Biografie Iulia Elize
Iulia Elize, N. 15.05.1980 (44 de ani), din Alba Iulia
Economist, informatician, scriitor, om... Munca mea în literatură însumează 21 de ani de eforturi. Mi-am perfecționat scriitura, am publicat 46 de cărți, un timp de pregătire și de efort concret de 21 de ani. Scriu, cu aproximație, din anul 2004.
În anul 2007, mi s-au publicat primele poezii (Revista scrisă ”Discobolul”). Mi-am continuat activitatea, de atunci, obținând premii, am fost antologată (atât cu poezie, cât și cu proză) și am mai publicat și în câteva Reviste. Am scris câteva cărți. Tratez pasiunea în literatură în cel mai serios mod, pentru că mă definește ca om, de foarte mult timp.
Cărți de Iulia Elize sau Laura Medeea Andreica (Scriu sub două pseudonime pentru că mi s-au adunat foarte multe cărți): Biografia mea completă se găsește (și) pe site-ul personal www.iulia-library.com, alături de cărțile personale. Numele meu de autor se pronunță E-li-ze, și nu Eli-ZE!
Până acum, am testat mai multe stiluri de a scrie, mai multe domenii literare, cele mai dragi mi-au fost romanele și poezia clasică. Am fost atrasă de teatrul în versuri, am scris, cu drag de lucru, câteva romane apreciate...
Cărțile Iulia Elize, cu prezentarea fiecărei cărți: www.iulia-library.com
Site-ul unic (deocamdată) care îmi distribuie cărțile:
https://www.lulu.com/search?contributor=Iulia+Baciu&page=1&pageSize=10&adult_audience_rating=00
Am abordat Poezia clasică, Sonetul, Versul în metru lung, Versurile albe, Teatrul în versuri, Psihologia, Cărțile pentru copii, grele mele romane, scrise în ani mulți, însă de pildă și câteva cărți tipologice (*cu sirene), dar și balade.
Plănuiesc să scriu și teatru ”clasic”, am unele frici, pentru că este încă un domeniu foarte nou pentru mine, dar îmi doresc foarte mult. În domeniul dezvoltării personale, dacă tot este să vorbesc, puțin, despre ”motto”, vă recomand, cu încredere, cartea ”Povestea vindecătorului și a oamenilor”.
Majoritatea cărților, scrise de mine, sunt, la ora actuală, în vânzare, pe siteul propriu. Unele formate de carte sunt adaptate, după unele standarde de paginație, numărul de pagini diferă pentru noile formate, față de paginația de registru (român), fiind menționată, în cadrul proiectelor noi, și paginația.
”Este un drum al omului, uită-te mereu către stele, sunt foarte sus, toate.”
”Probabil, lacrima, apariția lacrimii, se numește prostia inimii de a se încrede.
Observ-o. Este un fel de filosofie optică și vizibilă, a inimii, lacrima...
De ce plângi, nu spune nimănui și nu crede decât în vindecare...
Binele este oscilant, testele vieții există. Trece-le, atunci, pe toate, e bine să obții o notare prețioasă ție.”
(Filosofia ~Vindecătorului de oameni~)
Omul foarte deștept nu se culcă niciodată pe o ureche, deși uneori are nevoie să mai facă o pauză (să își contempleze rădăcinile). Pauza poate fi plăcută, palpabilă, utilă, ca bucățica de ciocolată savurată în timp ce ”cafeaua” noii sale etape se formează în paralel, în cel mai natural mod, ca timp și ca desfășurare. Și e desigur bine când se ia de la capăt, pentru că drumul nu se oprește niciodată și nici munca sau acțiunea, care sunt plăcute și benefice. Acțiunea este întotdeauna benefică, palpabilă, rodnică, dar și pauza, pentru că între timp omul își adună noile resurse, dacă cumva ele s-au mai împuținat...
(Filosofia ~Vindecătorului de oameni~)
Dacă sunteți curioși, așadar, ce scriu, se poate descoperi foarte lesne autoarea (sunt 41 de cărți, în vânzare). Mă consider o autoare care a oferit mult, energie, timp, pasiune, informație și imaginație, lucrătură de atizan și creator, puse în cărțile ei, de până acum... Uneori, creativitatea poate fi un sens înspre o carte foarte bună...
SCRIERI, CĂRȚI – Cărți elaborate, până în prezent (proză, poezie, realizări în domeniul literaturii):
1. Iulia Elize – ”Tresăriri”, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2014, debut în proză, roman (179 pagini);
2. Iulia Elize – ”Pasul roșu al zilei” – Editura PIM, Iași, 2016, proză, roman (295 pagini);
3. Iulia Elize – ”Crini pe o felie de pâine” – Editura PIM, Iași, 2016, proză, roman (374 pagini);
4. Iulia Elize – ”Cântecele frumoasei Addo” – Editura Rafet, 2018, debut în poezie, poezie clasică (128 pagini);
5. Iulia Elize – ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit” Editura Eurostampa, Timișoara, 2019, Balade și poeme filosofice, Ediția I., (130 pagini);
”Trilogia femeii din noapte”
Trilogie://Trilogia femeii din noapte// – Versuri albe, Antologate din perioada 2005-2019:
6. Iulia Elize – ”Luminișul cu sicomori” (Trilogia femeii din noapte, Vol. I), Editura Eurostampa, Timișoara, 2019 (208 pagini);
7. Iulia Elize – ”Lămpașul de la sud de râu” (Trilogia femeii din noapte, Vol. II), Editura Eurostampa, Timișoara, 2019 (204 pagini);
8. Iulia Elize – ”Ceainicul cald al Jasminei” (Trilogia femeii din noapte, Vol. III), Editura Eurostampa, anul 2019 (237 pagini);
9. Iulia Elize – ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, Balade și poeme filosofice, Ediție Completă, Editura Eurostampa, 2020 (278 pagini);
10. Iulia Elize – ”Se iubiseră mult într-o rază de lună”, Editura Eurostampa, Timișoara, 2020, proză, roman (376 pagini);
11. Iulia Elize – ”Miei albi sau Ulițele cele vechi ale cerului” Editura PIM, Iași, 2020, proză, roman (437 pagini);
12. Iulia Elize – ”Ninsese mult, Luana Anghelos, iar dumneata aveai numai bundița ta roșie, făcută din petale” Editura PIM, Iași, 2021, Poezie albă, Un volum al zăpezii și al Luanei -1.- (291 pagini);
13. Iulia Elize – ”Luana și cumpenele ei foarte albe” Editura PIM, Iași, 2021, Poezie clasică, (448 pagini);
14. Iulia Elize – ”Glafuri pentru Pasărea-Nevăzduhului” (Poezie și proză, texte de analiză creativă, pe mituri…) Editura PIM, Iași, 2021 (371 pagini);
15. Iulia Elize – ”Mai frumoasă decât floarea de rodie”, proză, roman (Ediția I.) Editura PIM, Iași, 2021 (303 pagini);
16. Iulia Elize – ”Numărătoarea Clepsidrelor și a tuturor boabelor mele de nisip”, Colecție (de antologare, poezie); Editura PIM, Iași, 2021 (480 pagini);
17. Iulia Elize – ”Mai frumoasă decât floare de rodie” (Ediția II., revizuită și adăugită) Roman, proză, Editura PIM, Iași, 2021 (312 pagini)
18. Iulia Elize – ”Lună de Mălai, a lui Mihăiță” (Proză, Roman pentru copii) Editura PIM, Iași, 2021, mini-roman epopeic (180 pagini)
19. Iulia Elize – ”Baraca mea de efort și de încercare poetică: Copilul, scriitor neprevăzut de lângă casa cea veche” (Poezie clasică) Editura PIM, Iași, 2021 (638 pagini);
”Trilogia cerbilor”, Aprilie, 2022, compusă din trei romane (independente sau/și legate), Editura PIM, Aprilie, 2022;
Trilogie://Trilogia Cerbilor//
20. Iulia Elize – ”Ulițele cele vechi ale cerului” (Trilogia Cerbilor, Vol. I) Editura PIM, Iași, 2022, roman (364 pagini);
21. Iulia Elize – ”Lumea cea bună a cerbilor” (Trilogia Cerbilor, Vol. II) Editura PIM, Iași, 2022, roman (287 pagini);
22. Iulia Elize – ”Întâmplări de pe lângă pădurea arhaică” (Trilogia Cerbilor, Vol. III) Editura PIM, Iași, 2022, roman (546 pagini) (Trilogie, poveste cu pădureni și țărani, epos în trei volume…)
23. Iulia Elize – ”Frumusețea femeii desculțe: Stâlpi esențiali de poezie simplă”, Colecție, Editura PIM, iulie, 2022, poezie albă, Un volum al zăpezii și al Luanei -2.- (388 pagini);
24. Iulia Elize – ”Ieri noapte, Luana, zăpada a fost mult prea albă”, Editura PIM, Iași, 2022, poezie albă, Un volum al zăpezii și al Luanei -3.- (324 pagini);
25. Iulia Elize – ”Garduri de vise: Sonete de confirmare”, Vol I., Editura PIM, Iași, 2022, sonete (sept.) (270 pagini);
26. Iulia Elize – ”Garduri de vise: Sonete de confirmare”, Vol II., Editura PIM, Iași, 2022, sonete (280 pagini);
27. Laura Medeea Andreica – ”Teatru liric (Teatru în versuri…)”, Volumul I., Editura PIM, Iași, 2022 (359 pagini);
28. Laura Medeea Andreica – ”Teatru liric (Teatru în versuri…)”, Volumul II., Editura PIM, Iași, 2022 (372 pagini);
29. Iulia Elize – ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, Ediția a III-a (Îngrijită), ”Editura PIM”, Iași, 2023 (255 pagini) (3 părți);
30. Iulia Elize – ”Mai frumoasă decât floarea de rodie”, Ediția a III-a, Ediție revizuită, ”Editura PIM”, Iași, 2023 (360 pagini);
31. Laura Medeea Andreica – ”Cum să reușești în viață la vârsta de douăzeci de ani și peste…” Carte de psihologie aplicată și ghid de îndrumare pentru tineri (218 de pagini), Editura PIM (Iași, 2023)
32. Iulia Elize – ”Fata cu nasul de… scorțișoară”, Carte pentru copii (și adulți) (302 de pagini), Editura PIM (Iași, 2023)
33. Iulia Elize – ”Lângă cartea de roiniță veche”, Sonete și poezie clasică transilvană veche (236 de pagini), Editura PIM (Iași, 2023) (poezie arhaică)
34. Laura Medeea Andreica – ”Povestea vindecătorului și a oamenilor”, Carte de psihologie și ghid de îndrumare secund, Editura PIM (Iași, 2023) (328 de pagini), carte multiplă, de dezvoltare personală;
35. Laura Medeea Andreica – ”Sindromul frumoasei Rapunzel”, Ghid terțiar, pentru succesul femeilor, (carte explicatoare afect, despre împăcari, strategii, vindecare emoțională) Editura PIM, Iași, 2024, 222 de pagini
36. Laura Medeea Andreica – ”Rapunzel și poveștile noastre” (un fel de basm, de carte), Editura PIM, Iași, 2024, 190 de pagini, o ”poveste” psihologică tratată beletristic
37. Iulia Elize – ”Cântecele frumoasei Addo”, Ediție cu corecții și adăugiri, Editura PIM, 2024, 123 de pagini
38. Iulia Elize – ”Petale de trandafir, în mâinile foarte micului înger Dalina”, Vol I. aprilie-mai, 2024, Editura PIM, Iași (614 pagini)
39. Iulia Elize – ”Petale de trandafir, în mâinile foarte micului înger Dalina”, Vol II. aprilie-mai, 2024, Editura PIM, Iași (581 pagini)
40. Iulia Elize – ”Petale de trandafir, în mâinile foarte micului înger Dalina”, Vol III. aprilie-mai, 2024, Editura PIM, Iași (615 pagini)
41. Iulia Elize – ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, Carte pentru copii (tineret), Editura PIM, iunie-iulie 2024 (193 pagini)
42. Iulia Elize – ”Elizienele”, stare de sânziene și de fard gri”, Colecție de literatură subtilă, poeme tipologice diverse și proză, Editura PIM, iunie-iulie 2024 (277 de pagini)
43. Iulia Elize – ”Un vis cu sirene – O poveste ”augmentată”, scrisă mai ieri de Iulia Elize”, Editura PIM, Iași, august 2024, 219 de pagini
44. Iulia Elize - ”Baraca mea de efort și de încercare poetică: Femeia care intră în sat, numai părelnic bătrână...”, 598 de pagini, poezie clasică amplu adunată (de după ”Baraca 1”), Editura PIM, 2025
45. Iulia Elize - ”Elizienele”, stare de sânziene și de fard portocaliu”: Carte de ”Revistă” și poezie inovatoare”, 458 de pagini, Editura ”PIM”, ianuarie 2025
46. Iulia Elize - ”Trilogia femeii din noapte: Amplă colecție de versuri, în trei părți”, 572 de pagini, Editura PIM, Iași, 2025, adică ”Trilogia femeii din noapte”, într-un singur volum (și Timișoara, Editura ”Eurostampa” 2019, pentru Ediția Trilogiei în trei volume, anul 2019) - colecție de poezie albă adunată între anii 2004(2005)-2019, aproximativ 500 de poezii...
