Că n-o făceau cumva, împotriva mea, înțelegi? Nu mă agresau (își strânge buzele, știind că folosește cuvinte pretențioase). Dacă n-aveam chef să stau cu ei, nu stăteam! Dar altceva... când vroia să fumeze un prieten, ieșea pe balcon...
EMI (zâmbește)
Vrei s-o sting?
DORA
Nu, mă... Aici suntem afară. Înțelegi tu ce vreau să zic... El... el nu fumează... Am găsit un bărbat care nu fumează, înțelegi? Oau!
EMI (fumează meditativ)
Și tu ești sigură pe el, așa...? Adică, ce-o să faceți voi despărțiți atâta timp? Crezi c-o să facă față? Că-s cam prostuți, când îi lași singuri...
DORA
Nu știu. Drept e că mi-a cerut să nu plec... Să stau cu el... Dar cum? Că el nu-nțelege... Bani n-aveam, el nu putea să mă ajute... Și el e tot student, și nu i-aș fi cerut lui asta...
Și am venit pentru ei! Hai să-ți spun ceva... Când m-a sunat mama și mi-a spus că a murit bunică-ta, mi s-a rupt ceva în suflet. Parcă o vedeam aici, pe bancă, uitându-se după mine că plec... Mergeam la film, când am primit mesajul de la mama. Mă uitam la el ca proasta... Apoi am început să plâng și nu mă mai puteam opri... Am plâns până l-am speriat, că eram împreună... Am simțit așa, că dacă aș fi fost acasă, poate aș fi putut să fac ceva, să fie altfel... Dacă s-ar întâmpla asta cu unul din ai mei, aș lua-o razna! M-aș simți vinovată... Nu mi-aș ierta-o, că am fost departe, înțelegi?
Nu știu cum e mai bine... Dacă stau aici cu ei, ce-am făcut?! Un drac! Mă duc la oraș și-mi găsesc de lucru, pot să predau franceză, acum știu bine... Dar... Mă îngrop aici! Tu-ți dai seama, că la banii pe care-o să-i câștig, o să trebuiască să le cer lor și când o să am treizeci de ani?! Numai dacă vine el aici, facem o firmă, ceva...
EMI
Hai, tu, lasă, c-așa-s părinții... Tre’ să te ajute! Altfel, de ce-s făcuți? Și ai tăi se bucură, că numai pe tine te au...
DORA (mâhnită)
Auzi? Mai bine m-ar lăsa în pace! Îmi dau o mână de-ajutor, apoi îmi cer ceva, restul, totul în schimb! Dacă ar fi ținut la mine, mi-ar fi trimis bani, să pot să rămân acolo încă cinci luni... Dar știu că n-au nici ei de unde. Nu i-ai văzut? Îmi bat la ușă la cameră o zi, apoi uită... Nici nu-i vreau să bată! Vreau să nu mai intre! Vreau să am casa mea, camera mea, liniștea mea! Vreau să am viața mea, la naiba! Să nu mai fie nici o ușă la care să se bată...
EMI
Hai, tu, nu mai vorbi așa... Că-i știi cât țin la tine...
DORA
Da, mă, și eu țin la ei! Dar nu așa înțeleg dragostea. Când tu n-ai locul tău, și oriunde te-ai duce cineva vine din urmă și-ți fură liniștea, intimitatea, dreptul să gândești, să hotărăști tu pentru tine! Aici totul e al tuturor, tre’ să spui tuturor ce faci și de ce... Să te tot justifici... la infinit... Știi de ce mi-e frică? El, el n-o să-nțeleagă asta! Niciodată! El are familia lui, povestesc, se întâlnesc, mănâncă de amiază împreună... Dar nu stau bot în bot toată ziua, în mă-sa de treabă... El stă singur și-și vede de treaba lui. De-aia se și comportă ca un bărbat, ce mă-sa, ca un om normal... Nu-mi cere mie să-i adun șosetele și să i le duc la coșul de rufe! Că pe ăștia acasă îi fut mamele de tot la cap și-i fac niște neputincioși... Tu nu vezi? Chiar nu pricepi? Eu n-am chef de asta, Emi! N-am chef să fiu sluga nimănui! N-o să mai trăiesc încă o dată ce-am trăit cu Vlad... Că după tot ce-i oferi, îți mai dă și peste bot!
EMI
Hai, tu, că nu-i chiar așa! Exagerezi, nu-s toți așa... Uită-te la Ovidiu al meu... N-ar ridica mâna la mine pentru nimic în lume.
