nu mai doreai decât să plouă peste trupul tău fără întâmplări
la sud adăposteai o colonie de tristeți spre care vapoarele nu mai puteau întinde pânzele
răsăritul era mai întunecat de o despărțire fără cuvinte și fără posibilitatea unei fărâmări în uitare
vestul nu îți mai pre-vestea nici măcar o iluzie
în ceașca de ceai decantai acum ultima esență de iubire
nordul tău era singura evadare dintr-o lume amestecată pestriță fără lostrița sufletului



nu mai doreai decât să se facă scrum soarele fără apusuri fără întoarceri arzânde
să îți fie doar liniștea-ncremenită pe buze ochii fugind dezgoliți pe acoperișul bărbaților
năuciți de o apariție încă neclară dansând aritmic fără nici un menuet de vară



nu mai doreai decât fluidul zilelor prin care să treci fără o mână întinsă spre mângâiere
ploaia numai pe tine te ascultă când îți ridici umbrele crescând în jurul norilor



picură-te-n susul zvâcnirii de aripă a nopții






Foto: "Noapte în ploaie cu lună"