Trecuse bine de Sfânta Mărie Mică. Toamna își intra tot mai mult în drepturile ei. Pe locurile de la Moara Hașagului, de pe râul Visa, cucuruzul crescuse de nu se putea vedea călărețul de pe cal. Două zile le-a trebuit celor din familia lui Niculae să rupă de pe coceni tulăii și, apoi, încă una să-i încarce în carul lung. Deși osiile roților erau de curând unse cu păcură, de-abia au putut cele două bivolițe să-l urnească din loc. Când au ajuns la cârnelile de Su Stăuini s-au oprit. Nici strigătele de „Hi”, nici pocnetele asurzitoare ale biciului împletit în șase, nu le-au mai putut face să înainteze.
- N-are rost să mai chinuim bietele animale, zise Niculae. Zaharie, du-te tu pe Șesul ăl Sarbăd, unde-i stava cailor, și adu-l pe Cezar să-l punem înaintea bivolițelor. Voi, ăștialalalți, hodiniți-vă la umbra carului până vine el cu calul. Niculiță, tu scoate restelele de la jugul bivolițelor, să se mai hodinească și ele.
Au aștepta așa până la vremea amiezii. Nu doar soarele care era pe boltă sus, sus de tot, ci și clopotul de la biserica sașilor, precum și trenul oprit în haltă, în drumul lui spre Copșa, arătau , fără putință de tăgadă, sosirea amiezii.
Un lătrat vesel îi scoase pe oameni din amorțire. Și cele două bivolițe păreau, parcă, interesate oprindu-se câteva clipe din rumegat. Era Leu, cățelandru de nici doi ani, care se luase după Zaharie care-l călărea pe Cezar.
- Ai cam zăbovit copile. Credeam că până se va însera vom putea aduce și stânjenul de lemne din pădure. Că bonul de la primărie îi pentru azi.
- Am zăbovit că m-am dus și până acasă de am înhămat calul și am luat crucea și lănțugurile. Cum altfel puteam prinde calul înaintea bivolițelor ?
- Brava, bine te-i gândit, că în marea grabă am uitat să-ți spun.

S-a dat bine pe brazdă copilul ăsta, gândi Niculae. Bine că l-m adus acasă din Sâghi, că ce făcea el acolo? Desigur ajungea o pușlama, că apucase pe căi greșite. Aici, la școala din sat, învățase bine. Părintele Cornel m-a îndemnat să-l dau la școală în oraș, să scot domn din el. L-am dat, și o reușit la igzamen Nu mi-am dat, atunci seama, ce bine știa el și ungurește că igzaminu s-o dat în limba ungurilor că așe-i lejea acum. I-am găsit gazdă la un om de pe la noi. M-m dus într-o zi de marți la târgul Sîghiului. Pe cine văd acolo ? Pe Zaharie ! Ajuta pe un negustor să-și pună șatra și era cu țâgara în gură. I-am tras o mamă de bătaie și l-am adus acasă. M-am gândit ca tot omul: „decât codaș în oraș, mai bine în satul tău fruntaș”