ACTIVITATEA DE REVISTĂ: În Reviste, on-line și tipar: revista ”Literatura de azi”, foarte importantă oglindă, a literaturii contemporane, revista ”Discobolul” (debut, print, în revistă scrisă, anul 2007), revista ”Sintagme literare” (mai multe numere, cu poezie sau proză) în anii 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, Revista ”Glas Râmnicean”, 2018, cu poezie, în Revista ”Vocativ”, Roma, cu poezie, Ro-Poesis Journal România, cu poezie, Poezie.ro ”Agonia.net” (colaborare din anul 2004), pentru scurt timp, membră on-line în cluburile Q-POEM, Q-PROZĂ (Editura ”Paralela 45”), participantă pe site-urile ”Literaturitate”, ”Liternautica” (fragmente de proză), ”Parnas XXI” (foaie de recomandare), ”Rețeaua Literară” (poezie), ”Citatepedia” (evidențiere poetică, citate), fostă membră Hermeneia, Europeea (Atelier literar), diferite Antologii de poezie sau proză (Almanahuri și volume de antologare). Probabil, texte îmi sunt cuprinse și în alte locuri, unde mi-am exprimat acordul scris sau interacțiunea contextuală.
ANTOLOGII, UNDE AM PUBLICAT, ÎN AFARA CĂRȚILOR PERSONALE: Almanahul ”Sintagme Literare”, 2017, Almanahul ”Sintagme Literare”, 2018, Almanahul ”Sintagme literare”, din anul 2019, Almanahul ”Sintagme literare”, din anul 2020, Antologări de Concursuri literare unde am participat – Volume sau reviste cu subiecte specifice (de Antologare premiere, de exemplu am fost antologată în cadrul Antologiei ”Romeo și Julieta la Mizil”, unde la fiecare participare m-am situat în primele 10 locuri, de sub podium, cel mai bun loc locul 7 Național).
ELEMENTE DE LITERATURĂ:
DEBUT, REVISTĂ: DEBUT ABSOLUT PRINT în anul 2007, în Revista ”Discobolul”, Alba Iulia (cu poezie, vers liber…) Acest debut a venit după lucrul cu poezia încă din anul 2004.
DEBUT ABSOLUT PRINT (În volum individual): anul 2014: ”Tresăriri”, roman (179 de pagini) – un roman la care am lucrat timp de 7 ani de zile, cu aproximație, din anul 2006 (2007) și până în anul 2014, debut în volum.
DEBUT, POEZIE: în anul 2014, premiul întâi (Premiul ”Titel Constantinescu”, Râmnicu Sărat), cu poezie clasică...
BIOGRAFIE, Iulia Elize, Laura Medeea Andreica (Autoare de carte de beletristică, psihologie, poezie, teatru în versuri, articole, scrisori (una premiată la 13 ani), balade, poezie veche, în grai vechi, romane, câteva eseuri, din care unul e premiat în cadrul unei întruniuni internaționale (premierea realizată în cadrul UNIFERO – Uniunea Internațională a Femeilor din România, în cadrul unei competiții internaționale, în România (Târgoviște.)
”A scrie e ceva deosebit. Îți dă și îți ia… Timp, energie, dar, totuși, un fel de bucurie, în tot. Poate, merită să scrii cărți și să fii perfecționist, cu privire la efortul literar. Tainele sunt, sub mână, ca o floare albastră, sub lumina de lună, ele pâlpâie. Ele sunt albăstrelele, care pâlpâie, ireal, sub lumină de lună. …Tainele umblă, au tălpile umede și frumoase, tainele sunt, parcă, întregi… (sunt, parcă, un vindecător).”
