agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ fii blând cu tine însuți
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-16 | | Dacă-i alb, nu este bal, nici bla-bla la un semnal. Nu e ladă când e dală, nici un „la” ce dă în fală. Circ și cric sunt de-ajutor pentru cel ce-i spectator, îi ridică mult moralul. (Zic și eu, nu dau cu parul!) Aer mult, când vremea-i rea, suflă vântul prin perdea. Vorbe fără de perdea (tufă, lupă și-altelea) s-au sucit, s-au răsucit, nimeni n-a rămas pocit. Bol s-a încurcat cu lob și a devenit mai snob. Îi vedem acum pe strasse cum se-opresc la alte case, braț la braț, cu voie bună, n-au vreo teamă de furtună, că nu-i stor de nor lăsat, rost mai este de plimbat. „Lume!”, zici, dar un emul mai posac și mai fudul spune să nu crezi în ea, pare-a fi de catifea, totuși, prea mulți mărăcini te-asaltează din vecini. * În cele din urmă, a fost nevoie de-un extinctor să stingă ardoarea literelor după-ntrupare. Apoi, storul de nori s-a lăsat, a plouat ca-n povești, balul de litere s-a spart și a curs spre niciunde, sensuri mai vii mișunau prin spuma de litere, ca niște mormoloci prea învățați să dea din coadă. După atâta răsucire în albul cel mai alb, meritau și literele recunoștința noastră, măcar o intrare de gală în lumea poveștii, poate și-o ieșire pe măsura importanței lor. Dincolo de orice fum, să le-nvățăm transparența, „că vremurile sunt în schimbare” și toate se duc. Un mic univers e și într-o scrântitură de gând; până nu e prea târziu, să-i vindecăm neputința.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate