Texte create interactiv
(Cele mai noi)

hai, acum ninge!

În spiritul clasic al primăverii

oamenii

...

cortina

poveste

textul anterior

aceeaºi placã

cu diacritice

operaþiune executatã cu succes

deruleazã

dinam

Fojgãiala uºoarã ºi vie a crengilor – la contactul cu geamul, frunzele alunecã; din când în când, lasã lipitã câte o insectã: plouã.

camera obscura

þesãturi

Misterul

Mersul Trenurilor

Poveste începutã în mijlocul nopþii (PROZÃ)

stau ºi ronþãi clãtite

agonicã autumnalã

spre toamnã trecând

poezea de varã cu pampon, bãrcuþe ºi la la la

miss

pace

noi

noi

fãrã nume

oraºul nu îºi cunoaºte porþile/dimineaþa îºi prelinge umbra peste umerii lui/împovãrându-l

amazing

de dragoste

Baladã agonicã

iubindu-ne clasic si pur

Mai bine mã nãºteam o râmã-n clisã / Sã-mbãloºez cãrãrile de humã

Constelatie

chichirezul de seara - turcoaz

Gânduri de catifea

De ziua ta

unde eºti?

Nefiinþã

Scriiturã pe apã

Departele

confuzie

cearã de toamnã

Ghinion

Nuanþe

Dans în oglindã

Egoism

Viaþa mea

Melodie

Scuze, se mai intampla!

unic

Lumini si Umbre (2)

Lumini ºi umbre

Memoria ploilor

lumini ºi umbre

M.E.G.D.

Ora de disectie

Despre usi care nu exista

omul din luna

Poezia primaverii

Proza politista cu intamplari neasteptate

scuze, se mai intampla!

fusta tigancii

Noi doi

Hai!

Cuvinte nespuse

Golgota inimii

Oh, Dumitru, nu mai bea pelin la litru!

M-ai vandut pe treizeci de arginti

Am visat pitici radioactivi

Adevarul penultim

Ti-am luat un ghiocel...

Numarul apelat nu a fost alocat

Pe strada Valentin la numarul 14

Dolly, a murit de plamani

Cine stinge lumina si tace...

Se revarsau alene ochi de broasca

Nu ma mai vezi decit in poze

Nu am sa inteleg curind

Contract pentru tine

Niciodatã om

An nou

La moartea ultimului sol de pace

Zbor de iarnã

Ramas bun, poezie.ro!

Mi-e tare dor de tine, Dodu...

Mi-am cumpãrat mandolinã

ultima ploaie a fost fatala

In loc de poezie

Iubirea ca un frigider albastru

Iubirea ca un frigider

Zborul imuabil

Meciuri de box

Trenuri intunecate

Gând medieval

Castane

Ochiul de piatra

Politica aripii de dreapta a iubirii

ªi se nãscu Mateia...

Texte create interactiv

Fiecare text din această rubrică este creat prin participarea alternativă a membrilor site-ului.