DORA
Până una alta, Emi... până una alta...
Emi fumează meditativ. Tac amândouă. Se aude apa cum se strecoară pe sub gheață.
DORA
Tu cum crezi c-o să fie, pentru voi? Dacă mai stați voi numai mult în satul ăsta...? Dacă nu plecați, o să vă pierdeți mințile...
EMI
Am pleca, tu, ți-am spus... Dar cum? N-avem nici un sfanț! Am făcut niște calcule și-am văzut că ne-ar trebui cam două mii de euro, ca să luăm bilete, să arătăm la vamă și apoi să avem și-acolo, măcar o lună două până ne găsim ceva de lucru... Că nu mă dau în lături, fac curat, șterg babele la fund... Da’ până atunci? Ce dracu’ mâncăm acolo? Spaniolă nu știm... Și banii. Două mii de euro! De unde să-i scoatem? Cum încercăm să strângem, mai vine una și-i cheltuim... Vai și-amar de capul nostru!
Dora se uită la ea, oftând. Emi oftează și ea și trage din țigară. Rămân amândouă pe marginea văii, aruncând cu bulgări de zăpadă în gheața groasă. Jocul le prinde și încep să dea cu zăpadă una în alta. Pufnesc în râs, se ridică agale și pleacă spre casă. Camera le urmărește cum merg pe drum în jos. Muzică franceză, Edith Piaf – La vie en rose.
CUT

Dora la ea în cameră. Citește, întinsă pe pat. Intră mama, încet, cu timiditate.
MAMA
Nu vii să mănânci și tu ceva? Că suntem toți jos... Și-au mai venit oameni să te vadă...
DORA (pufnește ironic)
De parc-aș fi urs! Nu știam că v-ați luat urs, de arătat la sat...
MAMA (tristă)
De ce vorbești așa cu mine? Ce-ai făcut pe vale, că te-am văzut venind necăjită...
DORA
Ei.. oamenii... (se întoarce către maică-sa și oftează). Mi-e greu, mamă...
MAMA
De ce, măi mamă? (începe să lăcrimeze). De ce ți-e greu ție aici, cu noi? Că de-abia am așteptat să te vedem...
DORA
Mamă, nu e vorba numai de voi. Dar nu mă mai înțeleg cu lumea! Parcă-s pasăre străină, am căzut în alt cuib. Parc-aș ști tot, dar nimic nu mai e al meu...
MAMA (se uită la ea fără să o înțeleagă)
Ce ți-au făcut ție pe-acolo, fata mea?
DORA
Na! Mamă, când m-ați trimis la școală, ați știut că așa se va întâmpla! Nu poți să împingi pe cineva în altă lume și să-i ceri să rămână la fel! Și tu muncești acum la oraș, și tu trebuie să ai altfel de haine, să vorbești altfel cu oamenii... Și de tine zic ăștia una, alta!
MAMA
Da, măi mamă... Da’ eu m-am învățat aici...
DORA (furioasă)
Auzi, ce vreți voi de la mine? Ce ați vrea voi să fac eu, ca să vă fiu pe plac?
MAMA (își frământă mâinile)
Poate-ți găsești și tu un servici după ce gați cu școala, pe-aci, pe lângă casă... Că ești numai una, și noi o să-mbătrânim. Știi, noi am făcut ceva, să te ajutăm... Nu ți-am povestit, cât ai fost plecată, că am zis că-i mai bine să-ți spunem când vii acasă. Am vândut câteva locuri , două, unul în lunca Mureșului, altul la deal... Am luat pe ele bani faini. I-am pus la bancă, pe numele tău... Ãștia sunt așa, când îți va trebui ție să faci un împrumut, să-ți iei un apartament... Că-s scumpe toate. Și știu c-aici în sat parcă n-ai mai veni, că nu-ți mai place. La oraș îți găsești de lucru... Noi mai punem bani acolo, strângem, uite, anul ăsta n-am mai luat porc... Am pus banii acolo... Sunt mulți, i-am schimbat în euro... aproape două mii... și bună-ta, strânge pensia și zice că dacă te-ar vedea odată mireasă, să știe și ea că și-a ajutat nepoata cu ceva...
În tot acest timp, Dora o privește cu gura căscată.
DORA
Ați vîndut voi două locuri? Unul în lunca Mureșului? Voi ați înnebunit?
MAMA
Da’ ce să facem cu ele, mamă? Că nu le mai putem lucra... Bună-ta e bătrână, noi avem serviciile cum le știi, la oră fixă vrei, nu vrei, tre’ să fii acolo... Le-am dat, și nu ne pare rău! Că e pentru tine... Și aici, tot ce-am făcut, e pentru tine! Am zugrăvit, am cumpărat prostiile astea, să te bucuri când vii!
DORA
Adevăr grăit-ai! (tușește) Mamă...
MAMA
Că numai pe tine te-avem... Și ție vrem să-ți fie bine! Așa să știi, că banii sunt acolo, pentru tine... Să știi...
Mama se ridică ușor și iese. După câteva clipe, intră tatăl.
TATÃL
Ce i-ai făcut lu’ mă-ta? Că parc-o ieșit plângând. I-ai zis ceva, sau ce?
DORA
Hai mă tată... Și tu, acuma... (se întoarce cu fața la perete).
TATÃL
Îi e greu, tre’ să-nțelegi și tu... Þine mult la tine. N-are cu cine schimba o vorbă în satul ăsta. La toți ne-o fost tare greu, lunile astea...
DORA
Da, am auzit... Da’ de ce v-o fost greu, mă tată? Că bani n-o trebuit să-mi trimiteți... Aud acum de la mama c-ați vândut pământ...
TATÃL (se așează pe marginea patului)
Da, să-ți iei tu apartament! Dacă nu, îl luăm noi pe numele tău... Să ai și tu unde să stai... Ne-o fost greu, pentru că vorbește lumea... Nu mai pot ieși pe stradă să nu mă întrebe cineva de tine. Că te măriți... Eu le spun: tăceți dracu’ din gură, eu știu ce copil am crescut! (respiră greu). Măi tată... Tu chiar ai de gând să te duci în ’ai mare lume? Să ne lași pe noi singuri?
DORA
Auzi, tată... Nici nu știu ce-i mai greu, cu ăia sau cu voi... Ce dracu’ vrea toată lumea de la viața mea? Și treaba asta, cu măritatul... Eu n-am spus la nimeni nimic... O vorbit mama prin sat, sau ce? De unde știu toți?
TATÃL
He he... ba ai spus, tu, la toată lumea...
DORA
Cum așa? Cui? Și când?
TATÃL
În vederile pe care le-ai trimis... Erai atâta de bucuroasă...(se întunecă la față) Când te-ai logodit cu băiatu’ ăla, ține minte că ne-ai scris...
DORA
Păi și ce? Alea nu erau numai pentru voi?
TATÃL
Auzi, tu pe ce lume trăiești? Poștărița o luat cu ea vederile prin tot satul și le-a arătat la toți, pe unde o mers cu pensia... Iote un’e e fata lu’ ăla... Iote ce zice, se mărită pe’acolo... O mai văd ăștia când își văd ceafa... A dat de bine, nu se mai întoarce ea acasă...
DORA
Hai, mă tată! (e furioasă). Cum dracu’? Tu înțelegi că asta e furt, că pentru asta o pot da în judecată, poate face pușcărie?! (e roșie de furie).
TATÃL
Pușcărie la dracu’! Tu fată, ai venit înapoi în România! Trezește-te! Alea-s filmele și prostiile din capul tău... Doar ai știut la ce te întorci...
DORA
Am știut pe dracu’! M-am întors pentru voi! N-am vrut să rămân acolo, și el mi-a cerut să rămân... I-am spus că nu pot, că vă am aici și vă am numai pe voi! Că termin școala și apoi poate mă duc după el, vedem noi... Până atunci mai e timp. Șă-și gate și el școala, să se așeze într-o parte! Poate vine el în România. O să fie mai ușor pentru el să învețe românește, că știe deja franceză. Poate găsim un apartament în București, găsim noi ceva... Eu acu’ mă întorc în București, să gat școala. Nu mă pot duce în lume așa, fără nimic. Bani n-am... asta i-am spus și lui. Măcar școala s-o am gata... Ce să fac? Spune și tu, tată, ce-ai fi făcut în locul meu?
TATÃL
Mi-aș fi văzut de treaba mea cu Vlad, că o fost băiat bun și o ținut la tine... Apoi, vedeați voi, v-ați fi întors acasă și ați fi găsit voi ceva. Ați fi făcut un copil, doi, s-avem și noi la bătrânețe... Asta aș fi făcut eu, în locul tău! (se ridică grăbit).