Autor literar, de carte și de scris: Iulia Elize (Laura Medeea Andreica), (N.) 15 mai 1980 (născută, în Alba Iulia)
BIOGRAFIE: AUTOARE ȘI SCRIITOARE, Alba Iulia (România)
N. 15.05.1980, Alba Iulia, părinții, fratele, ingineri…
Dragostea de literatură se datorează, foarte mult, unui om: BARBU OLIMPIA, prof. Limba română (În școala generală.) (Primul contact (mai semnificativ) cu poezia lui Eminescu!!) Am citit (ni s-a citit) pentru prima dată poezia ”Luceafărul”, îndrumați de profesoară, care ne-a prezentat-o la clasă, deși eram foarte mici (elevi, de școală generală, 12-13 ani), avertizați fiind că ”Luceafărul” conține multă filosofie și ”grea”…
– Premiată Județean la un Concurs Epistolar, pentru adolescenți, din cadrul Poștei Române (a primit multe colecții de timbre) (Premiul III.) (Nu știu exact la ce vârstă am câștigat primul premiu literar, probabil la 13 ani), eram deja a 3-a, pe Județ!
– Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, Alba Iulia, anii 1994-1998, activă în cadrul Cenaclului literar al Colegiului (condus de d-na prof. Cerbu Mioara) amintiri deosebite, din acea perioadă. Am început să scriu primele poezii, un cenaclu deosebit…
– Diplomă de ajutor-analist programator, informatician, și chiar mai știe ceva despre asta. (Absolventă Secția Informatică, 1998), în liceu s-au realizat, în domeniul literaturii, și cele mai cimentate cunoștințe și lecturi… de la Dostoievski și până la Emil Cioran și Eugen Ionescu (lecturi intense, în mod suplimentar.)
– A.S.E. București, Relații Economice Internaționale (anii 1998-2002), economie, limbi străine, geostrategie și tranzacții internaționale (axe de pregătire) Diplomă cu o teză de Economie Mondială
– De formație, Economist. (cunoștințe și de webdesign, informatică, limbă străină multiplă)
– Anul 2002, Admisă la cea de-a doua Facultate (Babes Balyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie) a renunțat la cursuri (se răscumpără, în anul 2023, printr-o carte de psihologie aplicată și dezvoltare personală, de fapt două, de dezvoltare personală, pe anul 2023, și alte, respectiv, două cărți de vindecare și abordare a aspectelor de afect) (Psihologie, 4 cărți, pe tematică…)
– Scriitoare, Romane, Poezie, Proză, Balade, Teatru liric, Poezie albă, Poezie clasică, Cărți pentru copii, Articole, Carte de psihologie și dezvoltare personală (Și două cărți, pe probleme relaționale și de afect)
– Visează ca, într-o, zi să emită și o carte de teatru. Niciun vis nu e în zadar, ci, probabil, se urmărește, perseverent.
– 41 de titluri, în vânzare curentă Site internațional (Distribuție carte ”www.lulu.com”)
– planuri de viitor literare multiple
– Vorbitoare de Limba engleză (Certificare Cambridge Certificate for Advanced Lerners (penultimul nivel de certificare superioară în limba engleză)), franceză, italiană (Invece, parla!), germană (nivel mediu) (Doar nu a absolvit facultatea chiar degeaba! si a învățat si din limbile străine, de mai sus! Cunoștințe generale deosebite…)
– Un eșec, la Limba spaniolă (se confirmă datul că italiana și spaniola nu se pot învăța concomitent, pentru că ți se încălcește glasul) (dar totuși vorbesc, foarte bine, italiană! Am abandonat limba spaniolă, doar ca să pot citi cărți, azi, în limba italiană, așa am constatat.)
– Orice eșec este numai un pas înainte. Chiar și prin renunțare, pășești! Totul e să perseverezi, să nu stai. E și aceasta o rețetă a doborârii oricărui obstacol! Nu renunța, niciodată!
– De fapt, obstacole nu există! (Ci numai gândul că le depășești!)
– Succesul merită! (dar nu să îl atingi, cu orice preț…)
– Calitate: pasiunea uriașă, pentru literatură; defect: pasiunea uriașă, pentru literatură…
Și alte proiecte, azi, în curs de elaborare… (Încă, plănuiesc să mai lucrez în domeniul roman, sper să vină vremea să scriu și teatru – am scris, deja, teatru liric). Din anul 2020, am abandonat, deocamdată, activitatea mea de Revistă, pentru a mă dedica, aproape exclusiv, cărților și scrisului, care cer mult timp. Este o realitate, așa s-a întâmplat. Limitat, am mai publicat pe site-uri personale și pe poezie.ro, puțin mai mult. Într-o zi, sper să îmi reiau colaborările de tip Revistă și alte colaborări asemănătoare. Deocamdată, a putea scrie este o prioritate. Care, însă, nu limitează anumite propuneri, în ceea ce privește literatura… Și pe care le aștept, cu drag, să vină.
Contact: [email protected]
|