Un pelerin trecea odată, printr-o vale
Cu pomi și flori, cu râuri curgătoare,
Iar îmbătat de frumusețea lor,
A adormit cu capul pe ogor.

Nicicând în viața lui, el nu văzuse
Un colț de rai și-atunci își spuse :
Mai bine-aicea să m-așez s-ar nimeri,
Un strop de liniște poate-aș găsi.

A adormit străinul cu capul în țărână,
Cu trupul strâns, chircit în humă,
Dar fericit în sine c-a găsit
O oază minunată, așa cum și-a dorit.

E-o împăcare dulce, adâncă și curată
Să îți găsești în viață odihna meritată.
Respect de lași în urmă și onoare,
Să știi că fericirea, preț nu are.