DORA
Tată... tu habar n-ai pe ce lume trăiești! Te duci în tură și ieși și vii cu autobuzul acasă! Și vrei ca eu să fac la fel! Să fi stat cu Vlad... Nu mai puteam să stau cu Vlad, asta nu înțelegeți voi! Și n-am de gând să mă obosesc să vă explic de ce... E treaba mea, e viața mea! Înțelegi? Înțelegeți!?
Tatăl se întoarce cu spatele și iese iute din cameră. Dora plânge, cu capul în palme, înfofolită în plapumă.
CUT

Duminică dimineața, în biserica satului. Biserica e deschisă, dar goală. În sobă duduie focul. Cineva se învârte prin altar. Dora intră în biserică și își face cruce, apoi merge să sărute icoanele. E îmbrăcată din nou în paltonul negru, curat, care îi dă o aură de eleganță. E machiată cu gust. Merge la masa crâsnicului, de unde ia două lumânări. Pe una o aprinde la locul pentru lumânări, pe a doua o ține aprinsă în mână. Din altar iese preotul, cu sutana neagră, pregătit pentru spovedanie.
PREOTUL
Ai venit acasă... Mi-a spus bunică-ta că ai vrea să vii azi, să te spovedești. Văd că ai luat lumină, bine... Hai, să-ți fac molitva.
Preotul o pune să îngenuncheze și îi citește slujba dinaintea spovedaniei. O spune repede, de neînțeles.
PREOTUL
Așa. Și acum spune. Când te-ai spovedit ultima oară?
DORA
Înainte să plec în Franța.
PREOTUL
Și de-atunci s-au întâmplat multe, așa-i?
DORA
Da... N-am sufletul încărcat cu vreun păcat anume... Singurul lucru... Am stat cu un bărbat, nemăritată... E catolic. Dar ne-am ... ne-am logodit, o să ne căsătorim... când va veni vremea. Însă am sufletul greu cu ai mei. Nu sunt mulțumiți cu mine, că nu vreau să rămân pe lângă casă...
PREOTUL
Părinții tăi au avut multe de tras, de când ai plecat. Știu, că la mine vin să se spovedească... Și mai ales de când s-a auzit că ți-ai găsit băiat care nu e român...
DORA
Păi și dacă era român, părinte, dar era din Basarabia sau din Dobrogea sau din altă parte, era mai bine? Era mai aproape? Crezi că ne-am fi înțeles mai bine?
PREOTUL
Nu, dar ar fi vorbit românește. S-ar fi înțeles părinții tăi cu el, ar fi văzut lumea ce fel de om e. Dar așa...
DORA
Părinte! Eu mă înțeleg cu el! Eu am stat cu el patru luni de zile, cele mai bune din viața mea! Nimeni nu poate să înțeleagă de ce am avut parte acolo! Omul ăla mă iubește, înțelegi, părinte? Iar eu n-o să-l las, de gura oamenilor...
PREOTUL
Și mai e și catolic! Eu ce să zic... Tu oricum nu prea stai prin sat, te duci la facultate și-ți vezi de treabă. Dar părinții tăi rămân aici, la gura oamenilor...
DORA
Păi să spună cui nu doarme de grija mea să mă-ntrebe pe mine ce fac și de ce! Să-i lase pe ei în pace, fir-ar...
PREOTUL (furios)
Ești la spovedanie, femeie! Dacă sfaturile mele nu le asculți...
DORA
Iartă-mă, părinte... Mata ce mă sfătuiești să fac?
PREOTUL
Nu știu, fata mea. Nu știu. Dar eu unul nu te pot împărtăși... Ai stat cu bărbat, nemăritată, e și catolic... Tu pleci cu inima grea de aici și nu te căiești de păcatele tale. Ori alegi acum să te lepezi, ori te ridici și pleci, că eu nu te pot împărtăși...
Dora rămâne uluită. Își dă la o parte patrafirul și se ridică încet, tremurând. Se uită la preot ca și când l-ar vedea pentru prima dată. Se retrage cu spatele, îndreaptându-se către ușă. La ea se uită mai mulți oameni, care au venit între timp la biserică, și-și fac cruce. Dora se întoarce și iese din biserică, fără să se uite în urmă.
CUT

Aceeași duminică dimineața. Malul unui râu, probabil Mureșul. Dora se plimbă pe mal, printre sălcii și ciulini, înfofolită în palton. Se gândește, oftează, se uită la apa care curge, tulbure. Se joacă cu un băț, rătăcește cu el pe jos. Se așează și rămâne pe malul apei, cu capul în mâini. Zgomotul apei râului, apoi muzică franceză, posibil Roch Voisine – Hélène.