Poveste începutã în mijlocul nopþii (PROZÃ)
   Autor: Radu Herinean

 Simþea cã s-a trezit deºi nu-ºi dãdea seama dacã de fapt dormea cu adevãrat. I se pãrea cã ochii îi erau deja deschiºi, doar cã la un moment dat imaginea a pãrut sã se contureze în minte. Aºa cã acum se uita la tavan. Un tavan alb. Vântul îºi croia drum printre canturile de la ferestre. Dar nu încercã sã se întoarcã ca sã vadã cum arãtau ferestrele. Fãcea deja un efort prea mare ca sã gândeascã. Copacii de afarã se miºcau în furtunã. Fãrã sã ºtie de unde venise gândul, credea cã ºtie cã sunt castani. Oare unde vãzuse ultima oarã castani? Oare de unde ºtia de castani? Urmãtorul gând îi pãru pe cât de normal pe atât de surprinzãtor:
Cine sunt eu? ªi unde sunt aici? ªi de ce? *
 Fãrã niciun motiv sunt convins, pe moment, cã sonoritatea familiarã a numelui castanilor îmi oferã mai multã siguranþã decât propria mea persoanã. E mai mult decât o simplã generalizare luatã ca reper, e ceva ce subiectivitatea mea nu mi-a oferit niciodatã, darãmite altora. Eu m-am uitat pe mine ºi voi fi uitat de alþii dar castanii vor fi mereu recunoscuþi. *
 Sunt pe pãmânt atâtea alte ceruri, cu atâtea întelesuri, cu alte întâmplãri... *
 Sunt ceruri ale Arborilor ce nu se duc niciunde... *
 Copacii nu se urcã-n Lunã. *
 Ei aºteaptã ca Luna sã le treacã prin ramuri, ca sã-i încâlceascã apoi în grafii... *
 Ce spune un castan despre mãri doar a visat, brodând pe ramuri un cer al sãruturilor cazute din Lunã... *
 Din mare s-a nãscut apoi povestea în care un bãrbat ºi o femeie sunt tot atâtea ceruri altfel, câte sãruturi alãturã inseparabil un castan, încâlciturilor sale . *
 Si povestea sãruturilor lor este, Sã Mã SãRUÞI CU SÃRUTÃRILE GURII TALE. *
 Sã mã sãruþi aºa cum nu ai mai facut-o niciodatã, cum cerul sãrutã marea si marea pãmântul pe care tu-l calci. *
 Cine sunt eu? poveste mea începe în adânc, am inima un pumn de nisip, niciodatã nu mã vei putea recompune, vântul o duce printre castani. *
 Castanii adorm, anotimpurile se succed vertiginos. Castenele iau forma unei inimi, apoi se prãbușesc indecente la pãmânt. *
 Castanii... Da, ei îi aminteau acum clar de ochii Malenei, de acel crâmpei de viaþã petrecut cu ea sub soarele de la 2 Mai, pe plaja aceea muribundã, ca ºi speranþele lui. ªi-ar fi amanetat propria-i viaþã, numai sã aibã cea mai micã certitudine cã vor putea fi împreunã, o viaþã, un an, o zi... ªtia cã pentru ea acesta este un joc secund, plin de labirinturi fãrã întoarcere ºi de întrebãri fãrã rãspuns. Intuia cã ea nu dorea decât sã-ºi petreacã ultimele zile de vacanþã în locul ãsta sãlbatic, care-i aþâþa simþurile tinere, lângã un bãrbat mai mare decât ea cu 20 de ani, dar ce mai contau anii, când era vorba doar de ultimele zile de vacanþã.... Castanii din ochii ei fumegau acum ca un reproº trimis ancestral din stirpea bãrbãteascã a neamului sãu, care-l dojeneau pentru o asemenea aventurã nesãbuitã. Pentru el conta însã acel moment unic de fericire intensã, când i se pãrea cã se poate lua la întrecere cu timpul. Malena fusese pentru el panaceul de care orice bãrbat are nevoie la crepuscul, acea razã de candoare juvenilã, maceratã într-un sãrut al cãrui gust îl uitase de demult. Când ea l-a pãrãsit fãrã nici un cuvânt încercase sã rezolve într-un mod neortodox ºi puþin bizar pentru un om matur despãrþirea de ea. Poeþii mor odatã cu cuvintele lor, ºtia asta din poeziile lui, orice scriiturã este o lepãdare de sine ºi o neantizare a eului, dar el depãºise acest prag acum prin încercarea sa de a termina ultimul capitol al vieþii prin gestul suicidului. Ce îl salvase oare, pentru ca acum, în aceastã camerã de spital sã-ºi aducã duios aminte de ea. Castanii, castanii din ochii ei, amintirea lor fulgurantã, care îl oprise de la gestul final. Simþea cum afarã furtuna se înteþeºte, norii atârnând ca niºte cãmãºi puse de mama vara la uscat sub streaºina cerului, simþea în braþe seva rãcoritoare a perfuziei, dar mai simþea ºi zbaterea jalnicã a trunchiurilor castanilor înfometaþi de ploaia izbãvitoare, care începuse sã cadã din cer. Ploaia asta îl hrãnea parcã ºi pe el, rostogolindu-se pe caldarâm ca paºii unui monstru diluvian.Simþii o pace adâncã, revãzu þãrmul brãzdat de pescãruºi la 2 Mai, mirosi prin aerul stãtut al încãperii mireasma algelor intrate într-o putrefacþie lentã, dar binefãcãtoare de pe þãrmul iubirii lui ºi îºi promise cã va încerca sã uite totul, ba nu, nu va uita, va pune pe hârtie acel petec de fericire marinã, pentru ca ori de câte ori îi va fi dor de castani ºi de Malena sã recite grav, în aerul tãios al nopþii, afânat ca mirosul gutuilor coapte de bunica în cuptorul bãtrân, sã simtã aroma unei veri mântuitoare, adormitã sub foºnetul castanilor în floare din inima sa. *
 Dor… castanã fãrã echivalenþã în frunze, în flori; în raze de lunã. Oare de cât timp era noapte? ªi-ar fi dorit un ceas aproape de piept, ºi un cuc de pânzã ceruitã care sã repete numele orelor ciocãnindu-i uºor coastele descãrnate. ªi o castanã înãbuºitã la foc mic... Râse. Nimic omenesc în râs, erau doar doi canini ascuþiþi împotriva altor doi canini ascuþiþi, miºcându-se spasmodic de sus în jos. Urlã cât putu de tare spre furtunã ºi pereþii îi întoarserã cuvintele pe toate pãrþile, ca niºte hidoase frunze îngãlbenite. Puþine scãpãrarã pe fereastrã ºi le auzi cãzând pe treptele aflate câteva etaje mai jos. Nu mai era vânt. Nu mai erau decât fulgere calme îndreptate spre ochii lui. *

Participă la textul curent