CUT

Luni dimineața. Peisajul s-a schimbat, e urban. În spate se văd blocuri gri. Dora e într-o cabină telefonică, pe stradă. Pe lângă ea trec mașini cu zgomot. Are o cartelă, formează cu febrilitate un număr. Telefonul sună, sună...
Dialogul care urmează va fi în franceză, subtitrat în română. Traducerea se află în notele de subsol.
O VOCE BÃRBÃTEASCÃ
Allo ?
DORA
Bonjour, mon chéri... c’est moi, ta petite... Je n’ai pas pu t’appeler jusqu’à maintenant... J’étais au village... Il n’y avait pas de poste fixe...
(Bună, dragule... Sunt eu, micuța ta... Nu te-am putut suna până acum. Am fost la țară... Încă nu avem telefon fix.)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ (tandră)
Ma petite... comment es-tu arrivée? Ca va? J’entends à ta voix que tu es agitée...
(Micuța mea... cum ai ajuns? Cum merge? Aud din vocea ta că ești agitată...)
DORA
Oui, je voulais tant t’entendre... Chéri, si tu savais comme tu me manques, surtout içi... Je me sens perdue, sans toi...
(Da, de-abia așteptam să te aud... Dragul meu, dacă ai știi cât îmi lipsești, mai ales aici... Sunt pierdută, fără tine...)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ
Mon bébé... (tace)
(Draga mea...)
DORA
Chéri... Tu es encore là? Je ne t’entends plus...
(Dragule... Ești încă acolo? Nu te aud...)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ (ezitantă)
Dory, j’ai quelque chose à te dire... s’il te plait, écoute-moi bien. Ce n’est peut-être pas le bon moment, mais... je prefère t’en parler maintenant, que plus tard...
(Dory, am ceva să-ți spun... Te rog, ascultă-mă bine. Știu că poate nu e momentul cel mai bun, dar... prefer să ți-o spun acum decât mai încolo. )
(mâinile Dorei îngheață pe receptor. Fața ei se crispează și ascultă cu atenție).
DORA
Oui, chéri, je t’ecoute...
(Da, dragule, te ascult...)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ
Ma chère... je ne vois pas de solution pour nous! Je souffre ici et c’est injuste... Tu es partie, je suis resté seul... Tu voulais rester en Roumanie. Du moins, c’est ce que j’ai compris à ton comportement... Ce que je veux dire, c’est que tu as choisi de rentrer alors que tu aurais pu rester encore un semestre ici, non? Je ne peux pas continuer comme ça... Je ne peux pas... desolé... ma chère, je sais que ce sera difficile pour toi... Mais vraiment, je ne vois pas de chemin pour nous...
(Draga mea, eu nu văd o cale de ieșire pentru noi... Sufăr aici și e nedrept. Tu ai plecat, eu am rămas singur. Tu ai vrea să rămâi în România, sau cel puțin asta am înțeles eu din comportamentul tău... Vreau să zic, ai ales să te întorci, când ai fi putut să rămâi încă un semestru aici, nu? Eu nu pot continua așa... Nu pot... îmi pare rău... draga mea, știu că va fi tare greu pentru tine... Dar sincer, nu văd vreun drum pentru noi... )
DORA
Chéri... chéri... je t’en prie... pas ça! Pas ça! Chéri, tu sais pour quoi je suis rentrée... on pourrait se voir cet été, dès que tu auras terminé tes études! Tu pourrais venir me joindre à Bucarest... Je pourrais travailler, voilà, je vais travailler pour nous, je prendrai un appart et on habitera ensemble... Au moins jusqu’à ce que je termine l’école... Chéri, on va trouver une solution, ensemble!
(Dragule... dragule... te rog... nu asta! Nu asta! Dragule... tu știi pentru ce m-am întors... Ne-am putea vedea în vară, de îndată ce termini și tu școala! Ai putea veni să ne întâlnim la București... Eu aș putea munci, uite, voi munci pentru noi, voi închiria un apartament și o stăm acolo amândoi... Cel puțin până termin școala... Dragule, vom găsi o soluție, împreună!)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ
Dora! J’ai bien refléchi! Je ne peux pas venir en Roumanie, je ne le veux pas... Pour moi, ce serait un pas en arrière... Comment trouverai-je du travail là-bas? Ma chère... Tu verras, ce sera mieux comme ça... On continuera à se parler, on gardera le contact, on va rester de très bons amis... Mais je ne peux pas faire ça. Je suis desolé que tu ne sois pas ici... que tu sois si loin de moi...
(Dora! M-am gândit bine! Eu nu pot veni în România, nu aș vrea asta... Pentru mine, ăsta ar fi un pas înapoi... Cum o să găsesc acolo de muncă? Draga mea... Vei vedea, e mai bine așa... Vom vorbi, vom ține legătura, vom rămâne prieteni buni. Dar nu pot să fac asta. Îmi pare așa de rău că nu ești aici...că ești atât de departe de mine...)
DORA
Chéri! Chéri, tu ne peux pas me faire ça! Tu ne peux pas me laisser toute seule! C’est l’enfer, ici, je ne survivrai pas sans toi!
(Dragule! Dragule, nu-mi poți face asta! Nu mă poți lăsa aici singură! E iadul, aici, nu-i fac față fără tine!)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ (tristă)
Et c’est dans cet enfer que tu veux que je vienne... Voyons, calme toi, penses à ta famille, pour laquelle tu es rentrée. Rappelle moi plus tard, si tu veux bien? Pour discuter de tout ça calmement... D’accord, ma petite?
(Și în iadul ăla tu vrei să vin și eu... Mai bine te calmezi, să te gândești la familia ta, pentru care te-ai întors acasă, și să mă suni după, bine? Ca să stăm de vorbă despre asta mai calmi... Bine, Joujou?)
DORA (plânge cu hohote)
Bien... Chéri, je t’appelerai plus tard... Chéri, repense à tout ça, s’il te plait! Chéri, je t’en supplie... Tu ne peux pas prendre cette décision tout seul... C’est aussi ma vie... Tu...
(Bine... Dragule, te sun mai târziu... Dragul meu, gândește-te de două ori, te rog! Te implor... Nu poți lua decizia asta singur... E și viața mea în joc... Tu...)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ
Dory... Tu as fait un choix... Je t’en prie, je ne peux pas continuer comme ça... Est-ce qu’il y a un numéro auquel je peux te rappeler?
(Dora, tu ai făcut o alegere... Te rog, eu nu mai pot continua așa... E vreun loc unde să te pot suna eu?)
DORA
Ah... non, je n’ai pas encore de téléphone à la maison... Je n’en sais rien... Je t’appelerai, moi, plus tard...
(Aaa... nu, nu am încă telefon acasă... Habar n-am... Te voi suna eu, mai încolo...)
VOCEA BÃRBÃTEASCÃ (tandră, dar fermă)
Mais tu as compris, Dory, oui? Je t’en prie, ne rend pas les choses plus difficiles... J’attendrai ton coup de fil quand tu seras plus calme, ok? Je te fais un grrros, gros bisou, au revoir...
(Dar ai înțeles, Dora, nu? Te rog, nu face lucrurile mai dificile... Voi aștepta telefonul tău când vei fi mai calmă, ok? Te puuupic tare, papa... )
Se aude tonul telefonului. Dora rămâne cu receptorul în mână, ca trăznită. Aude într-un final tonul și se uită la receptor, ca și când l-ar vedea pentru prima dată. Îl pune în furcă și iese clătinându-se din cabină. Merge la întâmplare pe stradă, cu fața răvășită. Oamenii se uită după ea ca după nebun. Muzică franceză, posibil Lara Fabian - La lettre.
CUT

Dora e în același palton negru, ghemuită pe o bancă în parc, cu privirile rătăcite. Lacrimile i s-au uscat pe față. Nu mai plânge. Stă o vreme cu privirea în gol, apoi se ridică brusc și o ia pe o alee, drept înainte.

CUT
Clădirea înaltă a unei bănci comerciale. Dora intră în holul luxos și se duce la ghișeu.
FUNCÞIONARA
Cu ce vă putem ajuta? (se uită ciudat la fața ei tulburată)
DORA
Am înțeles că părinții mei au deschis la dumneavoastră un depozit, pe numele Dora. Dora Postelnicu...
FUNCÞIONARA
Dora Postelnicu... ia să vedem! În lei sau în euro?
DORA
În euro, așa mi-au spus...
FUNCÞIONARA
Cu ce fel de dobândă, asta nu știți?
DORA
N-am nici o idee... Dar aș vrea să scot toți banii de acolo...
FUNCÞIONARA (o privește în continuare ciudat)
Așadar, vreți o lichidare de depozit, da? Vă rog să-mi arătați un act de identitate... (Dora îi întinde buletinul). Ce s-a întâmplat cu părinții dumneavoastră? Că ei veneau până acuma să se ocupe de cont...
DORA (tace, apoi își sterge fața. Privește în gol)
Au murit... Da, au murit... Azi am aflat.
FUNCÞIONARA
Vai de mine! De asta sunteți dumneavoastră atât de distrusă! Vai de mine și de mine... Haideți că vă conduc eu sus la casierie, să vă luați banii... Cum să nu, imediat... Imediat...
Funcționara iese din spatele ghișeului și o însoțește pe Dora către scări. Urcă împreună scările și intră într-o cameră pe ușa căreia scrie Casierie. Funcționara îi face semn să aștepte, se îndreaptă spre ghișeu unde stă de vorbă repede, agitată cu o colegă. Aceasta procesează niște date și scoate niște bani, pe care îi numără. Funcționara îi face semn Dorei să se apropie.
FUNCÞIONARA
Uitați aici, banii dumneavoastră... Doua mii două sute treizeci de euro... Nu vreți să vi-i și schimbăm în lei? Facem și asta, imediat...
DORA
Nu, nu... E bine așa. Lăsați... Mulțumesc mult..
Ia banii și îi îndeasă într-o gentuță pe care o are pe umăr.
FUNCÞIONARA
Să fiți atentă cu ei, pe unde mergeți... Nu vreți să vă ajut cu ceva, să...
DORA
Nu, nu, doamnă, sunt bine... Mulțumesc pentru ajutor... Acum.. eu voi pleca... mulțumesc!
FUNCÞIONARA
Și încă o dată, condoleanțe... Vai de mine și de mine...
Dora se îndreaptă spre ușa casieriei, clătinându-se. Funcționara se uită după ea și rămâne la ghișeu, sporovăind cu cea din spatele biroului și dând din cap.
Dora iese din sediul băncii, în soarele cu dinți al zilei de iarnă.
CUT

Malul râului. Dora e așezată pe o piatră și se uită la apa tulbure. Se aude zgomotul apei învolburate. În spate vedem o pădurice de sălcii. Se aude cineva pășind repede pestre crengi, venind în grabă. Din pădurice iese Emi, în trening, care se apropie și o apucă pe Dora de umeri.
EMI
Ce faci aici? Ce-ai pățit? Ești toată noroi! Pe unde te-ai târât, pentru Dumnezeu?
Dora se uită la ea cu ochii în lacrimi și o apucă de mână, forțând-o să se așeze.
DORA
Stai aici! Dacă te rog ceva, faci pentru mine?
EMI
Sigur... adică... sigur că da, știi ca fac orice pentru tine! Dar ce-ai pățit? Spune... Spune, că mă bagi în sperieți!
DORA
Vreau să te duci acum acasă și să faci bagajul tău și al lui Ovidiu.
EMI
Ce bagaj? Ai înnebunit? Despre ce vorbești?
DORA (vorbește și gesticulează agitată)
Taci și ascultă-mă! Uite aici, aveți doua bilete de autocar, dus-întors, pentru Spania... (le scoate din poșetă). Și uite aici încă o mie cinci sute de euro. Ia-i pe toți! Ia-i, că vă vor trebui la vamă... Să le spuneți că stați numai o săptămână! Și biletul e luat cu termen de întors peste o săptămână, să nu-și dea seama... Are și asigurarea inclusă, tot pe-o săptămână. Și să aveți grijă ce haine luați cu voi, să nu vă controleze... Că o să zică de ce luați multe cu voi, dacă mergeți numai pe-o săptămână... Ziceți că le duceți pentru prieteni, dacă vă prind vameșii!
EMI
Tu ce prostii debitezi acolo? Ce bilete, ce Spania, ce prieteni... Și de unde ai banii ăștia?
DORA
Nu te interesează! Nu te interesează, auzi? Îi iei și plecați! Dacă vreți să plecați, acum e momentul! Altul nu mai prindeți! Nu vă las să stați și voi aici, să vă pierdeți mințile! Să vă fure sufletul hoții ăștia! Auzi tu? Nu vă las! Să vă pierdeți, și tu și Ovidiu! Iei banii și plecați! Acum! Mâine dimineață e autobuzul, la ora cinci... Să nu spui la nimeni! Vă duce cineva cu mașina la autogară, apoi ați plecat... Că dacă spuneți, nu vă lasă ăștia... Ați auzit? Și rămâneți aici, să-și bată joc de voi... Să-și bată alții joc de voi! (plânge cu hohote).
EMI (se uită la ea cu uimire)
Tu ai luat-o razna... (se uită lung la banii pe care i-a împins Dora în mâinile ei). Io știu că am vrea mult să plecăm, că Ovidiu și-ar dori-o atât de mult, dar... Nu așa, pe nepregătite... Și cu banii ăștia... De unde i-ai luat? Și cum o să vi-i dăm înapoi?
DORA (plânge în continuare și gesticulează)
O să lucrați și-o să mi-i dați, știu, am încredere. Mie nu-mi folosesc la nimic! I-au pus ai mei la bancă, în loc să mi-i trimită în Franța! I-au pus să-mi iau apartament aici, să mă îngrop aici, lângă ei! Nu le-a ajuns că n-au înțeles nimic din mine, n-au înțeles nimic! Mi-au furat copilăria, că n-au vrut să se mute la oraș și-a trebuit să iau iarna-n cur podu’ ăla opt ani de zile, ca s-ajung la școală! (arată cu mâna un pod care trece peste râu). Mi-au furat liniștea, au zis să stau cu Vlad, să stau cu el, ca să aibă ei cu cine să taie porci de Craciun... Să le fac copii, nepoți! Mi-au furat până și camera, acum e albastră, cu colțar și perdele... și rolete de platic, în pizda mă-sii! Până și vederile mele au ajuns prin sat, să le vadă toți... Mi-au furat tot, înțelegi? Dacă mă duc să povestesc cu buna, se uită la mine ca la o netrebnică... Au vrut să dau la facultate! Ei atâta știu, că omul trebuie să învețe, să aibă carte... Ca apoi să vină acasă și să stea la curu’ vacii lor! La curu’ lor! Înțelegi? Mi-au furat tot, tot... Și acum... Mi l-au furat și pe el... (se prăbușește jos, plângând cu hohote).
EMI
Doar n-ai vorbit cu el la telefon...
DORA
Ba am vorbit! M-a lăsat! Mi-a zis că, dacă eu vreau să stau aici, aici să stau! El aici nu vine! Înțelegi? Tot ce-am avut mai bun, cele mai bune clipe din viața mea... s-au dus pe apa sâmbetei! Mi-au luat tot și acum și omul pe care l-aveam mai drag pe lume...
EMI
Tu Dora, nu vorbi așa...
DORA
Da’ cum? Tu să taci! Te duci acum acasă și-ți faci bagajele! Dacă nu plecați mâine dimineață, nu mai ești prietena mea! Să nu te mai uiți la mine! Dacă rămâneți aici, o să vă mănânce inima ăștia... Ai înțeles? Du-te... du-te, că nu-i timp! Du-te, vorbește cu Ovidiu și faceți bagajele. Mîine vreau să aud că nu mai sunteți în sat.
Emi se ridică și se uită la ea cu milă. Pe de altă parte, se uită cu lăcomie la bani. Nu știe ce să facă. Se apleacă și o îmbrățișează pe Dora.
EMI
Auzi... dacă ar fi să plecăm... O să-ți dau banii ăștia înapoi până la ultimul leu, ai înțeles?
Dora îi face semn cu mâna a lehamite, să plece.
EMI
Să nu disperi, tu, auzi? Să nu disperi... Că mai sunt și alți bărbați pe lume... Și nu-i dracu’ chiar așa negru! Nu vii acasă, cu mine? Hai, tu... (încearcă să o apuce de umăr, s-o ia cu ea).
Dora îi face semn furioasă să plece. Emi se uită la ea și nu știe ce să facă. Într-un sfârșit, se hotorăște. Se ridică și face câțiva pași înspre pădure. Se întoarce.
EMI
Hai... Că mai povestim noi... Acu’ ... eu mă duc, da? Dacă așa zici...
Dora îi face semne repetate să plece. Emi se ridică și se retrage cu spatele către pădurea de sălcii, apoi se întoarce și o ia repede spre sat.
Dora rămâne pe loc, ghemuită pe pământul moale, înfofolită în paltonul murdar. Își ia capul în mâini și plânge. În depărtare se aud trecând mașini. Alături, se aude zgomotul apei care curge ca o litanie.
Muzică franceză, posibil Edith Piaf – Adieu, mon coeur.

FADE OUT